Conferinta Hoerca Next Level Cluj Napoca – 14 mai 2024

Horeca Insight deschide seria de conferințe HORECA NEXT LEVEL din afara capitalei, care se concentrează pe tendințele care modelează peisajul ospitalității din diferite zone ale țării. Prima conferință din seria dedicată evenimentelor din țară este cea de la Cluj-Napoca din 14 mai 2024 și va fi găzduită de Hotel Napoca. Este cea de-a doua conferință de acest gen din centrul țării, ediția din 2023 bucurându-se de o mare deschidere din partea antreprenorilor și profesioniștilor din ospitalitate.

Evenimentul se va deschide cu welcome coffee și înregistrarea participanților de la ora 9.30. Programul conferinței este structurat în trei paneluri tematice astfel :

De la ora 9:30, primul panel va aborda specificul regiunii prin subiecte ca: gestiunea festivalului din oraș, promovarea atracțiilor către turiștii din afară, metode de încurajare a turismului intern, dar și focus pe sustenabilitate și practici etice. Printre vorbitorii propuși se numără: Ștefan Gadola – Președinte Horeca Cluj, Mihai Bârsan – inițiator proiect Destinația Anului, Bogdan Rădulescu – Untold Universe și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor locale.

Panelul 2 se va axa pe experiența locală de ospitalitate, cu accent pe bistrouri și restaurante, analizând concepte vechi adaptate la vremuri actuale, parteneriate cu fermieri, meniul plant-based și profilul clientului fidel delivery în 2024. Invitații propuși pentru acest panel sunt: Maria Dunca – co-owner Baracca, Dan Isai – Salad Box, Via Restaurant, Tokyo Japanese, Transylvania Steakhouse, Toscana, Marty, Glovo și Bookingam.

Panelul 3 este programat după business lunch-ul care va oferi posibilitatea invitaților să interacționeze înainte de a pune sub lupă industria hotelieră. Invitații care vor contribui la discuții sunt reprezentanți ai unor unități de cazare de prestigiu precum: Hotel Napoca, Hampton by Hilton Cluj-Napoca, Hotel Privo, Grand Hotel Italia, Wonderland, Conacul Arhia și Platinia. Ei vor analiza din experiență și perspectiva noilor trenduri din ospitalitate care sunt atracțiile regiunii  dincolo de festivaluri, cât de multă interacțiune își dorește oaspetele modern și cât de folosit este mobile booking, cine este oaspetele care apreciază tradiționalul și cine preferă vacanțele active sau experiențele unice.

Speakeri confirmati:

Seria de conferințe Horeca Next Level promite să fie spațiul în care profesioniștii industriei și reprezentanți ai autorităților și organizațiilor patronale pot dezbate deschis subiecte de interes pentru o anumită ramură a ospitalității sau pentru turismul dintr-o anumită regiune a țării. Vă invităm să urmăriți Calendarul evenimentelor pentru informații actualizate privind programul conferinței și speakerii confirmați. 

Accesul la conferința „Horeca Next Level – Cluj-Napoca” al reprezentanților locațiilor Horeca este gratuit în limita locurilor disponibile. Doritorii se pot înregistra folosind formularul disponibil pe site sau printr-un email la office@horecainsight.ro până pe 12 mai 2024. Participarea furnizorilor la conferința “Horeca Next Level – Cluj-Napoca” din 14 mai 2024 se face pe bază de bilet. DESCARCĂ FORMULARUL DE PARTICIPARE PENTRU FURNIZORI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

14 − 4 =