Villa Vinèa a lansat Vinul Muzeul Țăranului

Crama transilvăneană Villa Vinèa și Muzeul Național al Țăranului Român au lansat Vinul Muzeului Țăranului. Astfel, sub brandul MNȚR, cei care apreciază oenologia se vor putea bucura de 2 soiuri locale și unul internațional, sub etichetele Villa Vinèa Rosé, Pinot Noir, 2019, Villa Vinèa Fetească Regală, 2018 și Villa Vinèa Fetească Neagră, 2018.

Sortimentele sunt disponibile pentru achiziționare în cadrul Galeriei de Artă a Țăranului, magazinul de suveniruri al muzeului.

Am căutat, mulți ani de zile, un vin potrivit pentru a deveni Vinul Muzeului Țăranului. Evident, prima cerință a fost să fie unul de calitate superioară. În plus, ne-am dorit să provină dintr-o podgorie cu un grad înalt de notorietate și apreciere și să se ridice la standardele vizitatorilor noștri – oameni care apreciază cultura noastră națională și lucrul bine făcut.

 Mă bucur că am găsit cel mai bun partener, crama Villa Vinèa, acest promotor al vinului transilvănean, și sper că Vinul Muzeului Țăranului se va bucura de succes., declară Virgil Ștefan Nițulescu, director al Muzeului Național al Țăranului Român.

Pentru a susține cultura și activitățile artistice ale comunității locale, crama Villa Vinèa donează Teatrului Național Târgu-Mureș câte 2 lei din prețul fiecărei sticle vândute în asociere cu Muzeul Țăranului Român.

Proiectul Vinul Muzeului Țăranului este susținut de către tipografia IPPU Packaging.

Pinot Noir, Fetească Regală și Fetească Neagră, pentru vizitatorii MNȚR

“La Villa Vinèa, creăm vinuri de calitate, care să reprezinte cu mândrie și eleganță cultura locală și terroir-ul Târnavei Mici. Ne bucurăm că etichetele noastre sunt acum disponibile în magazinul de suveniruri al MȚR și sperăm ca vizitatorii din România și din alte țări – turiștii și expații ce trec pragul acestei frumoase instituții – să ia cu ei mostre ale pasiunii noastre pentru calitate și oenologie. Prin astfel de proiecte, realizate cu consecvență, consider că vom reuși, treptat, să ne poziționăm țara drept un producător relevant și apreciat, de vinuri de calitate., declară Mircea Matei, Director General al Villa Vinèa.

Vinurile care se găsesc deja pe rafturile Galeriei de Artă a Țăranului sunt următoarele:

Villa Vinèa Rosé, 2019 – medaliat cu aur, în cadrul International Wine Contest Bucharest 2020. Acesta este un Pinot Noir 100%, un vin corpolent, cu arome intense, de fructe roșii de pădure și o culoare roz pal. Are o aciditate medie și un gust fructat, de citrice, căpșune, cu ușoare nuanțe de mango. Post-gustul are o prospețime în care se simt arome de cireșe de mai, ierburi mediteraneene condimentate și aluzii minerale.

Villa Vinèa Fetească Regală, 2018 este un vin de un galben pai, foarte deschis, cu o mineralitate caracteristică terroir-ului Târnavei Mici. Un amestec de fructe albe, de câmp, citrice verzi și iarbă proaspăt cosită. Gustul aduce în prim plan mere și lămâi verzi, cârcei de viță-de-vie, toate urmate de ușoare nuanțe de mentol. Post-gustul este proaspăt și răcoritor, cu o ușoară astringență și note amărui, elegante, de grapefruit copt.

Villa Vinèa Fetească Neagră, 2018 este un vin rubiniu deschis, olfactiv se simt, în primul rând, fructele roșii și, într-un mod discret, în plan secundar, lemnul de stejar. Gustul este unul de cireșe, vișinată și magiun de prune, cu aluzii subtile de ciocolată neagră și vanilie. Post-gustul este proaspăt, bogat în fructe roșii de pădure.

Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Oberrauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc. Cu o suprafață de 70 de hectare, pe care sunt cultivate soiuri locale și internaționale de struguri – Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în 3 game: Premium, Selection și Classic. Terroirul impresionant, cu cea mai înaltă clasificare din România, metodele de producție și pasiunea celor doi vinificatori, Misi Denes și Celestino Lucin, oenologul anului 2009, conform publicației italiene Gambero Rosso, fac ca vinurile Villa Vinèa să fie extrem de apreciate pentru calitatea, savoarea și mineralitatea lor.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este un muzeu naţional aflat sub autoritatea Ministerului Culturii. Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o cladire-monument istoric, în stil neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeşte şi în publicațiile muzeului, în acţiunile de tip Muzeul Misionar, Şcoala Satului sau în evenimente ca vernisaje, concerte, conferinţe.

Cmentariile sunt închise