Concluzii Horeca Next Level – conferința Ospitalității pe litoral

Horeca Insight a organizat primul eveniment din acest an desfășurat în afara capitalei, de data aceasta dedicat Ospitalității și specificului Horeca pe litoralul românesc. Conferința Horeca Next Level a avut loc pe 10 mai 2023 și a fost găzduită de Ana Hotels Europa Eforie Nord, urmând structura cunoscută de paneluri tematice și spațiu expozițional.

Primul panel a fost dedicat Impactului schimbărilor legislative pentru operatorii de pe litoral și i-a avut ca invitați pe fost Horia Constantinescu – Președinte ANPC, Daniel Mischie – CEO City Grill Group, Călin Ile – Președinte de onoare FIHR, Nicu Lascu – Co-Owner La Scoica, Cristina Schipor – Director DSP Constanța, Constandina Ionescu – Director de Vânzări Team Fresh, Adrian Luca – Inspector Șef ITM Constanța.

S-a lansat o linie de comunicare cu ANPC pentru control voluntar, cei care se supun acestui control vor putea discuta măsurile necesare pentru îndreptare cu termen de implementare, fără aplicare de sancțiuni imediate – scopul acestui demers este creșterea transparenței, un pas făcut de autorități pentru a susține operatorii. Pentru evidență continuă, s-a implementat Cazierul Comercial care va putea fi consultat și în cazul unor abateri repetate, se vor lua măsuri de suspendare a activității. De asemenea, pot fi raportate și vor fi anchetate cazurile presupuse de abuz din partea inspectorilor ANPC, iar în sens invers, solicitările privind degradarea aspectului litoralului nu constituie neapărat obiectul unor anchete. Inspectorii ANPC sunt dotați cu toate echipamentele necesare pentru a verifica corespondența între clasificarea locațiilor și ceea ce se regăsește efectiv la locație, urmând ca toate echipele să fie dotate cu cel puțin o cameră de filmare. Vor trebui stabilite clar obligațiile primăriilor locale și responsabilitățile operatorilor, iar sancțiunile să fie stabilite conform fiecărei părți găsite neconforme. Totodată, se lucrează intens pentru a acoperi acea zonă de așa-zis vid legislativ pentru acele activități de tipul Airbnb care se pot încadra la categoria concurență neloială și pe care operatorii economici sunt încurajați să le reclame. Există lacune evidente în cunoștințele despre legislația aplicabilă în ceea ce privește furnizorii autorizați, lucru care uneori duce la defavorizarea producătorilor locali. Sfatul pentru operatorii Horeca de pe litoral este o aliniere cu tendințele din Vestul Europei, respectiv sustenabilitate și încurajarea cu atât mai mult pe litoral a curentului farm to fork. S-a atins și subiectul sensibil al frecvenței controalelor în anumite locații, deși fișele de control ale inspectorilor nu suferă modificări de la o vizită la alta și meniurile stufoase ale restaurantelor care pot constitui semnale îngrijorătoare în privința prospețimii tuturor ingredientelor. S-a ridicat și problema privind fake reviews care pot fi sursa unor controale nejustificate, la care deocamdată se caută soluții și la nivel european. Reprezentantul DSP Constanța i-a asigurat pe operatorii din Ospitalitate de tot sprijinul instituției și reluarea întâlnirilor având ca obiect principal consultanța, în special înainte de startul oficial al sezonului. Și Inspectorul Șef ITM Constanța este la curent cu problemele întâmpinate de Horeca privind lipsa personalului, acesta avertizând că importul de forță de muncă este o soluție care încurajează cu atât mai mult pregătirea și acomodarea la condițiile de muncă specifice. Tot din partea ITM s-au primit asigurări că se dorește îmbunătățirea soluțiilor electronice pentru înregistrarea zilierilor. S-a făcut apel către toți operatorii prezenți să se înscrie în organizațiile existente pentru a putea formula petiții pertinente către instituțiile statului, mai ales în ce privește o problemă stringentă momentan: acceptarea bacșișului ca venit în contractarea unui credit. Concluziile panelului au fost trasate de un operator din Ospitalitate care a însemnat la colaborare și dialog deschis.

Panelul 2 a pus accent pe Implicarea la nivel regional și local, respectiv: OMD-urile regionale, stadiul actual al gestiunii plajelor și care ar fi abordarea ideală pentru un management eficient, obstacole și provocări cu care se confruntă operatorii la început de sezon și nu în ultimul rând Health & Well-being la Marea Neagră. Invitații acestui panel au fost: Sebastian Puznava – Președinte MAREA Constanța, George Măndilă – OMD Constanța, Iuliana Tasie – GM Ana Hotels Europa Eforie Nord, Vadim Corneliu – Consiliul Județean Constanța.

