Farmecul interbelic reinventat de Casa Timiș

Anul 2018 a marcat intrarea familiei fondatoare Cris-Tim în domeniul Ospitalității. Cunoscuți datorită poziției puternice din industria alimentară, familia Timiș avea deja experiența necesară în domeniul viti-vinicol deoarece deține 40 de hectare de viță de vie în arealul Dealu Mare. Achiziționarea conacului construit în 1925, împreună cu cele 5 hectare de vie din jurul său, a constituit începutul aducerii la gloria binemeritată a domeniului din satul Chițorani din apropiere de Ploiești.

Anul 2020 a fost unul de grea încercare pentru toți jucătorii industriei și implicit pentru Casa Timiș, care abia din luna august a anului trecut a revenit la un grad de ocupare de 90%. Proprietara Casei Timiș, Cristina Timiș, seocupa personal tot ceea ce înseamnă amenajările interioare și a dorit ca in fiecare zona noua dezvoltata,  designul şi decorurile să poarte cate cateva elemente ca arcade, coloane, capiteluri, din stilul în care conacul a fost construit, respectiv stilul neo-românesc. Noutatea de la domeniu este de această dată barul englezesc, intitulat sugestiv 1925 – anul fondării domeniului, dar și un moment de înflorire în cultura românească: perioada interbelică.

În primul rând, la cald, care sunt concluziile anului care tocmai s-a încheiat. Cum a fost 2020 pentru Casa Timiș?

Am inceput 2020 cu o energie si o dinamica de exceptie, un elan incredibil, cu agenda plina de proiecte si evenimente, cu echipa noastra magica, hotarata sa impresioneze la fiecare punct de contact. Din pacate, odata cu aparitia acestei “picături chinezesti”, activitatea ne-a fost oprita brutal, fără să ne oprească și proiectele de dezvoltarea, atat ale echipei care timp de 2 luni a avut in fiecare zi cursuri online, cat si proiectele de dezvoltare ale domeniului.

Desi cu aspre restrictii de functionare, noi am fost printre cei binecuvantati, pentru ca am avut o capacitate foarte mare de servire pe terasa si ne-am exprimat cu toata energia specifica noua.

Astfel Vara 2020 ne-a surprins extrem de placut pe toti, chiar si in contextul restrictiv in care ne-am aflat. Datorită perioadei de izolare la domiciliu , oamenii au cautat mai mult ca oricand natura, pentru miscare, aer curat, dar mai ales sentimentul de siguranta.

Iar noi, La Casa Timis le oferim pe toate.

Oaspetii nostri se bucura de o exprienta multisenzoriala datorata odata tipului de natura in care  ne aflam – areal vini-viticol si astfel o minunata conectare cu un tip de natura si energie aparte, servicii impecabile atat la nivel de cazare, cat si in restaurante, gastronomie desavarsita, cu suflet, cum imi place mie sa spun, facilitati supplementare oferite ca: loc generos de joaca pentru copii, parc, zeci de km de alei pavate in vie, pentru plimbare, biciclete, jogging, dar mai ales sentimentul de acasa pe care noi il daruim aici.

Ne dorim sa oferim oaspetilor notri un turism experiential si mi se umple inima cand vad oaspeti care revin la noi constant, care au deja aleasa camera preferata, masa preferata… cat si oaspeti noi in fiecare zi, pentru ca reusim sa surprindem de fiecare data prin noutatile cu care venim atat din punct de vedere al ofertei si temelor culinare, cat si in directia dezvoltarii, păstrând si manifestand permanent în suflet, gând si fapta, emoția celui care primește oaspeți în propria casă!

Am fructificat maxim perioada in care nu ne-a fost permis sa primim oaspeti pentru a ne ocupa intens de trasformari la interiorr ca largirea bucatariei din conac, crearea unui spatiu special pentru pregatirea prajiturilor si a patiseriei, si, ca proiect special realizat integral – transformarea spatiului de la demisol al conacului in Bar Englezesc, cu o noua bucatarie dedicata.

La exterior, am reușit să creăm in perioada aprilie-iunie noua platformă de evenimente în natură, zeci de km de alei pavate si iluminate intre vii, să continuăm lucrările la parc,sa terminam  cele 3 lacurile din care unul de pastrav pentru preparate din meniul nostru, unul decorativ si unul de agrement si sa incepem primele facilitati de cazare tip casute si spa, aferente viitorului resort.

Cu multa bucurie si recunostinta pot spune ca in pofida situatiei generale, pentru noi a fost un an de dezvoltare foarte bun incepand cu 1 iunie, momentul in care cand am deschis si pana la finalul anului, am avut o perioada foarte frumoasa cu casa plina.

