Exersarea măiestriei la UniChef Cup

Horeca Insight organizează pentru al doilea an consecutiv, cel mai important eveniment din domeniul Horeca cu participare internațională: FoodService & Hospitality Expo. Evenimentul va fi unul dedicat profesioniștilor industriei care vor avea astfel ocazia să lege noi parteneriate sau să afle noutățile și trendurile din Horeca. Este de asemenea o oportunitate de a urmări demonstrații culinare ale unor chefi care și-au construit cu mult efort cariera sau tineri chefi care se întrec în cadrul unor competiții. Una dintre acestea este și concursul UniChef Cup ce va avea loc astazi în cadrul FoodService & Hospitality Expo începând cu ora 10.30.

UniChef este un program educațional susținut de Unilever Food Solutions România, prin care bucătarii la început de carieră învață în mod practic despre ultimele noutăți din domeniu, tehnici de preparare, trenduri internaționale și acumulează cunoștințe și informații relevante.

Împreună cu cei mai buni maeștri culinari, recunoscuți la nivel național, punem la dispoziția cursanților cele mai eficiente tehnici, produse și metode pentru a le ușura munca în bucătărie, pentru a fi pregătiți să facă față provocărilor unui mediu din ce în ce mai competitiv. .

Acest program a început în 2016 și a strâns până în acest moment peste 1000 de membri; aceștia sunt bucătari începători, dar și profesioniști experimentați care activează în locațiile partenere Unilever Food Solutions.

La finalul fiecărui curs participanții se pot loga în aplicația UniChef, aplicație prin intermediul căreia pot lua contact cu cei 23 de chef trainers și vor putea accesa cele 22 de cursuri, 103 retețe sau se pot înscrie în competiția UniChef Cup.

UniChef Cup este concursul culinar rezervat membrilor comunității UniChef care se desfășoara în 2 etape:

– semifinala online, iar cei care trec de această etapă au posibilitatea de a pune în practică cunoștințele acumulate într-un concurs live;

– și finala în care se califică cei mai buni 8 bucătari din comunitatea UniChef înscriși în concurs, iar fiecare va avea la dispoziție câte 3 ore pentru a pregăti 2 rețete (un aperitiv și un fel principal).

Concursul se desfășoară anual, pe baza unui regulament comunicat comunității de bucătari prin intermediul aplicației UniChef.

Premiile concursului sunt:

  • Locul 1 – un curs culinar la una din școlile culinare de excelență din Europa;
  • Locul 2 – un robot de bucătărie profesional;
  • Locul 3 – un set de cuțite profesionale

Finaliștii UniChef Cup 2019  și cei care se vor întrece în fața publicului participant la FoodService & Hospitality Expo sunt: Roxana Blenche, Nicolae Buniov, Răzvan Gabriel Cobut, Liviu Morărescu, Codruț Murgu, Darius Sodinca, George Topârceanu, Oana Trifon.

Juriu UniChef Cup 2019  este alcătuit din: Ștefan Popescu, Constantin Ghimpu, Ciprian Nicolescu, Claudio Costea, Samuel Le Torriellec.

Vă așteptăm așadar la cea de-a doua ediție a FoodService & Hospitality Expo, cel mai mare eveniment dedicat industriei Horeca, dar și prilej de a urmări competiția creativității acestui nou val de chefi.

Pentru înscrieri și informații complete despre programul evenimentului, vă invităm să accesați site-ul dedicat: www.horecainsight.ro/expo/.

 

 

Cmentariile sunt închise