Premier Hospitality și Pick Two lansează primul ghid dedicat investitorilor în domeniul hotelier

Compania de consultanță și operare hotelieră Premier Hospitality și studioul de arhitectură și design Pick Two anunță cu entuziasm lansarea celei de-a doua ediții a primului ghid destinat industriei ospitalității din România. Acest ghid inovator este conceput pentru a sprijini atât noii intrați în sectorul hotelier, cât și pe cei care deja dețin afaceri în această industrie dinamică și în continuă expansiune.

Lucian Marinescu, fondator Premier Hospitality
Lucian Marinescu, fondator Premier Hospitality

 Este un demers informațional și educațional, pe care împreună cu colegii mei ni l-am asumat, cu scopul de a împărtăși celor care doresc să investească în industria hotelieră tot ce am învățat noi, pe propria noastră piele, în zeci de ani de experiență în acest domeniu. O carte scrisă din proiecte și experiențe reale. Tocmai aceasta dimensiune practică și aplicată face din acest material un instrument valoros,” a declarat Lucian Marinescu, fondator Premier Hospitality și coautor al ghidului.

Obiectivul este de a oferi un manual la nivel de industrie care să explice pas cu pas, într-o manieră cronologică, etapele care trebuie parcurse și bunele practici identificate, pentru a obține un proiect hotelier reușit: începând cu fundamentarea corectă a deciziei de investire și continuând cu finanțarea, construirea unui concept, întocmirea unui buget, afilierea la un lanț hotelier sau procesul de execuție cu echipe multi-disciplinare.

Sebastian Mîndroiu, arhitect specializat în ospitalitate
Sebastian Mîndroiu, arhitect specializat în ospitalitate

Suntem într-un punct de cotitură pentru industria hotelieră, un moment în care avem oportunitatea de a investi în turism și de a aduce o țară cu un mare potențial mai aproape de locul pe care îl merită,” a adăugat Sebastian Mîndroiu, arhitect specializat în ospitalitate și co-autor în acest proiect. „Ghidul pe care îl lansăm acum își propune să ofere idei și curaj investitorilor care vor să urmeze acest drum. Ne-am pus în aceste pagini nu doar experiența celor 12 ani de proiectare și design în domeniul ospitalității, ci și dorința de a contribui la o Românie mai frumoasă și mai primitoare.”

Ghidul investitorului în industria hotelieră aduce în prim plan argumentele raționale de business, aspectele practice ale unui proiect și know-how-ul specific hotelier al autorilor care, coroborate cu ambiția și flerul antreprenorilor, pot constitui ingredientele necesare pentru succes.

Călin Ile, fondator Premier Hospitality
Călin Ile, fondator Premier Hospitality

Apetitul pentru investiții este la cote înalte, apar peste tot proiecte noi de hoteluri, restaurante, resorturi, centre de agrement și asta este minunat. Ce avem nevoie pentru ca aceste proiecte să intre cum trebuie în piață și să aducă beneficiile așteptate? Nimic altceva decât educație, cunoștințe, soluții aliniate la tendințele internaționale actuale, pe care noi le susținem și le integrăm în ADN-ul proiectelor încă din fazele inițiale, aici mă refer la sustenabilitate și digitalizare. Un material util pentru orice hotelier, investitor sau operator, pentru studenți sau profesori de turism, dar și pentru colegi de industrie sau autorități publice,” continuă Călin Ile, fondator Premier Hospitality și coautor al ghidului.

Pentru ca un business hotelier să-și maximizeze șansele de reușită, elementele esențiale de luat în calcul și explicate în ghid sunt legate atât de o succesiune completă și corectă a activităților de dezvoltare, dar și de necesitatea ca investitorii să aibă alături specialiști care să le ofere informații și soluții profesionale la momentul potrivit, astfel încât să poată lua cele mai bune decizii.

Pentru a marca momentul pe care îl traversăm cu toții, dar și adaptarea la instrumentele moderne de lucru, pentru coperta ghidului, realizatorii au utilizat inteligența artificială, cu un rezultat unic și special.

Ghidul este gratuit pentru toți cei care vor să îl acceseze și poate fi descărcat și analizat de aici: http://www.hotelbiz.ro.

Premier Hospitality este una dintre cele mai cunoscute companii de consultanță în domeniul hotelier din România. Obiectivele firmei sunt de oferire de asistență completă investitorilor din domeniu pe toată durata implementării proiectului: studii de fezabilitate, afilierea la un brand internațional, asistența pentru proiectare și design, finanțarea, asistența pentru execuție și multe altele. Compania activează pe piață de peste 12 ani și a fost implicată în mai mult de 50 de proiecte aflate în diverse faze de execuție, atât independente, cât și afiliate brandurilor internaționale.

 Pick Two este o companie de design interior care îmbină pasiunea pentru realizarea unor spații spectaculoase cu tehnologiile moderne care asigură realizarea eficientă a acestor proiecte. Implementările Pick Two sunt în industrii precum ospitalitate (restaurante și hoteluri), rezidențial, office și retail.

 

 

Cmentariile sunt închise