Romania, pe locul al 13-lea la competitia Diageo Reserve World Class

Paul Sfirlea, castigator al titlului Barmanul Anului in Romania in cadrul celei de-a doua editii a competitiei Diageo Reserve World Class 2015, s-a clasat pe locul al 13-lea in finala globala organizata la Cape Town anul acesta, in luna septembrie. Castigatorul absolut al concursului a fost Michito Kaneko din Japonia. Titlul de Barmanul Anului din cadrul competitiei World Class aduce in prim-plan barmani din intreaga lume care se intrec pentru aceasta distinctie, considerata cea mai prestigioasa. Pe parcursul anului trecut, concurenti de la cele mai apreciate baruri din toata lumea s-au intrecut in competitii locale si regionale, fiecare aspirand sa castige cel mai bun loc in cadrul finalei globale a Diageo Reserve World Class.

Diageo Reserve World Class, cel mai apreciat program de instruire in domeniul mixologiei din industria bauturilor alcoolice şi cea mai importanta competitie pentru barmani la nivel mondial, se afla la a doua editie in Romania, unde a fost organizata de PPD Romania, partenerul local al Diageo.

“Experienta finalei globale a fost de departe cea mai intensa şi cea mai frumoasa din viata mea. Pot sa spun ca de cand am castigat etapa nationala am inceput o adevarata calatorie si tot ce a fost legat de World Class 2015 m-a ajutat sa ma redescopar. Africa de Sud a fost cel mai frumos loc de pe Pamant pentru mine, fiindca acolo am avut sansa de a-i cunoaste si a petrece mai mult timp alaturi de cei mai buni barmani din lume. Categoric, este un moment de cotitura in viata mea si astept cu nerabdare provocarile pe care mi le va aduce viitorul”, a declarat Paul Sfirlea.

Paul Sfirlea

Paul Sfirlea s-a clasat pe locul al 13-lea din 6000 de barmani din toata lumea, care s-au intrecut initial pentru titlul national si apoi pentru titlul global, el ajungand sa intre in finala alaturi de alti 54 de concurenti talentati. Paul lucreaza acum la barul “Charlie” din Cluj Napoca, unul dintre cele mai bune localuri pentru a servi un cocktail de calitate in Romania. Performanta lui Paul a fost foarte apreciata de juriu, el clasandu-se pe locul al 2-lea in runda Retro. Disco. Future si pe locul al 5-lea in Against the Clock – o proba derulata in conditii de mare tensiune, in care concurentii au pregatit minimum opt cocktailuri in doar 10 minute.

Inca de la lansarea World Class, ne-am dorit cu pasiune sa le oferim celor mai buni barmani din lume atentia internationala pe care o merita din plin. Ei sunt niste profesionisti incredibil de talentati, a caror maiestrie este pe picior de egalitate cu cea a celor mai buni chefi ai lumii, dar care, in egala masura, interactioneaza direct cu publicul lor in fiecare noapte si au flexibilitatea de a crea bauturi excelente, respectand intru totul gusturile si indicatiile oaspetilor. Fiecare dintre acesti oameni este o combinatie de sommelier, maitre d’, host, alchimist, artist si confident”, a spus Johanna Dalley, Global Director pentru World Class.

Propunandu-si sa rafineze maiestria bartendingului, Diageo Reserve World Class a devenit un reper in vederea stabilirii noilor tendinte si standarde pentru consumul bauturilor de lux, servite in cele mai bune localuri din intreaga lume.

Carmen.ionescu@modernbuyer.ro

Cmentariile sunt închise