Foodservice & Hospitality Expo
Data

21 - 23 septembrie 2019

Locatia

Romexpo Pavilion B1, Bucuresti

Expozanti

Peste 70

Vizitatori

3000

FoodService & Hospitality Expo – Evenimentul de referință al industriei HORECA a încheiat a doua ediție

Horeca Insight a organizat în perioada 21-23 septembrie cea de-a doua ediție a FoodService & Hospitality Expo – eveniment găzduit de Romexpo și care a câștigat deja notorietate în rândul celor interesați de ultimele tendințe din Horeca. Încurajați de interesul crescut manifestat încă de anul trecut la prima ediție, am încercat să aducem mai aproape toți jucătorii industriei și să-i determinăm să acorde aceeași atenție unor astfel de manifestări găzduite în țara noastră. Am crescut cu încrederea acordată de partenerii noștri principali: Unilever Food Solution, Unichef Cup 2019, Conti Grup și Nordic Food, ajungând anul acesta la un impresionant număr de 3.000 de vizitatori, cu 50% mai mulți decât la precedenta ediție.

FoodService & Hospitality Expo a însemnat mai mult decât oportunități de networking, a devenit cadrul potrivit în care expozanții au avut posibilitatea de a expune și a prezenta cele mai noi produse, de a găzdui degustări sau demonstrații și nu în ultimul rând de a prezenta planuri de viitor. Expozanții prezenți au reprezentat întreaga paletă de furnizori din domeniu: băuturi alcoolice și non-alcoolice, produse de panificație, patiserie și cofetărie, producători de brânzeturi și alte produse lactate, furnizori de carne și produse din carne, furnizori de produse, echipamente și accesorii pentru întreținerea curățeniei și igienei, furnizori de produse congelate, furnizori de fructe și legume, furnizori de veselă și produse textile pentru restaurante și hoteluri, furnizori de mobilier, echipamente profesionale și accesorii și furnizori de echipamente și soluții IT.

Este important și nu putem sublinia îndeajuns nevoia de a aduce toți acești furnizori laolaltă, astfel încât un astfel de eveniment anual să creeze posibilitatea pentru marii jucători ai industriei de a semna noi parteneriate sau de a prospecta piața. De asemenea, Horeca Insight deține experiența necesară organizării unor evenimente de mare anvergură, fiind permanent la curent cu nevoile și schimbările din domeniu.

Atmosfera creată în jurul unor astfel de evenimente este una de colaborare și respect, mai ales dacă avem în vedere scopul final al tuturor celor implicați, respectiv să livreze experiențe cât mai bune clientului. Prin asumarea organizării primului astfel de eveniment cu participare internațională ne dorim să anunțăm că suntem pregătiți să stăm alături de alte țări care au făcut deja o tradiție din târgurile de profil găzduite. Suntem entuziasmați să anunțăm că pregătim o a treia ediție cu modestia celor care știu că la expoziții de asemenea dimensiune e mereu loc de mai bine.

Mulțumim celor care au crezut din start în această idee, partenerilor si expozanților ediției 2019.

Editia 2019