Tehnologie cu aplicații în Horeca

Ce va aduce 2022 dacă prepararea și livrarea de la restaurantul preferat va beneficia de un upgrade?

Vorbim despre bucătăria robotizată și despre vehiculele de livrare autonome de câțiva ani, dar încă nu au devenit populare. Consultanți din industria Horeca, precum Baum & Whiteman, consideră că vremea roboților care preiau principalele sarcini din bucătărie este foarte aproape. Barmani-robot vor fi de asemenea noua realitate, în special la evenimente cum ar fi festivaluri și evenimente sportive. În condițiile în care provocările legate de volumul de muncă și lipsa personalului încă afectează industria, roboți ca Flippy the Robot de la Miso Robotics ar putea fi o soluție sau SavorEats, care imprimă 3D și gătește burgeri pe bază de plante.

Ghost kitchens au fost și sunt încă, una dintre cele mai înflăcărate tendințe din industria restaurantelor, multe lanțuri de restaurante chiar au pariat și investit pentru a prinde valul. Totuși, a fi prezent pe această piață competitivă prezintă riscul de a pierde din vedere momentul de suprasaturare, astfel că, cel mai probabil, vor exista fuziuni în următorii ani între principalii jucători.

Soluții de preluare și ridicare a comenzilor bazate pe tehnologie – în 2021 Starbucks lansa în colaborare cu Amazon Go, panoul de ridicare a comenzilor care elimina o oarecare congestie și confuzie, inevitabile la ore de vârf. Taco Bell a testat, de asemenea, o soluție similară la restaurantul său emblematic din New York. Vom vedea în viitor astfel de demersuri devenind parte din viața de zi cu zi, mai ales dacă se va implementa o soluție de control a temperaturii pentru a păstra produsele proaspete. Ne putem aștepta ca tot mai multe restaurante și companii de livrare să folosească vehicule autonome sau roboți pentru livrări, economisind astfel costul forței de muncă.

Tehnologie folosită ca măsură de control al calității pentru alimentele livrate – Compania suedeză Dometic a lansat o cutie de livrare cu temperatură controlată care menține alimentele calde sau reci, ca răspuns la numeroasele  plângeri privind produse ude sau reci. Unul dintre motive este felul în care sunt așezate comenzile to-go, produse cu temperaturi variate plasate unul lângă celălalt, astfel inovația în domeniu ar fi binevenită.

La vremuri noi, preferințe noi, conform lui Bo Peabody – fondatorul aplicației Seated care prezice un declin al restaurantelor de lux. Mesele de lux par să fi căzut în dizgrația consumatorilor, în timp ce investitorii par a fi mai dispuși să investească în concepte casual. În același spirit suntem martorii schimbării formei de comandă și servire într-un model hibrid bazat pe tehnologie. Acest model va elimina o parte din personalul de servire, deci mai puțini angajați pe tură și spațiu câștigat în bucătărie. Înflorirea serviciilor de livrare de mâncare a determinat și o nevoie pentru ambalaje mai aspectuoase, care să provină din materiale prietenoase cu mediul și totodată să păstreze calitatea mâncării.

Spații de luat masa mai mici, proiectate cu stil: Pe măsură ce bucătăriile devin mai mari, zonele de luat masa devin mai mici. Dar acele spații vor fi valorificate la maximum printr-un decor Instagrammabil de exemplu.

* Nation’s Restaurant News, Restaurant Hospitality, Supermarket News and Food Management au cules date și observații din industrie pentru a identifica tendințele pentru 2022 privind operațiuni, tehnologie, forță de muncă, meniuri și marketing.

 

 

Cmentariile sunt închise