Vinuri, gusturi și tradiție la Salonul Italian de la RoWine 2025
RoWine București 2025 de primăvară, aflat la ediția aniversară de 10 ani, a confirmat încă o dată succesul Salonului Gustul Italiei, organizat de ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, Biroul de la București, care sprijină constant companiile italiene în demersul lor de internaționalizare către noi piețe și obiective.
În perioada 16 – 18 mai, 21 de companii italiene au scos în evidență din oferta agro-alimentară a Italiei, înregistrând un interes puternic din partea pieței românești pentru produsele Made in Italy. Producătorii italieni prezenți la Salonul Gustul Italiei, care au prezentat o selecție de vinuri și produse alimentare tradiționale, convenționale și ecologice, au fost: Agriment Italia, Audarya, Aziende Agricole D’Addario, Bakes’N’Grains, Azienda Agricola Bianchin Alessandro, Cantina Colle Moro, Cantina Valpolicella Negrar, Cantina Ventiventi, Cantine Bosco, Collefrisio, Divolio, Feudo Solarìa, Fontanassa, Giuliani Vino Italiano, Il Poggio, J.Rose, Pastificio Minardo, Ridolfi, Silvio Carta, The Wine Net, Vasari 1628.
Cu ocazia Salonului Gustul Italiei, cei 21 de producători sosiți special din Italia pentru a-și promova produsele experților din sectorul eno-gastronomic românesc, au oferit un plus de autenticitate evenimentului. Pentru o mai bună punere în valoare a calității și tradiției italiene, a fost amenajată o zonă specială care timp de trei zile a fost animată de profesioniști, care au ghidat publicul în descoperirea produselor italiene.
Momentele culinare, coordonate de chef Marco Favino și de maestrul pizzaiolo Giovanni Santarpia, au cucerit vizitatorii cu o selecție de specialități menite să însoțească vinurile și să evidențieze caracteristicile acestora, cu accent pe ingredientele tipice ale tradiției italiene. Prezent în sală pe parcursul celor trei zile a fost și somelierul Aurelian Luca, care a vorbit oaspeților despre extraordinarele vinuri italiene.
Printre cele mai apreciate momente s-a numărat degustarea ghidată Viaggio in Italia: Paese di Grandi Formaggi (n.red: Călătorie în Italia: Tărâmul brânzeturilor), desfășurată vineri, 16 mai, la Sala Masterclass de la Fratelli Studios și care le-a oferit participanților o experiență senzorială a celor mai bune produse ale tradiției italiene în domeniul brânzeturilor.
Moderată de experta în enogastronomie, Marinela Ardelean și susținută de maeștrii degustători ai ONAF – Organizația Națională a Degustătorilor de Brânzeturi – Marco Benedetti și Giorgio Telmon, sesiunea s-a desfășurat conform metodologiei oficiale ONAF, prezentând principalele tipuri de lapte (de vacă, oaie, bivoliță și capră) și ilustrând regiunile de origine ale acestora. Brânzeturile oferite spre degustate au fost: Fontina DOP – Valle d’Aosta (lapte de vacă); Gorgonzola picantă DOP – Lombardia (lapte de vacă); Pecorino Romano DOP – Lazio (lapte de oaie); Mozzarella di Bufala Campana DOP – Campania (lapte de bivoliță); Brânză de capră maturată – Sardinia (lapte de capră).
„Suntem foarte mândri că am însoțit pentru al patrulea an consecutiv excelența italiană la RoWine București, un eveniment care confirmă a fi una dintre vitrinele pentru promovarea Made in Italy în sectorul vinicol și agroalimentar. Participarea celor 21 de companii demonstrează vitalitatea și calitatea companiilor italiene, capabile să se adapteze și să înțeleagă piețele externe cu intenția de a construi relații solide pe piața românească. Succesul acestei ediții confirmă importanța muncii noastre cotidiene în sprijinirea internaționalizării IMM-uri italiene producătoare de înaltă calitate, la standarde ridicate de sustenabilitate. Vom continua pe această cale cu și mai multă energie și pasiune”, a declarat Micaela Soldini, Directorul ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, Biroul de la București.
Salonul Gustul Italiei s-a dovedit a fi o platformă privilegiată pentru crearea de relații comerciale: numeroși reprezentanți ai sectorului HoReCa au participat activ la întâlniri, facilitând conexiuni valoroase între producătorii italieni și operatorii din domeniu prezenți la târg.