Deocamdată cererea pentru sezon se prezintă foarte bine, iar operatorii de pe litoral își doresc să reia sau să inițieze evenimente care să-i ajute să se grupeze în structuri organizate. Domnul Măndilă a anunțat în calitate de reprezentant al primului OMD din zona Dobrogea, necesitatea promovării acestora la nivel local și național având la bază o strategie. Organizația de Management a Destinației Mamaia – Constanța prin factorii decizionali, și-a propus obiective ambițioase care se lovesc deja de fonduri insuficiente și justificarea folosirii acestora. Este necesar să existe legături strânse și comunicare între OMD-uri și primăriile locale, iar calitatea de asociație a acestora poate căpăta statut de factor decizional la nivel regional datorită acțiunilor concrete întreprinse în interesul promovării de activități generatoare de venituri. Se dorește intervenția la nivel de plan urbanistic zonal, pentru a putea construi sau amenaja având obiective pe termen lung. Rolul OMD-ului este să țintească către promovarea și atragerea turiștilor străini, pe lângă alte atribuții stabilite prin statut. Atragerea de investiții depinde și de numărul de locații dispuse să-și asume activitatea și în perioade care sunt meteodependente, dar se analizează și alocarea de bugete adecvate unor evenimente de weekend chiar și în afara sezonului. Discuția implicării operatorilor se reduce la contribuția acestora la OMD, iar OMD-ul Constanța speră să seteze un exemplu pozitiv prin acțiunile programate pentru anul acesta. Din partea operatorilor Iuliana Tasie a vorbit în calitate de Vicepreședinte al European Spas Association – ESPA fiind singura asociație europeană care face lobby pentru turismul de sănătate la Parlamentul European și Comisia Europeană, subliniind că țara noastră poate sta cu mândrie la “masa europeană” a profesioniștilor din domeniul balnear. Iuliana a readus în atenție obiective de promovare asumate de Ministerul Turismului și importanța contribuției Statului – OMD național, către care organizațiile de la nivel regional și local să se îndrepte către ghidare. Turismul pentru sănătate atrage generații din ce în ce mai tinere, cu potențial pentru promovare online, mai ales în condițiile în care există unități care oferă servicii balneare și care sunt deschise pe tot parcursul anului. Accentul ar trebui pus pe experiențe, pe vacanțe încărcate de starea de bine generată de servicii de wellness și sănătate, de urmărit o fidelizare a acestora prin sejururi mai scurte. Consiliul Județean Constanța a participat la târgul de la Paris, bucurându-se de succes nu doar din punct de vedere al potențialului balneoclimateric, ci și al gastronomiei și vinurilor locale, chiar arheologic.

Cel de-al treilea panel intitulat Premium & Affordable la Marea Neagră, a analizat ofertele pentru toate categoriile de turiști, oportunități noi de business pe litoral, care sunt secretele operatorilor cu tradiție, ce transformări au survenit în stațiunile emblematice și cum ne putem bucura de litoral pe tot parcursul anului. Speakerii acestui panel au fost: Adrian Zaharia – Director Comercial Sergiana, Matei Datcu – Pescăria lui Matei, Marius Băzăvan – Managing Partner și COO Bacolux Hotels România și Ion Horhoianu – GM și Owner Sens Group.

Turiștii sunt așteptați în număr mare în acest an, deja hotelierii și managerii de restaurante analizează modalități de fidelizare în cazul în care au mai multe locații în țară. Pentru restaurantele foarte solicitate, cu un flux crescut de oaspeți de weekend, este încă dificil de gestionat în cele mai bune condiții în lipsa unei discipline privind rezervările. Pescăria lui Matei urmează să deschidă o locație nouă în apropiere de Costinești, mai degrabă adresând evenimente și servicii care pun accent pe un public țintă matur. În ce privește cazarea, Marius Băzăvan a vorbit despre nostalgia vacanțelor la mare alături de familie, concretizată prin renovarea și transformarea unei locații într-un hotel de 4*. Operatorii se îndeamnă la mai multă colaborare și promovare reciprocă, de exemplu parteneriate prin care oaspeții să folosească serviciile de spa al unui hotel vecin. Încurajarea și adaptarea serviciilor la sejururi mai scurte poate fi o soluție de a atrage turiștii români. Concurența cu alte țări s-ar putea reduce la rebranding adecvat, o promovare a valorilor mai degrabă, este părerea lui Ion Horhoianu, recent implicat în Ospitalitate, respectiv prin industria vinului.

Ultimul panel a fost dedicat distracțiilor de pe litoral, dar și modalităților de relaxare: cluburi și live entertainment, nostalgic pentru români și inedit pentru turiști străini – de ce ar alege litoralul românesc. Au dezbătut tematica panelului: Daniel Ionuț Tănase – San Marco Pizzeria, Adrian Grecu – Festival du Bonheur, Cătălin Gealapu – Head of Sales Tazz, Răzvan Dobre – Hotel Nyota. Există deja și este recomandată implementarea unor servicii adaptate specificului, de exemplu prelungirea disponibilității servirii micului-dejun până la ora 12. Atragerea turiștilor străini pentru distracțiile disponibile pe litoralul nostru este posibilă prin investiții semnificative în pachete atractive, precum bilete la festival și cazare. Festivalurile care au deja un istoric, de exemplu Festival du Bonheur care se ține de 8 ani, are ca referință ce se întâmpla când povestea vindea distracția și afacerile mici erau în întregime gestionate de familie, poate o reîntoarcere la pasiunea inițială. Povestea însă, are la bază investiții semnificative în promovare și pentru a ține pasul cu noile generații, dar și cu noile tendințe: festival de film pe plajă, stand-up comedy, etc. Se remarcă o scădere a calității serviciilor la care contribuie într-o măsură mai mare sau mai mică și criza de personal. Pentru operatorii Horeca care au restaurante pe litoral deschise tot timpul anului, se menține un trend ascendent pe livrări. Există însă și operatori care nu cultivă neapărat o anumită identitate și câștigă procente din piață din diversitate oferită de multiple Ghost Kitchens în detrimentul consecvenței.

Participarea reprezentanților locațiilor Horeca la evenimentele din seria Next Level este gratuită în limita locurilor disponibile, iar înregistrarea se poate face folosind formularul disponibil pe site sau trimițând un email la office@horecainsight.ro. Vă invităm și la evenimentele viitoare din categoria HORECA NEXT LEVEL din București: Drinks & Coffee Trends – 23 mai 2023 și Pastry & Dessert Trends – 20 iunie 2023.

 

Cmentariile sunt închise