Gastronomia și vinurile din România promovate într-o gală dedicată

Aproximativ 200 de membri ai corpului diplomatic acreditat la București, senatori și deputați din Parlamentul României au sărbătorit luni, 2 decembrie, pentru prima dată, valorile oenologice și culinare românești, în cadrul unei Gale organizate la Palatul Parlamentului.

Un meniu special – cu bucate românești reinterpretate în manieră modernizată de o echipă coordonată de Chef Nico Lontras, Chef Vasile Nicolae, Chef Ioan Șușală – a fost asortat cu vinuri de elită produse în mai multe regiuni viticole din România, prezentate de somelieri profesioniști.

Evenimentul a reprezentat ultima etapă pe 2019 a unei serii de manifestări inițiate în 2017 – odată cu primul Congres național dedicat gastronomiei și vinurilor din România – de jurnaliștii Cosmin Dragomir (GastroArt.ro) și Cezar Ioan (Vinul.ro) împreună cu Chef Nico Lontras (2Chefs). „Manifestul pentru gastronomia și vinurile din România” adoptat de participanți la prima ediție a Congresului, completat ulterior cu un „Ghid de bune practici” dezbătut la edițiile următoare, a stat la baza inițiativei parlamentarului Mihai Mohaci care a culminat, în aprilie 2019, cu declararea prin Lege (79/2019) a primei duminici din luna octombrie drept Zi Națională a gastronomiei și vinurilor din România. În paralel, pe parcursul celor doi ani, inițiatorii au publicat zeci de articole și multe cărți dedicate acestui subiect (culegeri de rețete aparținând unor bucătari profesioniști sau bloggeri culinari, culegeri de recomandări de vinuri, reeditări de cărți istorice de gastronomie, etc) și au organizat numeroase dezbateri și conferințe publice.

“Scopul nostru este acela de a promova gastronomia și vinurile din România drept valori reale ale culturii naționale, componente esențiale ale identității naționale apte să genereze coeziune socială, dezvoltare durabilă și plusvaloare economică semnificativă”, a declarat Cezar Ioan.

“Gala – ca de altfel și Ziua gastronomiei și vinurilor – este abia începutul unui complex program de acțiuni planificate de noi: în anii următori, avem pregătite concepte, parteneriate și evenimente destinate să ofere exemple concrete autorităților centrale și locale, asociațiilor și operatorilor privați din domeniul producției alimentare – și în special opiniei publice. Etapa următoare prevede, de asemenea, promovarea în străinătate – lucru deja început prin expunerea către membrii corpului diplomatic de la București”, a anunțat Cosmin Dragomir.

Meniul pregătit de echipa Chefilor Nico Lontras, Vasile Nicolae și Ioan Șușală cu ocazia Galei din 2 decembrie a inclus pateu de rață cu dulceață de merișoare, păstrăv afumat de Bucovina cu răzălăi (găluște) și sos de leuștean, sarmale de vită în frunze de viță-de-vie cu sos de gulaș, și alivancă reinterpretată de Pastry Chef Ana Consulea (Zexe Brasserie), cu dulceață de vișine. Vinurile asociate au fost prezentate oaspeților de către o echipă de somelieri voluntari, membri ai Organizației Somelierilor din România (OSR 2011): Pelin Frizzante ZZPelin de la Domeniile Urlați (vin de întâmpinare a oaspeților), Cuvée Cristian de la Domeniul Bogdan (BIO), Cuvée Nedeea Alb de la Vinarte, Băbească neagră Riserva de la Domeniile Panciu, Fetească neagră Terra Romana de la SERVE Ceptura și Tămâioasă românească dulce Late Harvest de la Licorna Winehouse. Ospătarii au fost coordonați de echipa Blid – Locantă Românească.

Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Senatului României și a fost organizat de Asociația Curaj înainte în parteneriat cu GastroArt, Vinul.ro, 2Chefs și face parte din proiectul: Identitate Gastronomică Națională, finanţat din fonduri nerambursabile din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”.

Mulțumirile organizatorilor se îndreaptă către parteneri: Eisberg #simply fresh, Microgreens România, City Grill, Horeca School, TeamFresh, Cookman, Nordic Food, Organizația Somelierilor din România – OSR 2011. Evenimentul a beneficiat și de sprijinul oferit de chefii Constantin Ghimpu și Bogdan Piele, de la Militari Residence Ballroom.

Cmentariile sunt închise