Consumul de creveți pe piața locală a crescut, fructele de mare devenind preferatele românilor

Conform estimărilor Alfredo Seafood, companie românească de top pe segmentele import, procesare, distribuție pește și fructe de mare și lider de piață pe categoria de pește proaspăt ambalat, piața de creveți în România a continuat să crească cu aproximativ 15% în primul trimestru din 2023, față de aceeași perioadă a anului trecut, urmărind tendința ascendentă a ultimilor ani.

Astfel, în preferințele românilor, pe segmentul fructelor de mare, creveții sunt pe primul loc cu 50% din totalul vânzărilor, urmați de scoici, cu aproximativ 15% și calamar, cu 7%.

Potrivit companiei, consumul de creveți crește în contextul în care consumatorii din România au devenit, în ultimii ani, tot mai interesați de o alimentație sănătoasă, bazată pe diete mediteraneene.

Această tendință s-a manifestat încă din 2020 și s-a accentuat, în ultimii ani. La nivelul portofoliul companiei, creveții au fost cele mai vândute fructe de mare în primul trimestru din 2023, înregistrând o creștere cu peste 30% față de primele luni din 2022. Diferitele sortimente de creveți au cumulat aproximativ 60% din valoarea vânzărilor, urmați de scoici, calamar și caracatiță, fiecare totalizând sub 10%.

“Tendința de creștere a consumului de creveți, pe care am remarcat-o încă din perioada pandemiei, a accelerat în prima parte din 2023. Rezultatele înregistrate de Alfredo Seafood, la nivelul gamei de fructe de mare, în prima parte a anului, se oglindesc și în piață, unde clasamentul vânzărilor este același, ca ordine. Cred că românii au devenit mult mai atenți cu ceea ce mănâncă și mult mai bine informați legat de beneficiile alimentelor pentru sănătate, certificările de calitate, proveniență și chiar modalitatea de prelucrare a produselor. Creveții sunt unul dintre cele mai sănătoase alimente, nu doar gustoase, cu un conținut mare de vitamine, proteine, acizi grași și numeroase alte substanțe nutritive. În plus, românii au început, încă de acum doi ani, să prepare tot mai des acasă specialități pe bază de creveți, pentru că au constatat, în perioada de restricții, că sunt mult mai ușor de gătit decât se așteptau”, a explicat Mihai Cristian Dărmănescu, fondator Alfredo Seafood și director general Bistromar la Timona.

Potrivit calculelor Alfredo Seafood, la finalul anului 2022, valoarea segmentului fructelor de mare în România era de peste 60 de milioane de euro.

Pe plan local, creveții pot fi găsiți în majoritatea marilor magazine și provin din toate apele marine și oceanice din zonele calde sau temperate. Conform experților în domeniu, creveții de cea mai bună calitate provin din Asia, preponderent din Vietnam, India și Bangladesh, precum și de pe coastele Americii de Sud și sunt atât sălbatici, cât și de acvacultură.

Printre beneficiile pe care creveții le au asupra organismului se numără: reducerea inflamațiilor și îmbunătățirea sănătății inimii, cu ajutorul concentrației mari de acizi grași omega-3; aport ridicat de minerale esențiale precum fosforul, seleniul și cuprul, care contribuie la întărirea oaselor, au rol antioxidant și cresc imunitatea; conțin vitamine esențiale, precum D și B12, care ajută la buna absorbție a calciului și la funcționarea sistemului nervos.

Cmentariile sunt închise