O campanie autentică inspirată de Chef Petricean, servită de Trenta Pizza

Trenta Pizza este o afacere cu acționariat 100% românesc înființată în urmă cu 18 ani, printre primele companii de pizza delivery din București, care în acest moment deține 11 puncte de producție și vânzare, alături de centrul în care se produce aluatul proaspăt pentru blat. Trenta Pizza livrează peste 3.000 de pizza zilnic către clienții din București și împrejurimi, iar în 2021 a depășit cifra de 1 milion de pizza livrate anual. În 2023 “cea mai mare pizzerie mică” își propune să depășească o cifră de afaceri de 10 milioane de euro, concentrându-se pe dezvoltarea componentei de vânzare online și investind în digitalizare. Aflăm mai multe despre planurile de viitor și Edizione Alex Petricean – ediție limitată de rețete italienești făcute cu ingrediente românești, într-un interviu cu Andrei Bartesch, Marketing Director și Chef Alex Petricean.

  • 18 ani în piața de delivery pizza este o cifră impresionantă. Ce s-a schimbat în gusturile clienților și cum sunt primite sugestiile acestora?

S-au întâmplat multe în acești 18 ani. În primul rând acum exista o piață de delivery în adevăratul sens al cuvântului. Acum 18 ani era doar o mică sămânță plantată într-un sol ce promitea s-o încolțească. Au existat mai multe aspecte care au determinat evoluția acestei piețe, printre acestea s-ar număra:

  • Intrarea în piață a marilor branduri internaționale;
  • Schimbarea generațiilor și implicit a stilului de viață: mai puțin timp și opțiuni de a găti doar ocazional;
  • Evoluția incredibilă a tehnologiei care face totul mai facil;
  • Apariția integratorilor;
  • Creșterea bruscă a pieței de delivery datorată contextului ultimilor ani;
  • Orientarea consumatorilor către sustenabilitate și un stil de viață mai sănătos;
  • Nevoia generației actuale de experimentare.

Toți acești factori au făcut ca în prezent, cea mai mare problemă a pieței de acum 6 – 8 ani – neîncrederea, să dispară în totalitate. Dacă ne uităm strict la gusturi, principala evoluție s-a remarcat în diversitate: a tipurilor de blat, de sos, mozzarrela și chiar rețete, dar mai ales în faptul că acum clientul își dorește să experimenteze și să încerce ingrediente și rețete premium.

  • Ce înseamnă din punct de vedere logistic pregătirea unei ediții speciale?

În primul rând edițiile speciale pe care le-am lansat au la baza mai multe studii și teste, apoi, după ce ideea a fost aprobată, urmează alte luni de testare. Întâi lucrăm la elaborarea rețetei în sine, astfel încât produsul să arate bine, să fie gustos și pe placul clientului țintă. După ce trecem de acest pas, abordăm partea cea mai complicată, respectiv adaptarea rețetei la condițiile reale de producție. Aici apar mai multe limitări pe care daca nu reușești să le gestionezi proiectul nu poate fi implementat. Obiectivul final este acela ca pizza să fie impecabilă de fiecare dată, însă asta depinde de multe variabile: 11 bucătării, zeci de oameni care lucrează în producție, zeci de cuptoare și numărul de comenzi.

  • De când ați implementat gamele Artigianale și Plant Based?

Gama Artigianale a apărut în 2017 și este prima gamă de pizza artizanală/premium care a fost lansata pe piața de pizza delivery din București; acum mai mulți operatori din industrie au preluat această provocare. Ne-am dorit să oferim clienților noștri o alternativă premium bazată pe rețete originale și ingrediente super premium. Această gamă a crescut încet-încet, iar acum pot spune că avem un segment de clienți cu un profil pe care ni-l dorim, care iau contact cu brandul Trenta prin intermediul Artigianale.

Pizza Vegană/Plant Based a apărut în 2019 ca urmare a eforturilor noastre de a fi inovatori și de a satisface anumite segmente de consumatori pe care niciun concurent major nu le adresa. Rețetele de pizza vegană au fost testate real pe grupurile vegane de pe Social Media printr-o provocare: le-am trimis gratis produsul ales din rețetele disponibile și ei trebuiau să completeze apoi un formular de feedback. Astfel, am dat un final touch rețetelor împreună cu cei cărora li se adresează. Acum, gama Plant Based e consumată atât de vegani, dar și de alte categorii de clienți la anumite ocazii. În plus, am desfășurat o campanie numită Meatless Monday prin care încurajăm oamenii ca după grătarele din weekend, să renunțe la carne în prima zi a săptămânii.

  • Cum de v-ați gândit la o colaborare cu Chef Petricean, mai ales că este cunoscută pasiunea acestuia pentru Noua Bucătărie Românească?

Campania începută acum este prima etapă dintr-un proiect mai amplu pe care o să-l desfășurăm, dar având în vedere tipul de bucătărie pe care l-am adresat acum, ne-am făcut un shortlist cu potențiali colaboratori. Cu Alex lucrurile au mers cel rapid și firesc, cumva ne-am înțeles de la început la sfârșit cu mare ușurință.

