S-au împlinit 20 de ani de la deschiderea primului restaurant La Mama

Primul restaurant La Mama a fost deschis în urmă cu două decenii la intersecția bulevardelor Barbu Văcărescu cu Ștefan cel Mare, locație care funcționează și astăzi. ”Într-o zi, ne-am hotărât să facem un restaurant. Totul a fost construit din mers, fără să știm prea bine ce trebuie să facem. Pornind de aici, am reușit să deschidem cel de-al doilea restaurant și apoi pe cel de-al treilea, și tot așa”, spune proprietarul La Mama, Cătălin Mahu.

Rețeaua de restaurante La Mama este formată astăzi din șase restaurante, localizate în București, și a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 4,3 milioane de euro, în creștere cu 10% față de 2017. Grupul La Mama a atins un număr maxim de 10 unități, însă în 2016, patru dintre ele au fost închise. ”Nici un restaurant nu a fost închis pentru că nu ar fi fost profitabil. Pentru două dintre ele, cel din Complexul Feeria din Băneasa și cel din Piața Alba Iulia, s-au terminat contractele de închiriere și nu le-am mai putut reînnoi, iar pentru cele două de la mare, am luat decizia să nu mai continuăm din cauza lipsei de personal”, explică Mahu.

Cel mai mare restaurant al rețelei este La Mama Ateneu, iar cel mai mic este chiar prima locație deschisă, La Mama Ștefan cel Mare. În ceea ce privește vânzările, cifrele realizate de restaurante sunt aproximativ egale raportate procentual la suprafață și numărul de locuri.

În întregul grup lucrează acum 230 de angajați, marea majoritate având o vechime de peste 3 ani în companie. ”Asta cred că spune multe despre La Mama”, subliniază Mahu. ”Din echipa cu care am început să lucrăm acum 20 de ani au rămas alături de noi doi oameni foarte importanți – directorul financiar, Irina Gheorghe, și directorul de operațiuni, Cristi Nicolae”.

În 2019, Cătălin Mahu intenționează să continue extinderea rețelei, având deja discuții avansate pentru deschiderea a cel puțin două unități noi. ”Depinde foarte mult de proprietarii spațiilor pe care le vizăm. Sunt mai multe zone din București pe care vrem să le acoperim, cum ar fi zona de nord sau cartierele. Față de acum 20 de ani, când lumea fugea de cartiere spre centru, acum cartierele au devenit mini orașe, iar oamenii preferă să rămână lângă casă”, spune Mahu.

Chiar dacă în trecut s-a încercat dezvoltarea unor branduri și formate noi, proprietarul La Mama a declarat că pe viitor se va concentra exclusiv pe activitatea de restaurante.

Cmentariile sunt închise