5 ani de Taco Bell în România

Taco Bell – lanțul de restaurante cu produse de inspirație mexicană, parte a Sphera Franchise Group, a vândut, în medie, 1 taco pe minut în cei 5 ani de activitate pe piața din România. În această perioadă, peste 10 milioane de clienți s-au bucurat de specialitățile mexicane, mai ales de sosul Nacho Cheese, vândut în cantitatea impresionantă de aproximativ 45 de tone. Taco Bell s-a extins constant de la primul restaurant deschis în 2017, inclusiv în perioada pandemiei. În 2020 și 2021 au fost inaugurate trei locații: Taco Bell AFI Palace Brașov, Taco Bell Palas Mall Iași și Taco Bell Arena Mall Bacău, urmând ca finalul acestui an să marcheze inaugurarea celui de-al 15-lea local în Craiova.

În urmă cu 5 ani, am lansat Taco Bell pe piața din România, fiind inspirați de valorile nonconformiste care definesc acest brand. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar produsele noastre au intrat rapid în preferințele consumatorilor autohtoni. Acest lucru ne-a permis să ne extindem an de an, inclusiv în perioada pandemiei, și să avem rezultate financiare bune la scurt timp de la deschidere. Astfel, am înregistrat profit operațional încă din al treilea an de activitate, în pofida provocărilor cu care industria HoReCa s-a confruntat în ultimii doi ani: restaurante închise, lipsa predictibilității, penuria de forță de muncă. Vom continua să ne extindem, dar și să inovăm la nivel de produs, pentru a veni cât mai aproape de clienții noștri”,  a declarat Costică Mișaca, Director General, Taco Bell România.

 Pe parcursul celor 5 ani, Taco Bell a implementat o strategie de digitalizare și dezvoltare bazată pe soluții și platforme menite să se adapteze obiceiurilor de consum. Astfel, anul trecut, Taco Bell a lansat serviciul Comandă&Ridică – o modalitate simplă și eficientă prin care clienții își pot comanda produsele preferate de pe telefon sau computer, de oriunde s-ar afla, cu ridicarea produselor din cel mai apropiat restaurant. În luna aprilie a acestui an, a fost lansată aplicația Loyalty – Taco Bell Rewards, un sistem de loializare bazat pe acumularea de puncte, în schimbul cărora primesc produse Taco Bell. Ca urmare a lansării aplicației, numărul comenzilor cu ridicare a crescut cu 110%, iar vânzările cu 88%.

Taco Bell a intrat pe piața locală în anul 2017, fiind al treilea brand din portofoliul Sphera Franchise Group, alături de KFC și Pizza Hut. Lansarea a marcat totodată și intrarea brandului sud-californian în Europa Centrală și de Est, acesta fiind la momentul respectiv singurul restaurant Taco Bell pe o rază de 1000 de kilometri.

În prezent, Taco Bell deține 14 restaurante administrate în sistem de franciză, în 9 orașe din țară: 4 în București, 2 în Brașov, 2 în Constanța și câte unul în Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Ploiești, Bacău și Iași. Restaurantul se adresează în principal unui public tânăr și echipele sunt constituie pe același principiu, deși au integrat și lucrători din afara țării. În funcție de dimensiunile localului, un restaurant nou se bazează pe o echipă de 20-25 persoane, mizând pe un concept open-kitchen în care fiecare oaspete își poate urmări comanda pe măsură ce este pregătită.

Cmentariile sunt închise