Poziție oficială a Organizației HORA privind actuala legislație a comercializării produselor din tutun

Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) consideră că inițiativa de reglementare în domeniul tutunului introduce măsuri care ar afecta negativ industria ospitalității prin interzicerea folosirii produselor cu potențial de risc redus în spații publice închise, precum și parteneriatele între companii private. HORA susține astfel vocile critice la adresa proiectului de lege, grupate în jurul Coaliției pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC).

HORA a susținut de la început inițiatorii legii actuale, cât și punerea acesteia în practică, iar în viitor își menține sprijinul în aceasta direcție. Considerăm ca un proiect de lege care face referire la industria ospitalității făcut fără consultarea în prealabil a patronatelor din industrie, poate fi îmbunătățit printr-un dialog la care să participe toți steak-holderii.

”Întrucât nu am fost consultați de către inițiatorii noului proiectului de lege, considerăm că nu s-au avut în vedere efectele negative pe care aceste schimbări le-ar putea avea asupra industriei ospitalității. Noi și partenerii noștri, furnizori și clienți,  avem nevoie de un cadru legislativ echilibrat și transparent, simplu de aplicat și care să avantajeze desfășurarea activității operatorilor din industria ospitalității,” a declarat Dragoș Petrescu, Președintele HORA.

Cu peste 100 de membri activi,  un total de peste 10.000 angajați direcți și o cifră totală de afaceri de aproximativ 400 de milioane de euro, HORA este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești. HORA a fost creată cu scopul intensificării dialogului cu autoritățile statului în vederea creării unui cadru legislativ care să impulsioneze investițiile în beneficiul economiei locale și a consumatorilor.

HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești, având misiunea de a susține și de a promova interesele și valorile comune ale membrilor săi pe plan național și internațional. Reunind cei mai importanți membri ai domeniului, HORA își propune o creștere calitativă a industriei ospitalității din România, având la bază trei obiective: creșterea competivității pe plan internațional a industriei ospitalității românești, capitalizarea succeselor și acces direct la experiența jucătorilor de top din domeniu.

Cmentariile sunt închise