Sibiul pregateste lansarea unei monede si a „Cartii gustului”, un meniu cu povesti, ca parte a programului Regiune Gastronomica Europeana 2019

Primaria Sibiu a gazduit saptamana trecuta o intalnire cu reprezentantii industriei ospitalitatii din Sibiu: manageri de hoteluri si restaurante, chefi si specialisti in domeniu. Potrivit reprezentantilor primariei, scopul intalnirii a fost acela de a pune bazele retelei regionale Horeca pentru a comunica si concepe proiecte care sa se inscrie in programul Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019 (SRGE 2019).

Intalnirea a fost condusa, in numele Consorțiului, de Primarul Municipiului Sibiu – Astrid Fodor, presedinta Consiliului Judetean Sibiu – Daniela Cimpean si directorul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura –  Eugen Iordanescu.

Reprezentantilor Horeca le-au fost prezentate proiectele pe care Consortiul doreste sa le initieze impreuna. Unul dintre aceste proiecte este lansarea meniului numit “Cartea Gusturilor” care va contine 5-10 feluri de mancare realizate cu ingrediente locale, fiind insotite totodata si de o poveste interesanta despre preparatul respectiv, fie ca este vorba de o legatura in istoria zonei sau de ingrediente locale deosebite. Un al doilea proiect are in centru lansarea unei aplicatii dedicate programului, ce va contine toate restaurantele din reteaua SRGE, meniurile dedicate Programului si va oferi posibilitatea rezervarilor online a locurilor in restaurantele inscrise in retea.
Cel de-al treilea proiect prevede lansarea unei monede locale, ca o metoda alternativa si inedita de plata in cadrul retelei SRGE. Consortiul a anuntat demararea unui concurs de idei pentru denumirea acestei monede locale.

Sibiul va detine in 2019 statutul de Regiune Gastronomica Europeana, ceea ce ar putea atrage mai multi turisti in regiune.

Regiunea Sibiu, care a aplicat pentru statutul de Regiune Gastronomica Europeana 2019, este alcatuita din municipiul Sibiu, municipiul Medias, Marginimea Sibiului, Tara Oltului, Valea Tarnavelor, Valea Hartibaciului si Tara Secaselor. Bugetul estimat al programului Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019 pentru perioada 2017-2020 se ridica, conform dosarului depus, la 8.659.220 de euro, din care programele de finantare nerambursabila ale autoritatilor publice locale respectiv, Consiliul Judetean Sibiu, Municipiul Sibiu, si Municipiul Medias insumeaza 4.479.498 euro.

Municipiul Sibiu si localitatile din imprejurimi au fost vizitate, in 2017, de peste 900.000 de turisti, potrivit unor estimari ale Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru.

Cmentariile sunt închise