TouchMenu sau cum te ajută un cod QR să crești veniturile

Digitalizarea și inteligența artificială au pătruns în industria ospitalității de ceva vreme, însă, nu putem vorbi de o adopție în masă la nivelul majorității proprietăților. Cel puțin în România. Costurile destul de mari ale implementării soluțiilor digitale îi țin încă departe pe proprietari de acest tip de investiție. Și totuși, iată că există o soluție pe cât de simplă pe atât de convenabilă, recent intrată pe piața românească – TouchMenu.

Fiecare loc devine un punct de vânzare

TouchMenu este o platformă web care funcționează pe baza codurilor QR. Simpla scanare a unui cod QR de către un oaspete, îl aduce pe acesta mai aproape de achiziția unui serviciu hotelier.

Codurile QR sunt afișate pe display-uri și amplasate în toate spațiile publice, în centrele de venit (restaurante, baruri, spa, plajă sau piscină) și în fiecare cameră a hotelului, purtând chiar numărul camerei sau al mesei unde sunt poziționate. În acest fel, personalul hotelului va ști cu precizie de unde a fost făcută comanda.

Simpla scanare a codului QR, fără ca aplicația să fie descărcată, îl duce pe oaspete pe platforma dedicată hotelului, unde va găsi toate serviciile pe care dorește să le achiziționeze pe durata șederii, inclusiv oferte speciale.

Deasemenea, pe lângă informațiile comerciale, proprietatea poate prezenta informații despre hotel și servicii, un chestionar de satisfacție un modul de interacțiune directă cu Recepția și orice altceva mai este considerat util, astfel încât experiența oaspetelui să fie excelentă.

Cu cât sunt mai multe display-uri amplasate în diferite locuri, cu atât cresc șansele ca oaspeții din hotel să cumpere mai mult, mai rapid și mai confortabil. Cu TouchMenu crește numărul punctelor de contact cu oaspetii, care pot accesa direct serviciile hotelului atunci cand se află în diferite zone de relaxare – lobby, plajă, piscină, cameră.

Pe de altă parte, soluția TouchMenu te ajută să scapi de meniurile tiparite care nu sunt disponibile oriunde în proprietate, sunt costisitoare și greu de utilizat și de realizat. O alta provocare pe care o rezolva TouchMenu este bariera de comunicare dintre oaspeți și personal, platforma putand fi disponibila in 36 de limbi.

TouchMenu este o platformă ce se poate implementa în maxim 10 zile, iar modalitatea de colaborare cu proprietățile este una flexibilă și convenabilă, sub formă de abonament lunar, chiar și pentru proprietăți mai mici sau de clasificare inferioară, pentru pensiuni, spa-uri, restaurante.

Un Concierge virtual

TouchMenu poate prelua solicitările oaspeților chiar înainte de sosire, dacă în confirmarea de rezervare la hotel veți insera link-ul special pentru îmbunătățirea experienței de cazare. Astfel, viitorii oaspeți se pot familiariza cu proprietatea, își pot face din timp rezervări la restaurant, programare la spa sau pot să aleagă un alt tip de cameră.

TouchMenu este o poartă către cunoașterea destinației și a atracțiilor turistice ale zonei. Prin intermediul aplicației, oaspeții pot intra în legătură cu partenerii hotelului. Fie că achiziționează bilete la evenimente, intră în legătură cu un ghid turistic sau cu alți furnizori de activități pentru turiști, oaspeții vor avea acces ușor și direct la variante de distracție recomandate și experiențe inedite în zonă.

La masă cu TouchMenu

De multe ori mergem la restaurant și așteptam să vină ospătarul să primim meniul pe care apoi îl consultăm și abia apoi comandăm. Cu TouchMenu, toți acești timpi de așteptare se reduc simțitor.