Și pentru ca intotdeauna atragi ceea ce oferi, universul ne-a rasplatit cu tot ce am trimis catre el!

De ce un bar englezesc?

„1925” – Noul Nostru Bar Englezesc este un spatiu ce a luat fiinta din pasiunea mea pentru locuri, tradiții şi obiceiuri, acumulată în călătoriile fizice, virtuale sau imaginare ce m-au inspirat de a lungul vietii si  pe care le-am adus din minte si suflet in acest spatiu.

Bar englezesc pentru ca m-a fascinat întotdeauna acest  stil de bar, mi se pare ca are o caldura aparte, imi da un sentiment de calatorie in timp si vremuri, emotie ce o intalnesti in intregul spatiu al conacului si pe care visez sa o perpetuez pe intregul domeniu.

Amenajat în stil eclectic, adică o contopire a epocilor, formelor, culorilor și texturilor, cum a venit inspirația pentru Barul 1925?

Intr-adevar, stilul in care am creat barul are pe langa predominanta caracteristica English style, foarte multe aspecte ale stilului eclectic, pentru ca acest stil  este liber de reguli stricte, presupune indrazneala, ceea ce ma defineste total. El reprezinta o simbioza a diferitelor elemente si stiluri din epoci diferite, ceea ce mi-a permis sa adun si sa alatur fara limite, dar cu atentie, tot ce mi-a placut. Si pentru ca imi plac atat de multe piese din stiluri diferite, indifferent ce spatiu decorez, asta ramane marea mea provocare, sa pot sa ma opresc, dar si marea mea crestere, pentru ca din dorinta de a aborda tot ce ma atrage mi-am definit un stil propriu si inimitabil.

Dar marele test  a fost sa le aduc intr un echilibru perfect si in afara de multumirea personala, aprecierile generoase ale celor care ne-au vizitat deja, imi confirma ca am si reusit.

M-am asigurat ca toate culorile, texturile, formele si obiectee de decor, de la fotoliile de piele şi canapele de catifea Chesterfield, decorațiunile English style, tapetul inedit din țesătură fină, al cărui design redă o scena de golf din 1930 şi care a fost realizat de artistul Melvyn Buckley, mocheta cu design tartan patentat, pentru prima oara adusă în România, mobilierul din coarne de caprioară naturale şi din coarne rare din Africa de Sud, toate se reunesc sinergic si complimentează întregul spațiu ce are rolul si dorinta  de a te purta  într-o calătorie a formelor, culorilor,  texturilor, chiar a contrastelor, calatorie in care descoperi o  sinergie perfecta.

 

Au și italienii un Dolce far niente, francezii un Joie de vivre și iată englezii – sweetness of doing nothing. Cum se împacă asta cu românul veșnic agitat, e nevoie de o educare în acest sens?

Chiar am avut o dezbatere cu echipa mea legat de abordarea expresiei ‘ Sweetnesess of doing nothing’ care imi spunea ca nu e cunoscuta, dar tocmai pentru ca fiind foarte english, deci conguenta perfect cu tema, am hotarat sa o abordez si sa o folosesc.

Tocmai pentru ca viata noastra este atat de agitata si supusa permanent la presiuni, fiecare spatiu pe care il creez si ambientez, doresc sa aduca in starea celor care il viziteaza emotia linistii si a conectarii cu sine.

Aici nu e nevoie sa educi, pentru ca energia si atmosfera creata, pur si simplu te invaluie si iti transforma starea, o stare la care toti visam , o cautam  si care, iata, aici o primesti in dar.

Pentru o experienta completa  am ales sa cream o atmosfera aparte in „1925”, care, pe langa scopul firesc al unui astfel de spatiu ca servirea bauturii preferate, sa invite la relaxare, deconectare, un spatiu cald, perfect pentru a te destinde si a te lasa inspirat de ceea ce te inconjoara. Un loc in care ambientul, energia, muzica, serviciul discret si specialitatile oferite se complimenteaza  reciproc, te vrajesc si te conduc subtil spre o stare in care tot ce iti doresti este sa savurezi momentul prezent , sa savurezi aceasta stare de ‘ Swetness of doing nothing’.

Odata ce ai pasit in acest spatiu, esti invaluit de aceasta ambianta speciala, ce te poarta intr-un univers atemporal.

Respect pentru stilul arhitectonic neo-românesc, îmbinat firesc cu amenajări Anglo-Saxone, care sunt piesele de rezistență și decorațiunile de suflet din bar? 

Stilul in care am amenajat barul este clar predominant  autentic englezesc – bar si retrobar din lemn, intregul spatiu imbracat total in panouri de stejar, piele, , catifea, motivul tartan, iar eclectismul se remarca in piesele de mobilier si decoratiuni.

