Macromex: afaceri în creștere cu 15% în 2021, piața HoReCa revine la nivelul anului 2019

Macromex, unul dintre jucătorii principali din industria alimentară românească, a încheiat 2021 cu 15% avans al cifrei de afaceri, vede o revenire a pieței HoReCa la nivelul anului 2019, dar așteaptă un 2022 marcat de inflație, volatilitate și lipsă de disponibilitate a mărfurilor.

  • 2022 va fi marcat de inflație, volatilitate și lipsă de disponibilitate a mărfurilor
  • Componenta de livrare – delivery – va rămâne principalul canal de vânzare, iar modelele tip „dark kitchen” vor câștiga teren
  • Bucătăriile vor fi tot mai mici, pentru a crește spațiul de servire, iar prioritară va fi viteza de preparare și servire

„Pentru 2022, ne-am propus să creștem în continuare, însă vom naviga într-un mediu inflaționist și extrem de volatil, în care prioritatea zero este să avem marfă și să continuăm să ne aprovizionam constant clienții și consumatorii. După criza sanitară din 2020 și 2021, acum avem contextul macroeconomic fragil și lipsa de disponibilitate a mărfii amplificată de situația dificilă din Ucraina. Deși s-au eliminat restricțiile în  canalul HoReCa, ne așteaptă un an dificil”, declară Albert Davidoglu, CEO, Macromex.

Reprezentanții companiei consideră că, în segmentul HoReCa, afacerile au revenit la cifrele din 2019, iar în retail, vânzările din 2021 au fost peste cele din 2019, înainte de debutul pandemiei.

„În prezent, peste lipsa acută de personal și contextul menționat, se suprapun și creșterile prețurilor la la carburant și energie. Este o presiune uriașă pe locațiile din HoReCa pentru a găsi o formulă de business care să le ajute sa treacă peste această perioadă. În acest mediu inflaționist, costul alimentelor va crește, iar locațiile vor trebui să se concentreze pe productivitate – mai multe porții produse si livrate pe ora, reducerea pierderilor si reducerea costului operațional”, adaugă Davidoglu.

Principalele tendințe din 2022

Pe parcursul anului, componenta de livrare va rămâne principalul canal de vânzare, iar modelele tip „dark kitchen” – bucătării organizate special pentru livrare, fără zonă de servire – vor câștiga teren.

Se vor menține și vor apărea afaceri care se vor concentra exclusiv pe livrare, iar locațiile vor avea bucătării din ce în ce mai mici, pentru  a mări spațiul de servire. Prioritare vor fi  reducerea timpului de servire si creșterea vitezei de montare a farfuriilor.

Ca produse, va crește cererea pentru cele deja calibrate și care au trecut printr-un proces de preparare înainte de a fi livrare in locație, dar care își păstrează gustul și aroma prin tehnologii de preparare moderne, precum „slow cooking” sau „sous vide”.

Recent, compania a lansat platforma digitală horeca.macromex.ro, ce regrupează toate soluțiile eficiente și este un produs complex, menit să sprijine afacerile Horeca. Platforma aduce un ajutor real pentru business și pentru sustenabilitate, prin cele 800 de produse, rețetele la cheie și sfaturile despre eficiența operațională.

Macromex este liderul industriei de produse alimentare, pe segmentul de produse congelate, cu un portofoliu extins de branduri precum Edenia, Corso, La Strada, Azuris şi branduri partenere: Philadelphia, La Lorraine, Farm Frites Dr. Oetker (Inedit, Paula), Mars, Haagen Dasz. Viziunea companiei este de a crea în România o industrie Horeca matură, condusă de inspirație, eficiență si profitabilitate. Astfel, Macromex își asumă misiunea de a furniza soluții pentru fiecare tip de business prin consiliere, portofoliul de produse și tehnologie. Mai multe informații sunt disponibile pe horeca.macromex.ro.

Cmentariile sunt închise