A treia cafenea Ganesha își întâmpină oaspeții din 8 septembrie

Prima cafenea Ganesha își făcea apariția acum șapte ani în București, pe bulevardul Barbu Văcărescu, din eforturile unite a trei antreprenori: Rababah Kristina, Rababah Mohammad-Ali și Ioniță George. Pentru că tocmai am traversat o perioadă de izolare datorată unei pandemii, cum se face că a treia cafenea a grupului se deschide când încă țara noastră trece printr-o reînnointă stare de alertă? Kristina a fost cea care ne-a acordat un interviu pe care ni l-am dorit relaxat și care să ofere o perspectivă fresh asupra felului în care trebuie gestionată o criză într-o oportunitate.

Ideea din spatele acestui concept a venit oarecum firesc pentru tinerii ieșiți de pe băncile facultății, ancorați în mondenul capitalei noastre și foarte important – care știau să savureze o narghilea. Peisajului bucureștean de atunci nu-i lipseau neapărat cafenelele, dar cei trei tineri antreprenori au considerat că pot să înglobeze într-un singur loc toate acele așteptări pe care ei ca oaspeți le aveau de la un local de acest gen. Numele Ganesha Caffe se potrivește unor tineri visători pentru că este considerat a fi zeitatea hindusă asociată cu bunăstare sau bogăție materială, cel care îndepartează obstacolele și mai general, purtător de noroc la început de drum – ceea ce s-a dovedit, retrospectiv, ca un nume foarte inspirat.

La cinci ani de la această primă experiență, deja există o comunitate strânsă în jurul Ganesha, se extind cu încă o cafenea pe Calea Victoriei, încercând să se delimiteze de concurența pe nișă și adaptându-se la un public pe care puteau să-l cucerească.

Pentru cea de-a treia locație din zona Primăverii, planurile de amenajare au fost demarate în decembrie 2019 și practic nu se puteau abandona lucrările la jumătatea drumului. Vorbim de investiții de 400.000 euro pentru o locație de 250 de locuri dispuse pe mai multe nivele și amenajate cu ajutorul a două arhitecte talentate – Laura Boghiu și Ana Coralevici. Este o investiție semnificativă care speculează lipsa unui loc dedicat exclusiv relaxării, o cafenea-insulă în mijlocul a numeroaselor restaurante din zonă. Nu sunt doar fonduri proprii, dar Kristina a ținut să sublinieze că fiecare cafenea în parte beneficiază constant de investiții pentru că i se pare esențial să se concentreze pe detalii și felul în care acestea contribuie la atmostera căutată de oaspeți.

Pandemia i-a afectat în sensul în care cafenelele au fost complet închise, singura opțiune (și cerere posibilă) era pentru narghilea – foarte dificil de gestionat și livrat în condițiile pe care și le doreau. Au păstrat echipa integral chiar dacă nu a fost ușor, iar de la deschiderea oficială din 1 iunie funcționează la numai 30% din capacitate. Faptul că au menținut o relație bună cu furnizorii de la înființare, lipsa datoriilor către aceștia, a permis ca în timpul izolării să nu existe o presiune atât de mare pe cei trei acționari. Chiria a fost gestionată pentru că au beneficiat de o mică reducere pentru locațiile care erau deja deschise, iar pentru noua cafenea există o perioadă dedicată amenajării negociată contractual și care nu a fost depășită. Despre ajutorul din partea statului, Kristina apreciază faptul că personalul a putut fi protejat prin șomaj tehnic, dar îngreunarea implementării anumitor proceduri începe să se resimtă – scutirile de taxe promise sau acordarea unor granturi operatorilor din Horeca. Lipsa acestui sprijin concret, reducerea gradului de ocupare prin respectarea normelor de distanțare, cheltuieli cu echipamente de protecție de cel puțin 2500 euro pe lună – sunt toate motive care știrbesc din entuziasmul antreprenorului din industria ospitalității.

Pe de altă parte, faptul că Ganesha s-a poziționat ferm pe nișa consumatorilor de narghilea ca tabiet, crearea unor arome care îi recomandă, personalul specializat, narghilele personalizate care sunt schimbate anual, recomandă Ganesha Caffe ca locul ideal pentru a savura relaxat acest obicei considerat oriental.

Secretul, consideră Kristina, este să pui accent pe ceea ce știi să faci, iar narghileaua poate deveni astfel un simbol al ospitalității, iar preocuparea se menține pe calitatea acesteia. De asemenea, meniul Ganesha cultivă gusturile publicului fidel prin menținerea unui meniu de băuturi comun în proporție de 80%, cu accent pe cocktail-uri în Calea Victoriei și o listă de vinuri extinsă în noua locație.

Meniul are câte ceva pentru fiecare – de aici și un public țintă variat, o întreagă secțiune dedicată băuturilor sănătoase, selecție de peste 35 ceaiuri infuzii unice de ceai importat din Germania, smoothies, limonade. Recent au început o colaborare cu Cremeria Emilia, dar meniul conține și deserturi dedicate.

Un model de business care își pune angajații pe primul loc, îi încurajează și îi motivează să evolueze în cadrul echipei. Având în vederea reducerea capacității determinată de normele de distanțare, personalul existent poate fi distribuit și în Ganesha Caffe din Primăverii care își așteaptă oaspeții din a doua săptămână a lunii septembrie.

 

Cmentariile sunt închise