Chef Petricean ne spune câteva cuvinte despre pasiune și bucuria de a experimenta: Bucătăria românească face parte din fiecare dintre noi, pentru unii înseamnă mult, pentru alții mai puțin, așa cum unii dintre noi, mai norocoși, au avut experiențe frumoase, iar alții dimpotrivă. Oricum ar fi, bucătăria românească ne reprezintă și vorbește despre cine suntem și unde ne aflăm, adică acest spațiu carpato-danubiano-pontic, extrem de versatil și încărcat de istorie raportat la relațiile cu alte popoare.  Din perspectivă proprie cred că bucătăria și implicit gustul românesc ne ‘atacă’ cel mai rapid simțul gustativ și ar fi păcat să pierdem acest simț de identitate culinară.

  • Ce cuprinde Edizione Alex Petricean?

Edizione Alex Petricean cuprinde trei sortimente de pizza și un sos numit de noi Sos Burduffino, cu smântână din lapte de vacă și brânză de burduf.

Pizza Brânzaggi con Verdețuri cu smântână, cașcaval afumat răzuit și telemea de oaie fărâmițată, căreia îi adăugăm la ieșirea din cuptor felii de cașcaval afumat cu lemn de fag alături de mixul de pătrunjel, mărar, leuștean și ulei de măsline.

Trenta-Pizza-Branzaggi

Pizza Affumata con Slaninuzza cu sos de roșii, cașcaval afumat răzuit, ciolan afumat cubulețe, ceapă roșie și ciuperci proaspete, primește și ea un twist la ieșirea din cuptor: varză kale cu ulei de măsline și felii de slăninuță afumată.

Trenta-Pizza-Afumatta-slaninuzza

Pizza Cârnăzzone Picante cu sos de roșii iute, cașcaval afumat răzuit, salam pepperoni, bacon și căreia îi adăugăm bucăți de cârnat picant și felii de ridichi roșii murate cât e proaspăt scoasă din cuptor.

Trenta-Pizza-Carnazzone-picante

Chef Petricean ne dezvăluie cum a reușit să îmbine armonios moștenirea culturală: În sufletul meu zace sigur un suflet de italian, bunicul meu matern se numea Marconi-Ionescu, așadar ca origine, precum o spune și numele, sunt jumătate român, jumătate italian. De altfel, mi se spune adesea că am mai degrabă trăsături mediteraneene. Cred că cele moștenirea genetică italienească și-a dorit cizelarea bucătăriei românești axată pe tradiție, identitate și mândrie, în detrimentul simplității, descoperirii de ingrediente de foarte bună calitate și dragoste pentru moștenirea gustativă a poporului. Românii ar trebui să-și iubească mâncarea așa cum o fac italienii, iar acesta este unul din mesajele pe care vrem să le promovăm în această campanie: Dragostea românului pentru pizza îmbinată cu afecțiunea sa pentru gustul local, românesc.

  • Sunt românii atașați patriotic de anumite ingrediente, chiar și atunci când vor să consume specialități italienești?

Greu de spus daca sunt atașați patriotic sau nu, dar cu siguranță emoțional și gustativ, ingredientele românești sunt pe primul loc în preferințe. Pizza este un preparat care-ți permite să ieși din tipare, iar Trenta asta încearcă să facă: să ofere clienților o zonă de explorare a gustului și a emoțiilor. Alex a reușit să îmbine în aceste rețete ingrediente clasice italienești cu unele românești, iar pizza cu brânzeturi românești și verdeață este clar o opțiune cel puțin tentantă la Quattro Formaggi.

Chef Petricean a găsit combinația perfectă a două lumi culinare: În bucătărie recunosc ca sunt mult mai român decât italian și țin foarte mult la gustul românesc. Iubesc pizza și am decis să o aduc cât mai aproape de gustul neaoș românesc, nu neapărat depărtând-o de Italia. Leușteanul, telemeaua, murăturile, slăninuța, ciolanul de porc și afumătura nu vor mai fi de acum ‚străine’ italianului din voi.

  • Cu ce furnizori lucrați pentru ingredientele autentice precum brânza de burduf, slăninuță și ridichi murate?

Lucrăm atât cu furnizori naționali bine cunoscuți precum Hochland, Delaco, Elit, Gusturi Românești pentru cârnații picanți, dar și cu producători locali recomandați de către Alex Petricean. Evident, leușteanul, pătrunjelul și mărarul pentru pizza Brânzaggi con Verdețuri, îl cumpărăm zilnic din piețe direct de la producători locali.

  • Cum arată vânzările până acum în ce privește Edizione Alex Petricean, cum arată viitorul?

Ar fi prematur să evaluăm acum vânzările pentru că suntem departe de finalul campaniei, însă ele cresc de la o zi la alta și asta ne bucură. Pot să prezint însă un top al celor mai comandate pizza de la Trenta: pizza Quattro Stagioni, Quattro Formaggi și Suprema. Cum spuneam, această campanie este prima etapă, vă recomandăm să ne urmăriți pentru că vom pregăti cu siguranță și alte lucruri interesante.

Un cuvânt de încheiere… cifre și emoții.

Pentru 2023 ne-am propus o cifră de afaceri de peste 45 milioane lei și continuăm să investim în digitalizarea afacerii pentru a putea să ne optimizăm activitatea, dar și pentru a oferi produse și servicii cât mai bune clienților Trenta Pizza.

Chef Petricean găsește îmbinarea celor două bucătării de bun augur, deși folosesc principii extrem de diferite. De la complicatul nostru la firescul lor, de la rețetele lor rapide la focul nostru domol,  de la ingrediente ușoare și puține, la multe și mai sățioase. 

 

 

Cmentariile sunt închise