Primul Park Inn by Radisson din Romania, inaugurat oficial

Primul hotel Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence de pe piata romaneasca a fost inaugurat oficial pe data de 14 octombrie a.c., in prezenta reprezentantilor grupului hotelier Carlson Rezidor, Olivier Harnisch – Executive Vice President si Chief Operating Officer Rezidor Hotel Group, Arno Schwalie – Area Vice President Central Europe, precum si a lui Bert Fol – General Manager Radisson Blu Hotel Bucharest.

Hotelul nou intrat pe piata turismului romanesc pune la dispozitia clientilor 210 camere si apartamente, proiectate cu spatii generoase destinate pentru camera de zi, precum si cu o chicineta complet utilata, un format ideal pentru sederea pe termen lung si pentru familiile aflate in tranzit. In plus, hotelul detine si patru sali de conferinta, care pot acomoda pana la 80 de persoane.

Park Inn by Radisson Bucharest ofera acces gratuit la internet de mare viteza, dar si intrare gratuita la centrul de fitness din interiorul hotelului, operat de catre World Class Health Academy, liderul salilor de fitness in industria autohtona. In plus, restaurantul si barul Sharkia, situate la parterul hotelului sunt locul in care oaspetii Park Inn pot degusta preparatele de exceptie apartinand bucatariei internationale si est mediteraneene.

”Suntem incantati sa inauguram primul hotel Park Inn by Radisson din Romania. Camerele noastre au un aer stilat, elegant, asigurand in acelasi timp, confortului oaspetilor la cele mai inalte standarde, dar si  posibilitatea  accesarii unui echipament tehnic de ultima generatie. Toate acestea intr-o selectie vasta de apartamente cu aer dinamic si cromatica aparte, care ne diferentiaza pe piata hoteliera. Cu toate camerele si apartamentele vandute in doar trei saptamani de la deschiderea hotelului pentru public, sunt convins ca Park Inn va fi liderul pietei ospitalitatii pe segmentul mediu de piata”, a declarat Bert Fol, directorul general Radisson Blu Hotel, Bucharest si Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence.

Pentru restaurarea si realizarea arhitecturii exterioare a cladirii care adaposteste Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence, au fost contractati renumiti arhitecti si designeri de interior: agentia Creneau International, care a supervizat toate etapele renovarii interioare, prin selectarea accesoriilor si decoratiunilor interioare si Cristea Arhitectura, un birou local de arhitectura recunoscut pentru constructiile hoteliere si planurile de urbanism realizate.

Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence inlocuieste fostul Centre Ville, care functiona in regim de aparthotel, fiind dat in folosinta la inceputul lunii septembrie dupa o perioada de sapte luni dedicata renovarii si cu o investitie in restaurare de 6 milioane de euro. Hotelul intra sub operatiunea Carlson Rezidor Hotel Group, alaturi de Radisson Blu Hotel, avand conducere comuna si este un proiect dezvoltat de catre Bucuresti Turism SA.

Carmen.ionescu@modernbuyer.ro

 

Cmentariile sunt închise