Fundatia Alexandrion a decernat Premiile Matei Brancoveanu

Fundatia Alexandrion a organizat joi, 9 decembrie 2015, prima editie a Premiilor Matei Brancoveanu, decernate in onoarea tinerilor valorosi din cultura romana, care se afla la apogeul carierei lor si care, mai mult, in 2015 au avut rezultate remarcabile cu proiectele pe care le-au realizat.

„Acum doi ani, atunci cand am inceput organizarea primei editii a Galei Premiilor Constantin Brancoveanu, ne-am dat seama ca trebuie si putem sa facem mai mult, astfel incat sa putem acoperi cultura romaneasca in intregul ei. Ne-am dat seama ca este foarte greu sa faci distinctii obiective intre creatorii si istoricii consacrati si cei mai tineri. Ne-am dorit sa le aratam ca ii sustinem, ca ii incurajam si ca vrem sa le fim parteneri in acest drum lung si uneori anevoios al excelentei si al recunoasterii. Acesta a fost motivul pentru care am decis ca, incepand cu acest an, sa organizam o decernare de premii dedicata special lor, tinerilor artisti si oameni de cultura care au dovedit deja ca au un talent si o forta de munca extraordinare”, a declarat Nawaf Salameh, Presedintele Fundatiei Alexandrion.

Au fost premiati tineri din opt domenii diferite – literatura, arte vizuale, teatru, film, dans, muzica clasica, muzica pop/jazz si stiinte socio-umane. Nominalizarile si selectia castigatorilor au apartinut unui juriu independent, condus de Prof. Bogdan Ion Lefter, poet, eseist, critic si istoric literar roman. Din juriu au mai facut parte criticul de teatru Monica Andronescu, criticul de arta Irina Cios, compozitorul Dan Dediu si istoricul Bogdan Murgescu.

4

La sectiunea Literatura, castigatorul desemnat a fost Vasile Ernu, cu volumul Sectantii (vol. 1 din Mica trilogie a marginalilor).

Mihaela Kavdanska este castigatoarea sectiunii Arte Vizuale, pentru proiectele multimedia prezentate in expozitii si spectacole la Bucuresti, Cleveland, Nova Gorica/Gorizia, Linz, Stuttgart, Trastevere, Viena (toate in 2015). George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hancu, Adrian Nicolae, Andrei Hutuleac, Alexandru Pavel (trupa de actori tineri constituita de regizorul Victor Ioan Frunza) sunt castigatorii sectiunii Teatru, pentru rolurile din “Steaua fara nume”, la Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Balcescu (premiera in 2015, dupa un rodaj la sfarsitul lui 2014), “A douasprezecea noapte” (premiera: 19 noiembrie 2015) si „Romeo si Julieta” la Teatrul Metropolis (premiera: 23 noiembrie 2015).

Regizorul Tudor Giurgiu este laureatul sectiunii Film a premiilor Matei Brancoveanu, pentru lung-metrajul de fictiune “De ce eu?” (Libra Film, premiera in Romania: 27 februarie 2015).

5

Cosmin Manolescu, coregraf si dansator, este castigatorul sectiunii Dans, pentru „the kite/zmeul sau ce este dansul contemporan” (spectacol independent; premiera: 12 si 13 noiembrie 2015) si „Fragil”. Dirijorul Tiberiu Soare este castigatorul premiului Matei Brancoveanu pentru Muzica Clasica, pentru CD-ul realizat la pupitrul Orchestrei Nationale Radio cu simfonia „Manfred”, de Piotr Ilici Ceaikovski (Editura Casa Radio, 2015).

6

Compozitorul si pianistul Andrei Tudor este castigatorul sectiunii Pop/Jazz, pentru proiectul „Fusion Concerto pentru pian si orchestra” (prezentare publica: iunie 2015), precum si pentru CD-ul „Guardian Angel” al Angelei Gheorghiu (lansare: decembrie 2014) si piesa „A million stars” cu care a concurat Luminita Anghel la Eurovision 2015 (lansare: februarie 2015).

Marius Diaconescu, conf. dr. La Universitatea din Bucuresti, a fost laureatul sectiunii Stiinte Socio-Umane, pentru proiectul „Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Nationale ale Romaniei”, coordonat la Universitatea din Bucuresti, in parteneriat cu Arhivele Nationale ale Romaniei, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si Arhivele Nationale ale Norvegiei (proiect 2015-2016).

Fundatia Alexandrion a fost infiintata in anul 2003.

Carmen.ionescu@modernbuyer.ro

Cmentariile sunt închise