PAPILA cultivă gustul bucureștenilor pentru mai mult RAMEN

Maria Burachu este absolventă a Universității de Arte și debutul carierei sale a fost unul potrivit pregătirii sale formale: a lucrat pentru un brand de mobilier și design interior, iar în paralel a creat și dezvoltat un brand personal de design de obiect numit Woodish (2012-2017). Brandul ei a fost integrat în fiecare an la Romanian Design Week și a făcut parte din spațiul Nod Makerspace unde s-a remarcat prin colaborări cu diverse branduri. În 2017 a lansat PAPILA alături de Gabriel Herdean, locul în care activează și ca director creativ. Cu ocazia deschiderii noii locații și a schimbărilor recente de poziționare, Maria a povestit într-un interviu acordat Horeca Insight de unde își reface rezerva de energie pentru inovație și creștere.

  • Papila a trecut recent printr-o transformare importantă, ne puteți spune care a fost viziunea și motivația din spatele acestor schimbări?

Transformarea noastră recentă a fost ghidată de o viziune clară: aceea de a reflecta evoluția și maturizarea brandului și a echipei, împreună cu dorința de a crea un spațiu amplu care să permită creativității noastre culinare să se desfășoare. În acești 6 ani, noi am crescut și ne-am dorit ca PAPILA să evolueze odată cu noi, păstrându-și esența, dar ducând experiența la un nivel superior. Colaborarea cu Andrei Junghietu, noul nostru executive chef, a venit ca un pas firesc în această direcție – împreună, reușim să explorăm și să redefinim conceptul de bistronomie, oferind oaspeților o experiență personalizată.

Pentru noi, schimbările nu au însemnat doar o modernizare a spațiului, ci o oportunitate de a ne exprima creativitatea prin gastronomie și de a transforma PAPILA într-un loc în care inovația culinară și ospitalitatea se îmbină armonios. Motivația principală rămâne aceea de a aduce ceva unic și valoros comunității, iar această transformare ne permite să facem exact acest lucru.

  • Redefinirea unui spațiu și a unei experiențe deja consacrate este o provocare, aparent și pentru oaspeți. Cum a fost primită schimbarea de echipă și cum a influențat procesul de modernizare experiența generală a oaspeților?

Redefinirea spațiului și a experienței PAPILA a însemnat o evoluție a conceptului creat inițial. Pentru noi, această transformare a fost o oportunitate de a ne îmbogăți comunitatea cu oameni care rezonează cu valorile noastre, care apreciază originalitatea și sunt deschiși să descopere și să integreze noutatea în viața lor. Echipa a primit cu entuziasm această direcție, fiind parte din această viziune încă de la început și implicată activ în fiecare etapă a acestui proces.

Desigur, orice schimbare vine cu provocările ei, iar unii oaspeți au fost mai rezistenți la noua dimensiune în care PAPILA a evoluat. Am înțeles că nu toată lumea este pregătită să îmbrățișeze schimbarea și să renunțe la ce le aducea un soi de confort, însă reacțiile variate fac parte și ele din proces. Feedback-ul general însă, este unul pozitiv și apreciem curiozitatea și entuziasmul celor care ne sunt alături și apreciază ceea ce avem de oferit. În final, această modernizare a fost un pas necesar pentru a eleva spiritul brandului, creând o experiență de care să ne bucurăm împreună, echipă și oaspeți deopotrivă.

  • „The Little Book of PAPILA” pare a fi un necesar într-o industrie care pune accent pe servicii și apoi pe produsul în sine – un ghid care redefinește standardele interacțiunii cu oaspeții. Ne puteți spune mai multe despre scopul său și despre felul în care a fost alcătuit?

