ANAT: „Forma actuala a proiectului privind garantarea pachetelor turistice va duce la inchiderea multor agentii de turism si la scumpirea vacantelor”

La inceputul lunii iulie a.c., Ministerul Turismului si Ministerul Economiei au pus in dezbatere publica proiectul de Ordonanta de urgenta privind garantarea pachetelor de servicii de calatorie si serviciile de calatorie asociate, care stabileste cadrul legal referitor la contractele dintre turisti si companii, in scopul garantarii integrale a pachetelor turistice cumparate de turisti.

La aproape doua saptamani, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) isi prezinta pozitia vis-a-vis de acest subiect printr-un comunicat de presa in care precizeaza ca in forma data spre avizare, proiectul va duce la inchiderea multor agentii de turism, majoritatea IMM-uri, respectiv la scumpirea vacantelor. Reprezentantii ANAT sustin ca recomandarile specialistilor din turism nu au fost luate in calcul de autoritati, iar actualul text ce urmeaza a fi transpus intr-o ordonanta nefiind modificat deloc pe segmentul de garantare. Mai mult, proiectul de act normativ a fost complicat, forma actuala incalcand Directiva Europeana la capitolul privind raspunderea agentiilor de turism.

”Noul act normativ prevede si faptul ca o agentie de turism intermediara din Romania, care vinde produsele unor organizatori europeni, pe o piata libera si unica, sa fie co-raspunzatoare. In acelasi timp, daca o agentie intermediaza produsele unor organizatori romani nu va fi co-raspunzatoare. Acest lucru este discretionar si incalca Directiva Europeana. Consumatorul roman este protejat 100% in cazul unor incalcari contractuale ale organizatorilor, indiferent unde isi au acestia sediul in UE, avand posibilitatea sa-i reclame la Centrul European al Consumatorilor din Romania ori instantelor de judecata din tara, in baza unui Regulament European”, declara Nicolae Demetriade, presedinte al ANAT.

„Agentiile de turism din Romania intermediaza sute de mii de oferte si hoteluri din alte tari, oferite de organizatori europeni si care, peste tot in Europa, sunt considerate raspunzatoare pentru ofertele lor, dar acest lucru nu se intampla in propunerea de act normativ a Ministerului Turismului si ANPC! Astfel, Romania se dovedeste a fi singura tara europeana care apeleaza inutil la supra-reglementare, facand nesustenabila transpunerea Directivei in piata turistica fragila din Romania, si periclitand activitatea antreprenorilor romani, pusi sa garanteze pentru concerne mari europene”, se arata in comunicatul asociatiei.

In paralel, din cauza efectelor acestui act normativ, turistilor romani le va fi foarte greu sa mai gaseasca sejururi externe cu plecare din Romania si vor fi nevoiti sa apeleze la solutii scumpe, cu zboruri combinate si escale, ceea ce va duce la o explozie a preturilor vacantelor in urmatoarea perioada.

”Desi de aproape 10 ani ANAT incearca sa convinga autoritatile sa respecte Directiva Europeana care obliga statele membre sa garanteze integral vacantele turistilor, propunand ridicarea progresiva a limitei de despagubiri in caz de insolventa a organizatorului (actualmente 50.000 dolari pe organizator), acestea nu au miscat un deget. In octombrie 2016, ANAT a inaintat Guvernului Romaniei chiar si un proiect de act normativ pentru o mai buna protectie a turistilor in cazul insolventei unor agentii. Chiar daca din anul 2015 exista o noua Directiva europeana despre care, inca de atunci, se stie ca ar fi trebuit transpusa pana la 1.07.2018, nici pana astazi acest lucru nu s-a intamplat”, completeaza Nicolae Demetriade.

„Lipsa de actiune a autoritatilor a condus la faptul ca mecanismele de asigurare, asa cum sunt cerute de Directiva Europeana, pur si simplu nu exista in piata romaneasca. In plus, nici nu sunt sanse sa fie create in viitorul apropiat, pentru ca numarul asiguratorilor care au mai incheiat astfel de polite in trecut s-a redus an de an. Despre polite de  asigurare cu valori foarte mari, de milioane de euro, asiguratorii nici nu vor sa auda!  Forma actuala a ordonantei, arata ca Ministerul Turismului doreste peste noapte o garantare integrala a pachetelor turistice vandute, fara limita superioara, ceea ce este imposibil de implementat de orice mecanism de garantare serios, fie asigurare sau fond de garantare. ANAT face un apel catre decidenti sa gaseasca solutii rezonabile si previzibile si sa-si asume fata de Comisia Europeana o trecere treptata de la situatia actuala, neacoperitoare pentru turistii romani,  la un nivel rezonabil de garantare si, in acelasi timp sa renunte la o supra-reglementare complet inutila cu privire la raspunderea agentiilor din Romania alaturi de organizatori din alte tari”, se precizeaza in comunicatul ANAT.

Cmentariile sunt închise