A șaptea ediție a Hărții Viticole este disponibilă

CrameRomania.ro, prima bază de date bilingvă online a cramelor din România și proiect de susținere a vinului și turismului viticol românesc, a lansat cea de-a șaptea ediție actualizată a Hărții viticole a României, un instrument util și la îndemână pentru cei care doresc să descopere România ca destinație viticolă.

Proiectul Harta viticolă a României are rolul de a identifica zonele distincte din România, categoriile principale de vinuri, geografia țării, dar și de a-i ghida pe turiști să găsească mai ușor cramele locale. Harta conține o listă cu cramele locale, fie că sunt mai mari sau mai mici, dar nu își propune să fie ghid turistic, ci un instrument educativ, prin care iubitorii vinului pot descoperi cramele și zonele viticole din România.

Experiențe autentice cu soiuri locale așteaptă să fie descoperite în formatul print care conține și un ghid al soiurilor locale de viță-de-vie reprezentative pentru România. Astfel, turiștii vor avea ocazia să afle istoria și particularitățile unor soiuri precum: Fetească albă, Fetească regală, Fetească neagră, Tămâioasă românească, Grasă de Cotnari, Crâmpoșie selecționată, Negru de Drăgășani, Șarbă, Busuioacă de Bohotin sau Băbească neagră.

Harta viticolă a României are un tiraj anual de peste 1500 de exemplare și este disponibilă în română și engleză. În acest moment, harta este distribuită în wine baruri, magazine specializate și restaurante, în București și în principalele orașe din țară, pentru a ajunge la cât mai mulți pasionați de vin.

Turismul viticol devine centru de interes, iar Harta pune accent pe cramele care sunt implicate în turism: din cele peste 230 de crame prezente în hartă, peste 80 de crame își deschid porțile pentru turiști, 20 dintre ele oferă inclusiv locuri de cazare, iar pentru restul se poate găsi cazare în vecinătate.

Totodată, sunt multe companii care organizează  teambuilding-uri și ședințe la crame. Această abordare îmbină ședințele de lucru cu activități de relaxare și sesiuni de degustare a vinurilor, iar tendința de a alege cramele ca locații pentru întâlniri de management este în ascensiune, atrăgând companii din diverse orașe care doresc să se bucure de o altfel de atmosferă.

Informațiile din piață arată că turismul viticol are o popularitate deosebită în zilele de vineri și sâmbătă, dar evenimentele corporate contribuie la ocuparea cramelor și în timpul săptămânii, compensând astfel absența turiștilor.

Cmentariile sunt închise