Noi am creat o cultură în care ospitalitatea este mai mult decât un simplu serviciu – este un mod de a interacționa cu oaspeții, bazat pe empatie și autenticitate. The Little Book of PAPILA este ghidul nostru intern, un set de principii clare ce ne ajută să operăm armonios ca echipă, atât în relațiile dintre noi, cât și în cele cu oaspeții. Avem valori bine definite și misiuni de îndeplinit, dar oferim totodată fiecărui membru al echipei spațiul necesar pentru a-și exprima propria personalitate, lucru esențial pentru conexiuni reale între oameni.

Aș descrie ospitalitatea PAPILA ca fiind alternativă și empatică – un tip de ospitalitate în care gazdele și oaspeții contribuie în mod egal la o experiență unică. Credem că fiecare vizită este o colaborare între noi și cei care ne trec pragul, iar această abordare face ca interacțiunile să fie sincere, deschise și de fiecare dată deosebite. The Little Book of PAPILA ne ghidează în păstrarea acestei culturi distincte și în a oferi o experiență care să reflecte adevăratele valori ale brandului.

Mai departe, ghidul nostru intern intră în detalii importante și ne ajută să înțelegem diferitele tipuri de comportamente ale oaspeților, oferind sprijin în a naviga aceste interacțiuni, mai ales cu respect. De asemenea, am pus un accent puternic pe dezvoltarea personală a echipei noastre: avem sesiuni de feedback și brainstorming săptămânale la care ne așezăm împreună la masă pentru a discuta deschis, a comunica liber, contribuind fiecare, în felul și ritmul nostru, la un mediu de lucru armonios. Scopul este să creștem împreună și să ne bucurăm de momente unice în interacțiunile cu oaspeții noștri, oferind fiecărei vizite la PAPILA acea căldură care definește cu adevărat brandul nostru.

  • Ce presupune reinventarea unui meniu pentru un love brand cum este Papila? Ce a inspirat noul meniu și cum și-a pus amprenta executive chef Andrei Junghietu?

Reinventarea meniului nostru a presupus, mai presus de toate, să-i oferim libertate creativă lui Andrei Junghietu. Noul nostru executive chef a fost de fapt, inspirația din spatele acestei transformări, fiind cuceriți încă de la început de energia lui unică și de viziunea sa asupra gastronomiei. Andrei nu poate fi încadrat în norme sau stiluri rigide – el este un creator neîngrădit, iar meniul PAPILA reflectă această libertate. Fiecare preparat din meniu vorbește despre pasiunea lui pentru tehnică, dar și despre o intuiție extraordinară pentru armonii de gusturi și texturi care surprind.

Noul meniu este o aventură gastronomică în stilul lui Andrei, care nu doar că respectă tradiția, dar o reinventează în moduri surprinzătoare și autentice. Am creat pentru el un spațiu în care să poată explora fără limite, iar rezultatul este un meniu viu, plin de creativitate, care reflectă esența PAPILA – un loc în care gastronomia este mai mult decât o tehnică, este o formă de expresie liberă, plină de emoție și inovație. Astfel, fiecare farfurie de la PAPILA aduce o experiență originală, care ne reconectează la simplitatea și frumusețea distinctă a gusturilor.

  • Ați ales să renunțați la colaborarea cu platformele de livrare, care a fost motivul principal și cum s-a resimțit la nivel de comenzi?

Decizia de a renunța la colaborarea cu platformele de livrare a venit din dorința de a prioritiza calitatea experienței oferite în locația noastră, având în vedere spațiul limitat pe care îl avem. Prezența curierilor și fluxul constant de comenzi pentru livrare făceau ca atmosfera să devină agitată și stresantă atât pentru echipă, cât și pentru oaspeții aflați la masă. Era un volum mare de muncă, iar toată echipa resimțea această presiune, ceea ce afecta inevitabil confortul general.

Astfel, am ales să schimbăm volumul pentru calitate și să ne concentrăm pe crearea unui concept autentic, axat pe experiența oaspeților noștri din locație. A fost o schimbare care ne-a permis să ne direcționăm atenția acolo unde contează cu adevărat, iar feedback-ul pozitiv pe care îl primim ne confirmă că aceasta a fost direcția potrivită.

