BOILER @ The MUSE: un nou concept de cafenea & bistro

BOILER @ The MUSE

Cafeaua de specialitate, gastronomia și pasiunea pentru experiențe de gust inedite se regăsesc într-un nou concept BOILER. Noua locație BOILER @ The MUSE de află în zona de nord a orașului, aproape de Casa Presei Libere, Fântâna Miorița sau Parcul Herăstrău. Deschiderea oficială a spațiului va alea loc duminică, pe 28 ianuarie, în cadrul unui eveniment public ce va reuni artiști vizuali, DJi și muzicieni, dar și comunitatea de oaspeți BOILER.

BOILER @ The MUSE a luat naștere din dorința de a conecta un proiect arhitectural curajos și ambițios – clădirea MUSE Offices –  dezvoltată de Primavera Development, cu experiența ospitalității orientate spre a aduce oamenii împreună – o valoare ce definește dezvoltarea brandului BOILER pe piața de HORECA din România în ultimii 3 ani.

”În orice proiect nou în care ne implicăm, ne gândim dacă există o comunitate care are nevoie de ceea ce știm noi să facem cel mai bine: cafea și gastronomie de calitate. Am știut că proiectul dezvoltat de Primavera Development este compatibil cu felul în care BOILER vrea să crească, pentru că, pe lângă un design creativ, are o poveste bună. Clădirea MUSE delimitează o zonă protejată a orașului, aflată la două minute de Muzeul de Artă Populară București și Gara Regală. Ne-am dorit să creăm un loc în care prietenii vechi și noi, fie că e vorba de oameni ce lucrează sau locuiesc în această parte de oraș, să aibă un ”acasă” unde să se poate bucura de experiențe de gust trăite împreună. Imaginea unei mese lungi, pe care o regăsim la BOILER @ the MUSE dar și în celelalte locații Boiler, descrie cel mai bine ce ne dorim să creăm aici. Un loc în care oamenii să se adune în jurul mesei, fie că e vorba de mic dejun, prânz sau cină.  Ospitalitatea BOILER, credem noi, poate transforma spațiile, le poate aduce la viață.”, explică Răzvan POPA, Co-owner BOILER.

Noua locație BOILER, situată pe Strada Menuetului, numărul 2, are în spate o investiție de 380.000 euro și include o zonă de coffee & bistro / restaurant & bar, deschise zilnic între 08 – 22 în timpul săptămânii și 09 – 23 în weekend.

BOILER @ The MUSE
BOILER @ The MUSE

Designul și amenajarea clădirii sunt semnate de Corvin Cristian & echipa. Oaspeții vor regăsi aici un spațiu primitor și deschis, un câmp vizual bogat în care se combină finisaje de cupru și  lemn. Același spațiu va găzdui pe viitor expoziții și evenimente de artă, având în vedere parteneriatului Uniunii Artiștilor Plastici cu PRIMAVERA DEVELOPMENT.

“Suntem mândri că BOILER a devenit o parte integrantă a comunității MUSE Offices, deservind atât chiriașii, cât și vizitatorii cu excelența sa culinară și atmosfera primitoare. Acest parteneriat este o experiență de îmbogățire reciprocă și am admirat întotdeauna pasiunea și dăruirea pe care BOILER le-a adus clădirii. Pe măsură ce BOILER pornește într-un nou capitol, vrem să ne exprimăm recunoștința pentru angajamentul lor și atmosfera caldă și primitoare pe care au creat-o în clădire. Fie că este o ocazie specială, o masă obișnuită sau o intalnire de business, Boiler este locul potrivit”  declară Clara Belizarie, Primavera Development.

 

Duminică, pe 28 ianuarie, între orele 11 și 22, oaspeții sunt invitați să exploreze spațiul BOILER @ The MUSE în cadrul evenimentului CONVIVIAL: The Opening Party, ce va include lansarea unei expoziții de fotografii semnate de Vali BĂRBULESCU, dar și inaugurarea expoziției de ilustrații ”People, Plates & Places”, semnată de artistul urban Banii Pe Type. Evenimentul va fi completat de un concert de jazz susținut de Viorica Pintilie & band și de muzică cu DJ Vali BĂRBULESCU și DJ MOSS FARAI.

Cmentariile sunt închise