Un nou concept pentru Raionul de Pește din Floreasca

Grupul Wild Culinary Studio, care operează brandul Raionul de Pește, va redeschide în luna mai restaurantul Raionul de Pește din Floreasca, după o investiție de 300.000 de euro care vizează o poziționare exclusivă de restaurant, cu un nou concept de design sub semnătura celebrului designer Karim Rashid. Grupul și-a propus structurarea activităților de business, astfel încât fiecare activitate din portofoliu să aibă o identitate proprie cu funcționalități clar determinate, ceea ce va permite strategii diferențiate de vânzare și comunicare.

Astfel, Raionul de Pește din Floreasca va opera exclusiv ca restaurant premium, cu o viziune inovatoare asupra meniului de mâncare și de băuturi, dar și cu o nouă abordare estetică, realizată de cunoscutul designer Karim Rashid. Compania previzionează o creștere de cel puțin 15% în această locație în perioada imediat următoare. Cifra de afaceri a celor două locații reunite sub brandul Raionul de Pește s-a ridicat la 5.140.000 de lei în 2022, în creștere cu aproximativ 12% față de 2021.

Noul restaurant din Floreasca își propune să pună în valoare oferta diversificată și portofoliul de produse pentru care Wild Culinary Studio este cunoscut, în special sortimente rare de pește sălbatic. Numărul de parteneri furnizori pentru pește proaspăt și fructe de mare a crescut semnificativ în ultimii ani. Dacă inițial colaborarea a vizat doar Grecia, în prezent Raionul de Pește aprovizionează săptămânal și din Franța și Italia.

Unul dintre cei mai noi parteneri este faimoasa companie Gillardeau, care furnizează stridiile considerate de către cunoscători ca fiind cele mai bune din lume. Printre clienții Maison Gillardeau se numără Palatul Élysée și numeroase restaurante cu stele Michelin. Stridiile Gillardeau rămân în oferta Raionului de Pește din Floreasca, cu aprovizionare de două ori pe săptămână.

 „Am analizat cu atenție toate sugestiile primite de la clienți și am ajuns la concluzia că e nevoie de un plus de confort pentru ei, o abordare mai curajoasă și un spațiu care să fie destinat 100% unui restaurant. Ne dorim să oferim o experiență oeno-gastronomică completă și rafinată clienților noștri, caracterizată de arome intense și abordări îndrăznețe de asocieri. Această repoziționare înseamnă și o nouă abordare a activităților de business, cu strategii de creștere pe fiecare palier”, a declarat Florin Munteanu, acționar al restaurantului, un important jucător pe piața HoReCa de peste 10 ani.

Noul meniu al Raionului de Pește Floreasca abordează trei zone – clasic, gourmet și exclusiv. În meniul Clasic se regăsesc preparatele cele mai cunoscute ale restaurantului, inclusiv zona de streetfood. Cele două meniuri noi aduc o abordare mai inovativă, venind cu recomandări de asocieri cu șampanii, vinuri și cocktailuri, pentru o experiență senzorială completă.

“Poziționarea Raionului de Pește din Floreasca cu activitatea exclusivă de restaurant, ne oferă oportunitatea de a dezvolta diferențiat fiecare activitate a business-ului. Astfel Raionul de Pește din Floreasca, cu o capacitate de 100 de locuri, va opera ca restaurant premium cu preparate din pește și fructe de mare. Raionul de Pește din Dorobanți va funcționa în continuare ca magazin de desfacere pentru pește proaspăt și fructe de mare din Marea Egee și Marea Mediterană, cu un meniu de preparate restrâns, dar cu posibilitatea de a alege și găti pe loc pește din vitrină. Avem în plan diversificarea portofoliului cu pește din Marea Neagră și pește de apă dulce. Portofoliul nostru și segmentarea activităților ne va permite să dezvoltăm și partea de distribuție HoReCa și supermarket/ hypermarket, dar și partea de vânzare online“, spune Adrian Slosman, acționar.

Meniul Gourmet reprezintă o abordare complexă a conceptului de a găti cu peștele proaspăt din vitrină, în care accentul se va pune pe cut-uri speciale de pește, cu asocieri recomandate de garnituri, sosuri, dar și de vinuri sau cocktailuri. Meniul Exclusiv poartă semnătura Chef-ului Raul Gliguță și scoate în evidență multitudinea de stiluri în care peștele și fructele de mare pot fi gătite, dar și versatilitatea șampaniei în asocierile culinare. Include un tasting menu alcătuit din 6 preparate, disponibil doar pe bază de rezervare prealabilă și cu o zonă de servire dedicată. Pentru iubitorii de preparate crude din pește și fructe de mare, noul restaurant pregătește un meniu vast inspirat din culturile gastronomice mediteraneene, japoneze și sud americane.

 Povestea Raionul de Pește a început în urmă cu peste 10 ani, iar echipa a avut o misiune clară – să devină cei mai buni importatori de pește proaspăt, sălbatic, din Marea Egee și Mediterană. În scurt timp, cele două locații – de pe Calea Floreasca și din Dorobanți – s-au dezvoltat pe mai multe zone, Raionul de Pește devenind un jucător redutabil în piața horeca și un reputat restaurant gourmet și fish market. Astăzi, Raionul de Pește lucrează pe distribuție cu lanțuri importante de supermarket/hypermarket/horeca, iar locațiile din Dorobanți și Floreasca sunt deja consacrate în lumea iubitorilor de experiențe culinare.

Brandul Raionul de Pește, marca Grupului Wild Culinary Studio, are un capital și acționariat 100% românesc.

Cmentariile sunt închise