Purcari, odata cu listarea la Bursa de Valori Bucuresti: „Este cu adevarat un moment propice pentru a fi in industria vinului”

Grupul Purcari a anuntat astazi oficial listarea sa la Bursa de Valori Bucuresti, sub simbolul WINE, dupa realizarea cu succes a unei Oferte Publice Initiale (IPO) pentru 49% din actiuni. „Oferta a fost bine primita, transa dedicata investitorilor retail fiind suprasubscrisa de peste patru ori, în pofida turbulentelor care au afectat pietele globale si care au marcat scaderi record ale indicelui Dow. Pretul final al Ofertei a fost de 19 RON/actiune, valoarea totala a ofertei ajungand la peste 186 milioane RON (50 milioane USD)”, au declarat reprezentantii companiei.

Grupul Purcari este condus de fondatorul si CEO-ul sau, Victor Bostan, de profesie oenolog, cu peste 35 de ani de experienta în industria vinului, alaturi de actionarii Horizon Capital, cea mai importanta companie de private equity din Ucraina si Moldova, si International Finance Corporation (IFC), parte a World Bank Group.

“Astazi incepe un nou capitol pentru Grupul Purcari, continuand drumul catre a deveni liderul necontestat al pietei de vin in ECE. Cele mai multe multumiri le revin consumatorilor nostri fideli, pe care vom continua sa ii incantam. (…) As vrea, de asemenea, sa urez bun venit noilor actionari, care au ramas calmi in pofida tensiunilor din piata si care au aderat la viziunea noastra de a construi un campion regional pe piata viticola in crestere rapida din ECE. Este cu adevarat un moment propice pentru a fi in industria vinului: productia globala nu poate satisface cererea în crestere, ducand la lipsuri si marje mai mari pentru producatori. Spre deosebire de petrol, curba cerere-oferta nu poate fi usor rebalansata pentru ca nu exista „vin de sist”. Asteptam cu nerabdare sa capitalizam aceste conditii favorabile, profitand de pozitia noastra, caracterizata de costuri scazute branduri puternice. Sunt cu adevarat încantat ca toti cei care îndragesc vinurile noastre si iubesc brandurile noastre vor avea acum oportunitatea de a deveni actionari ai Grupului si astfel sa participe, alaturi de noi, la succesul companiei”, a declarat Victor Bostan. 

Pe fondul cresterii robuste a consumului in ECE, Purcari a înregistrat o rata medie de crestere a veniturilor de 34% in perioada 2014-2016, cu rate medii anuale de crestere de 55% in Romania, 49% in Polonia, 44% in Moldova,15% in Cehia si Slovacia. Nivelul ridicat al creșterii s-a mentinut in primele 9 luni ale anului 2017, in care veniturile s-au majorat cu 35% pe an, cresterea in Romania accelerand la 69% fata de aceeasi perioada din 2016. Marja EBITDA pe primele 9 luni 2017 a fost de 33%, in timp ce marja de profit net a crescut la 23%, crescand cu 29%, respectiv 55%, fața de aceeasi perioada din 2016.

Consumul de vin la nivel global, estimat la 243 ha in 2017

Consumul global de vin in 2017 este estimat de OIV la 243 milioane hectolitri, cu o producție corespunzatoare de 247 milioane de hectolitri. În ultimele doua decenii, raportul dintre consumul mediu si productia globala a fost intre 0,85 si 0,90. Totusi, recoltele scazute din 2017 vor vedea acest raport ajungand la 0,98. Reechilibrarea pieței mondiale a vinului a avut un efect pozitiv asupra prețurilor vinurilor tranzacționate, care au crescut, in medie, de la 2,1 euro pe litru in 2006 la 2,8 euro in 2016, potrivit OIV. Se preconizeaza ca aceasta tendinta va continua si in 2017, deoarece OIV previzioneaza o scadere cu 8% a productiei globale, volumele scazand in Italia cu 23%, in Franta cu 19%, in Spania cu 15%, in Germania cu 10% și in Chile cu 6%, generand creșterea preturilor mondiale ale vinului. Romania si Moldova au facut exceptie de la aceasta tendinta, ambele benefiind de o recolta bogata, in crestere cu 64% și, respectiv, cu 20% fata de anul 2016, ceea ce este de bun augur pentru marjele producatorilor din ambele tari in 2018.

Grupul Purcari este unul din cele mai mari grupuri vinicole regionale, cuprinzand o familie de patru vinarii, in Moldova si Romania: Vinaria Purcari, Vinaria Bostavan, Crama Ceptura si Vinaria Bardar, totalizand circa 1.060 hectare de vita de vie in gestiune. Grupul este liderul segmentului premium in Romania, cu o cota de piata de 26% si cel mai mare exportator de vin din Moldova, cu o retea de exporturi care acopera peste 30 de tari.

Cmentariile sunt închise