Oaspeții pot scana codul QR când se așază la masă, consultă meniul virtual, ingredientele, alergenii, valorile nutriționale ale preparatelor și pot comanda direct în aplicație ce își doresc să mănânce. Apoi, ca modalitate de plată pot alege varianta de plată în restaurant sau în contul camerei de hotel, situație în care trebuie să își introducă numele și numărul camerei.

Comanda ajunge direct la ospătar, pe smartphone sau tabletă, iar oaspetele vede pe telefon stadiul în care se află comanda.

Binențeles că acest tip de comandă nu exclude interacțiunea cu ospătarul, ci îi dă timp acestuia pentru o interacțiune de calitate, în timp ce munca de rutină a preluării comenzii este făcută de TouchMenu.

În aplicație, se poate adăuga și un modul de rezervări la restaurant. Astfel, oaspeții își pot face rezervările atunci când doresc, eliminând apelurile telefonice la care uneori nu se răspunde și astfel se pierd rezervări. Sau chiar rezervările preluate și trecute pe un caiet, practică încă existentă în multe proprietăți.

Un alt modul prin care se poate comanda mâncare este cel de Room Service. De câte ori nu ați simțit ca așteptați prea mult la telefon atunci când apelați serviciul Room Service de la hotel? TouchMenu face posibilă comanda prin aplicație, iar ospătarul va trimite comanda către bucătărie imediat, oriunde s-ar afla.

Spa inteligent, cu ajutorul codurilor QR

La fel ca la restaurant, la spa programările la terapii pot fi făcute doar prin scanarea codului QR afișat în oricare din spațiile publice ale proprietății. Și aici, TouchMenu elimină supraîncărcarea recepției spa cu apeluri pentru programări, caietul de rezervări și, mai ales eroarea umană a recepționerului care poate uita să scrie pe caiet rezervarea preluată.

Oaspeții văd întregul meniu de terapii în aplicație, aleg terapiile pe care le doresc și își pot face singuri programările, în funcție de orele disponibile. Iar dacă oaspeții preferă un anumit terapeut, aplicația da posibilitatea alegerii lui. Tot ce trebuie să faceți este să introduceți în aplicație și terapeuții cu programul zilnic de lucru.

AI personalizează ofertele în TouchMenu

Funcțiile TouchMenu au la bază inteligența artificială pentru analiza comportamentului consumatorului. Astfel, aplicația îi va sugera oaspetelui ce să comande, pe baza comenzilor anterioare, astfel încât acesta să beneficieze de ușurința de a comanda și de personalizare.

În același timp, AI oferă accesul la statistici foarte utile, precum cele mai comandate și cele mai puțin comandate preparate, orele de vârf când se fac comenzi sau rezervări, rezultatele unei promoții sau veniturile generate prin comenzi. În acest fel, conducerea proprietății poate urmări indicatorii de performanță, poate identifica tendințe, își poate optimiza strategiile și poate lua decizii informate.

TouchMenu, în ajutorul profesioniștilor din HORECA

Cea mai mare provocare a industriei HORECA de după pandemie este cea legată de lipsa personalului, iar TouchMenu vine în ajutorul profesioniștilor din HORECA, pentru a ajuta, a suplini sarcini și a acoperi lipsuri umane, atât în beneficiul oaspeților cât și al afacerii.

Explozia comerțului online și mai ales a restaurantelor și aplicațiilor care livrează mâncare a dus și la creșterea rapidă a gradului de adopție a codurilor QR în domeniul HORECA peste tot în lume.

Expansiunea rapidă a platformei TouchMenu, care a ajuns deja la 10.000 de camere de hotel în doar doi ani de la lansare, este dovada că lumea ospitalității acceptă ajutorul tehnologiei iar oaspeții se bucură de beneficiile ei.

De curând, platforma TouchMenu a intrat și pe piața din România, iar reprezentanții ei vă dau întâlnire la cele mai importante evenimente HORECA ale toamnei.

 

Cmentariile sunt închise