5 to go a cucerit locul 2 la EUROPE & MIDDLE EAST COFFEE AWARDS

Aflată la cea de-a 12-a ediție, competiția recompensează eforturile companiilor care s-au remarcat prin contribuția adusă sectorului To-Go la categoriile Cafea și Mâncare în Europa și Orient. Ceremonia prin care sunt desemnați câștigătorii are loc într-un cadru festiv, iar anul acesta s-a ținut la Waldorf Astoria din Dubai în cadrul Europe & Middle East Coffee Symposium.

Câștigătorii categoriei to-go pentru cafea au fost:

  • Locul 1 – Starbucks
  • Locul 2 – 5 to go
  • Locul 3 – Costa Coffee

Menționăm că este prima nominalizare în ultimii 10 ani pentru un brand românesc.

“Nu am cuvinte în aceste momente să descriu ceea ce simt și ceea ce am trăit în aceste zile. Chiar am simțit că 5 to go a pus România pe harta principalilor jucători în aceasta industrie a cafelei. Mulțumesc întregii echipe și partenerilor din franciza 5 to go cât și tuturor celor care au fost și sunt alături de noi.” – a declarat Radu Savopol pe rețelele de socializare la aflarea veștii.

5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent este aproape de pragul de 150 de locații și este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, 5 to go oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților 5 motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.

Cmentariile sunt închise