Mi am dorit  sa construiesc prezentul pastrand si adaugand frumusetea formelor trecutului.

De aceea, din admiraƫie pentru stilul neo-românesc al conacului , a carui emotie arhitecturala imi doresc  sa o port in toate proiectele noi, am ales sa integrez replici din arcadele, coloanele şi capitelurile originale ale conacului . Toata aceste piese sunt sculpate manual din stejar  masiv, de către adevăraƫi artizani români.

Sunt mandra de aceasta noua creatie si de fiecare element pe care il puteti regasi in „1925”, creatie de care de la idee la realizare m-am ocupat personal, atat de la alegerea fiecarei piese in parte, cat si la decorarea tuturor camerelor care compun intregul spatiu, fiecare cu o personalitate aparte, dar care se complimenteaza reciproc. Va invit sa le descoperiti!

Câte persoane poate găzdui în cadrul unui eveniment privat? Oaspeții domeniului au accesul la barul 1925 inclus în serviciile de cazare?

Putem gazdui in deplina siguranta pana la 60 de persoane in „1925”, ca si evenimente private cu loc de dans, la care putem capacita relaxat 40 persoane.

Accesul  in bar este permis tuturor oaspetilor peste 18 ani si in afara de bucuria servirii bauturii preferate si a unei selectii de praparate culinare special create, pentru pregatirea carora am amenajat o mica bucatarie special destinata , oaspetii nostri  se pot delecta cu variate  jocuri de societate, precum sah, remy, table, monopoly, darts, Domino si jocuri de carti.

Un bar englezesc este de obicei asociat cu consumul de bere, care este oferta gândită pentru oaspeții barului în ce privește băuturile? Dar mâncarea?

Asocierea cu consumul de bere intra mai mult la categoria Pub, barul este o destinatie mai rafinata.

Dar am ales totusi  si sa venim in intampinarea oaspetilor pe langa selectie speciala de bauturi fine si cu o selectie de 20 de tipuri de bere, o parte dintre ele din Anglia, coniacuri deosebite ca Louis al XIII-lea si cocktail uri inedite. De experienta gastronomica s-a ocupat Nico Lontras, dragul nostru Excutive Chef Casa Timis, care a creat un meniu gourmet de tipul finger food ,care complementeaza intru totul meniul de bauturi, oferind astfel o experienta senzoriala completa.

Cum ați reușit să motivați angajații pe durata măsurilor mai restrictive? V-ați confruntat cu probleme în menținerea unei echipe dedicate? 

Pe intreaga durata a situatiei de urgenta, intreaga echipa a participat la cursuri de idei de imbunatatire continua, cursuri  pe proceduri, comunicare, gastronomie.

La Casa Timis, oamenii nostri, pe langa faptul ca sunt respectati uman si salarial, sunt cu adevarat iubiti.

Avem aceeasi echipa de la inceput, la care desigur am alaturat si integrat pe masura dezvoltarii ,noi membrii.

Cu totii au vazut in acesti primi 2 ani,ca facem ce spunem, ca viziunea prezentata la inceput si mult peste aceasta, a devenit realitate in timp foarte scurt si ca avem un plan de dezvoltare pe cel putin 10 ani, deci un viitor remarcabil pentru ei, alaturi de noi.

In perioada critica a acestui an , nu am dat afara nici un om, am adus etapizat la lucru, astfel ca fiecare membru  al echipei sa se simta tratat egal.am avut seminarii de dezvoltare, workshop-uri si chiar am facut angajari pentru a ne dezvolta echipa si a forma la un inalt nivel, astfel ca in momentul in care viata isi reia bucuria, noi sa fim super pregatiti.

Ma bucur si sunt mandra de faptul ca unul dintre motivele pentru care oaspetii nostri ne aleg este Echipa Casa Timis. Fiecare dintre ei este un  ambasador al  Excelentei in Ospiltate si al Turismului Experential pe care ne dorim sa il oferim. Am alaturi o o echipă care lucrează ca un tot unitar, unde fiecare dintre noi se completează şi se susţine reciproc, o echipa care se simte si se comporta ca un membru al familiei.

Creez întotdeauna împreună și alături de ei, iar eu sunt constienta si recunoscatoare de rolul și a valorea pe care fiecare dintre ei o aduc acestui proiect.

Cum arată viitorul pentru Casa Timiș?

Viitorul nu are limite pentru Domeniul Casa Timis. Insa pot spune ca e mult de munca pentru a ne implini viziunea, aceea de a scrie istorie in ospitalitatea enoturismului  din Romania, prin Ospitalitate de Familie, cultivarea iubirii pentru natura si traditii, prin crearea de experiente unice si memorabile  pentru toti cei care ne aleg.

Cmentariile sunt închise