“Degusta Italia”, eveniment de promovare a produselor italiene

ICE – Agentia Italiana pentru Comert Exterior – Biroul din Bucuresti, organizeaza miercuri, 22 noiembrie, evenimentul cu titlul “Degusta Italia”, sub patronajul Ambasadei Italiei. Evenimentul are loc la Hotelul Athénée Palace Hilton, iar peste 80 de companii, importatori, distribuitori, buyeri din marile lanturi de vanzare retail, Horeca si magazine de delicatese, wine-bar vor putea savura gustul inimitabil al mancarii si al vinului Made in Italy”.

“Degusta Italia” face parte din programul celei de-a doua editii a “Saptamanii Bucatariei Italiene in Lume” care va avea loc in perioada 20 – 26 noiembrie 2017 si care include o serie de alte evenimente organizate de actorii Sistemului Italia in Romania.

“Saptamana Bucatariei Italiene in Lume” se desfasoara concomitent in peste 100 de tari de pe toate continentele cu obiectivul de a promova la nivel international traditiile culinare si enogastronomice ca semne distinctive ale identitatii si ale culturii italiene. Aceasta editie se desfasoara sub semnul unor concepte precum: calitate, sustenabilitate, cultura, siguranta alimentara, drept la hrana, educatie, identitate, teritoriu si biodiversitate. La acestea se adauga activitatea de punere in valoare a teritoriilor, a itinerariilor artei culinare italiene, precum si ale dietei mediteraneene, unul din elementele care a facut ca Italia sa fie “tara cea mai sanatoasa din lume.

In cadrul evenimentului vor fi expuse si oferite spre degustare excelentele enogastronomice ale celor zece societati italiene invitate de Agentia ICE. Se vor organiza de asemenea intalniri B2B intre societati si operatorii locali: importatori/distribuitori de vinuri, buyeri de produse alimentare, buyeri de restaurante, F&B manageri de hoteluri, manageri si buyeri de la vinoteci, sommelieri, magazine gourmet, wine bar, ziaristi de specialitate din presa scrisa si din media. Produsele expuse acopera o gama ampla: vinuri si vinuri spumoase, branzeturi, produse pe baza de carne, mezeluri, patiserie si panificatie, paste, ulei de masline si conserve.

Pe durata lucrarilor se vor desfasura doua sesiuni de live cooking show cu participarea chef-ului bucatar de la Restaurantul “Trattoria degli artisti”.

Statisticile italiene indica faptul ca exporturile de produse agricole si alimentare au atins 38 de miliarde de euro in 2016, in timp ce in primul semestru din 2017 au ajuns la aproape 20 de miliarde de euro (+7% fata de aceeasi perioada a anului trecut), cu perspective incurajatoare de atingere a obiectivului de 50 de miliarde de euro pana la sfarsitul deceniului.

In 2016 Italia a fost principalul producator si exportator de vinuri la nivel mondial, cu o productie de 52,5 milioane de hectolitri si cu exporturi de 20,6 milioane de hectolitri (in valoare de 5,6 miliarde de euro).

Italia este tara europeana cu cel mai mare numar de produse agroalimentare cu denumire de origine si de indicatie geografica recunoscute de Uniunea europeana: 817, din care 297 produse DOP, IGP, STG si 523 de vinuri DOCG, DOC, IGT.  O marturie in plus a inaltei calitati a produselor “Made in Italy”, dar mai ales a legaturii puternice dintre excelentele agroalimentare italiene si teritoriul de provenienta.

In clasamentul tarilor partenere ale Italiei, in primul semestru al lui 2017 Romania ocupa locul al 13-lea la nivelul Uniunii Europene si locul al 18-lea la nivel mondial ca tara de destinatie pentru exporturile de produse alimentare si bauturi in valoare de 181,5 milioane de euro (in crestere cu 8,5% fata de aceeasi perioada a anului 2016).

Principalele produse alimentare italiene exportate in Romania in primul semestru al anului in curs au fost: legume si fructe (39,9 milioane de euro), produse de cofetarie (22,8 milioane de euro), produse alimentare diverse (22,5 milioane de euro), carne si produse din carne (21,5 milioane de euro), cafea (17,1 milioane de euro), produse lactate si branzeturi (13,3 milioane de euro), conserve de legume (10,3 milioane de euro), produse din peste (8,4 milioane), paste (5,5 milioane de euro), vin (3,8 milioane de euro) si bauturi alcoolice (3,6 milioane de euro).

Principalele produse exportate de Romania in Italia in primul semestru din 2017 au fost in schimb urmatoarele: produse de origine vegetala, cereale (20,8 milioane de euro), carne si preparate din carne (17,9 milioane de euro), produse din legume si fructe (10,7 milioane de euro), dulciuri (5,2 milioane de euro), lapte si produse lactate (4,9 milioane de euro), preparate alimentare diverse (4,3 milioane de euro), alte produse (3,4 milioane de euro) si miere (2,7 milioane de euro).

Cmentariile sunt închise