  1. Ce strategii considerați că au fost cele mai eficiente pentru a atinge o creștere sustenabilă a cifre de afaceri?

Creșterea noastră sustenabilă a fost posibilă prin munca intensă și implicarea concretă a unei echipe care a pus suflet în fiecare detaliu, fără a ne baza pe investiții din surse externe. Din prima zi am știut că nu dorim să facem compromisuri, indiferent de provocările întâmpinate. Am înțeles că păstrarea standardelor înalte, chiar și atunci când acest lucru a implicat sacrificii, era poate singura modalitate prin care esența și valorile PAPILA pot rămâne intacte, fiind și singura cale prin care puteam oferi o experiență memorabilă oaspeților noștri.

Creativitatea echipei noastre și pasiunea pentru industria ospitalității au reprezentat sursa de putere din spatele fiecărei decizii. Fiecare preparat, fiecare detaliu de design și fiecare interacțiune cu oaspeții sunt rezultatul acestei obsesii pozitive pentru excelență. Am pus întotdeauna accentul pe experiența oaspeților, investind timp și energie pentru a ne perfecționa continuu și pentru a crea un loc în care amprenta noastră și calitatea să fie resimțite în toate aspectele.

Fără a ne abate de la valorile consacrate, am creat o cultură internă bazată pe respect și colaborare, ceea ce ne-a permis să creștem organic, construind mereu pe o fundație solidă. În final, faptul că nu am făcut compromisuri pe parcursul acestui drum este ceea ce credem că ne-a adus succesul pe termen lung și o creștere constantă, sustenabilă și bazată pe încrederea pe care oaspeții noștri o au în noi.

  • Extinderea cu PAPILA Ramen este un proiect ambițios, dar și necesar. Cum intenționați să construiți o experiență exclusivă care să atragă și cei mai sceptici gurmanzi din București?

PAPILA RAMEN este un proiect ambițios, în care ne dorim să aducem savoarea ramenului într-un spațiu care să fie cu adevărat dedicat acestui preparat. Deși suntem încă în căutarea locației ideale, viziunea noastră este deja conturată: vrem să construim o experiență care să depășească așteptările și să ofere un ramen delicios, făcut cu aceeași pasiune și atenție pentru detalii pe care o punem în toate preparatele noastre.

În ceea ce privește ramenul, este clar că acest preparat nu mai întâmpină scepticism din partea gurmanzilor din București – dimpotrivă, există o dorință imensă de a experimenta arome și texturi neașteptate, iar ‘Ramen Sunday’ de la PAPILA a dovedit acest lucru, duminică de duminică. Suntem încrezători că PAPILA RAMEN va deveni un loc de referință, aducând o experiență exclusivă, construită pe același angajament pentru calitate care de altfel definește PAPILA.

  • Ce vă menține inspirația pentru inovație și cum prognozați viitorul pentru Papila?

Inspirația noastră vine în primul rând din pasiune pentru ospitalitate și pentru ceea ce facem zi de zi. Suntem motivați de dorința de a crea un loc cu adevărat special, unde fiecare oaspete să simtă că este centrul atenției. De asemenea, ne inspirăm unul pe celălalt – ideile și energia pe care le aducem împreună în acest proiect sunt o sursă constantă de inovație și creativitate. Recunosc, ne inspiră și farmecul aparte al Parisului. ☺

Cât despre viitor, sperăm ca PAPILA să devină mai mult decât un bistro – ne dorim să fie un model, un studiu de caz care să inspire și alte locații și mici antreprenori la fel de dedicați și pasionați ca noi. Am visat mereu să contribuim la crearea unor locuri de suflet în București, care să aducă o notă distinctă și caracter în peisajul urban. În timp, poate chiar PAPILA va încuraja apariția mai multor spații care împărtășesc această viziune.

Cmentariile sunt închise