Perspective asupra evoluției HORECA în 2022

Pandemia a schimbat fundamental ce, cum și unde mâncăm. Ultimii doi ani au adus schimbări radicale în Ospitalitate, pe lângă percepție, s-au deschis noi fluxuri de venituri, dar și provocări operaționale. De la servire, la implementare de servicii delivery peste noapte, operatorii Horeca și-au regândit retenția clienților existenți fără să sacrifice profitul. Noua Horeca a fost modelată de toți acești factori, iar mare parte din tendințele din afară se vor reflecta și în țara noastră.   

Putem considera că traversăm o eră a inovației, iar restaurantele au fost primele care au înțeles că schimbarea este necesară pentru a evolua pe această nouă scenă.

Cum s-au modificat meniurile pentru a îngloba toate aceste schimbări? Prin arome îndrăznețe, adoptarea trendurilor globale și a unor noi tehnici de preparare.

O consecință a ultimilor doi ani este și prezența în meniul restaurantelor și al barurilor a băuturilor cu arome puternice, ușor recognoscibile și care evocă nostalgia oaspeților. Suntem martorii apusului epocii subtilității, bun venit sărbătoririi tuturor simțurilor. Totodată, aceste arome puternice vor fi ponderate cu un conținut scăzut de alcool sau chiar fără alcool.

De la lichid la solid… ce ziceți de hummus? Gustarea orientală versatilă cucerește publicul din întreaga lume prin diverse combinații inedite – ducând la una din tendințele anului în opinia Baum & Whiteman (International Food&Restaurant Consultants). Hummus cu sfeclă și portocale, hummus cu fasole garbanzo și măsline Kalamata, hummus cu ciuperci prăjite, pătrunjel, ulei de măsline extravirgin și chipsuri de usturoi sau hummus în care năutul este asezonat cu mixuri de condimente precum Chermoula sau harissa.

Puiul fără carne” nu mai poate fi considerat o noutate, Impossible Foods și-a lansat versiunea în 2021, iar compania rivală Beyond Meat a venit cu un nou produs, fiind prezenți pe piață de mai bine de un deceniu. Aceste variante de înlocuitori de carne au fost deja testate de rețele Quick Service precum Burger King, Panda Express, sau KFC.

Nixtamalizarea fructelor și legumelor – Este cunoscut obiceiul popoarelor din America latină de a pregăti porumbul și alte cereale prin preparare în soluție alcalină, cum ar fi varul. Procedeul denumit nixtamalizare are rol important în pregătirea procesării anumitor substanțe de organismul uman. Tendințele anului în curs arată că aceeași tehnică poate fi benefică și pentru fructe și legume, în special cele cu conținut crescut de pectină. Acest procedeu capătă popularitate deja în Statele Unite, mai ales că, de exemplu cartofii supuși unui astfel de tratament devin mai crocanți. Viitorul va dicta experimentele de acest gen care vor fi considerate mofturi sau vor deveni obiceiuri de preparare.

Am vorbit despre hummus, înlocuitori din carne de pui, dar am păstra ceva și pentru carnivori. Wagyu – care la propriu înseamnă „carne de vită japoneză” – atât de apreciată pentru calitate, a devenit un produs care cu greu poate satisface cererea. Astfel, mulți proprietari de restaurante și bucătari au dat cale liberă vitei Wagyu autohtone, încrucișată cu alte rase, cum ar fi Angus. Bineînțeles că astfel se elimină și o parte din presiunea prețului aferent unei cărni de vită wagyu originale. Totuși cererea pentru produse de lux nu s-a diminuat, exporturile de carne de vită japoneză au crescut cu 307,8% în 2021.

Anul 2022 are de oferit puțin pentru fiecare, iar oaspeții sigur au de unde alege. Restaurantele se vor îndrepta către acele trenduri prin care pot atrage din nou clienții în localuri și se vor strădui să-i cucerească cu gusturi și experiențe ce vor rivaliza cu orice mâncare gătită sau livrată acasă.

* Nation’s Restaurant News, Restaurant Hospitality, Supermarket News and Food Management au cules date și observații din industrie pentru a identifica tendințele pentru 2022 privind operațiuni, tehnologie, forță de muncă, meniuri și marketing.

Cmentariile sunt închise