Ambasadorul Italiei la București, E.S. Alfredo Durante Mangoni, a subliniat că: „În ultimii ani, am înregistrat o creștere semnificativă a poziției exporturilor agroalimentare italiene în România. Țara a urcat, în doar trei ani, de pe locul 17 pe locul 14 în clasamentul piețelor de destinație pentru exporturile noastre din acest sector. Observăm o creștere constantă atât în ceea ce privește produsele alimentare, cât și vinurile, în special Prosecco, produse care se situează, în general, în segmentul mediu-superior al pieței. În acest context, devine esențial să consolidăm prezența italiană pe canale calificate de prezentare a ofertei, pentru a menține o prezență solidă pe piață cu produse de calitate și o varietate în creștere, care să țină cont și de preferințele românilor rezidenți în Italia. Diaspora română, atunci când se întoarce în România, caută aceeași calitate și varietate disponibile în Italia. Alegerile și experiențele lor de cumpărare pot servi ca un catalizator pentru orientarea preferințelor de cumpărare ale unui public mai larg.”
În 2024, conform datelor Trade Data Monitor, exporturile totale de produse agroalimentare italiene către România au crescut cu 10,6%, depășind 1 miliard de euro, plasând România pe locul paisprezece ca țară de destinație pentru produsele italiene. În 2024, Italia și-a menținut poziția de al cincilea furnizor al României, cu o cotă de piață de 7,15% (+14,9% față de 2023) după Germania (16,2%, creștere: +9,6%), Ungaria (11,5%, scădere cu 0,32%), Polonia (9,6%, creștere +6,5%) și Țările de Jos (8,5%, creștere +13,2%). Printre produsele cele mai apreciate de consumatorii români se numără cafeaua prăjită, produsele de panificație și brânzeturile proaspete și maturate. Per ansamblu, piața alimentară românească s-a dovedit a fi dinamică, importurile totale de produse agricole și alimentare depășind 14,2 miliarde de euro în 2024, în creștere cu 4,7% față de 2023.
Piața vinului din România este, de asemenea, în continuă evoluție, existând un interes tot mai mare pentru produsele importate. După o încetinire temporară din cauza pandemiei, importurile de vin au început să crească din nou. În perioada 2019–2024 a fost înregistrată o creștere semnificativă a importurilor românești de vinuri din lume: +110,9% în valoare și +69% în cantitate. În aceeași perioadă, importurile din Italia au crescut cu 171,4% în valoare și cu +134% în cantitate. Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată la importurile din Italia de vinuri spumante (inclusiv Prosecco), care au crescut cu 202% ca valoare și cu 171,8% în cantitate.
Deși ponderea importurilor este încă scăzută în valoare absolută, vinul italian se impune pe piață, datorită interesului tot mai mare al României pentru produsele italiene (a 27-a piață de desfacere în 2024), în special pentru vinurile spumante (a 18-a piață) și vinurile liniștite îmbuteliate (a 28-a piață).
Potrivit datelor din 2024, Italia și-a confirmat poziția de principal furnizor de vin pentru România, cu o cotă de piață de 31,3% și o creștere de 9,9% față de anul 2023, urmată de Republica Moldova (cu o cotă de 26,8%). Italia este si primul furnizor de vinuri spumante (inclusiv Prosecco), cu o cotă de import de 50,7%, în creștere cu 16,5% față de 2023. Pentru vinurile liniștite îmbuteliate, Italia este al doilea furnizor, cu o cotă de piață de 24,8% (în creștere cu 6,1% față de 2023), după Republica Moldova, cu o cotă de 43,6% din importurile românești.
Italia este, de asemenea, lider la mai multe categorii de produse importate în România, care reprezintă și cele mai achiziționate produse italiene din lume, fiind primul furnizor de roșii conservate (cu o pondere de 39,1% din totalul importurilor românești de astfel de produse), ulei de măsline (pondere de 37%) și paste făinoase (pondere de 32%). Se clasează pe locul 2 ca furnizor de cafea (cotă de 22%) și pe locul 3 ca furnizor de mezeluri și produse din carne uscată și conservată (șuncă, speck etc. – cotă de 19%), brânzeturi, produse lactate (cotă de 14,6%) și produse de panificație și patiserie (cotă de 13,6%).
Acest succes se datorează atât calității și varietății ofertei italiene, cât și reputației brandului Made in Italy, sinonim cu excelența în sectorul agroalimentar și enogastronomic. Acest lucru este confirmat și de prețul mediu al vinului italian importat (3,75 €/litru), net superior mediei globale (2,27 €/litru).
Italia și-a prezentat oficial candidatura pentru recunoașterea bogatei și variatei tradiții culinare drept Patrimoniu Imaterial al Umanității de către UNESCO. Această inițiativă istorică își propune să celebreze și să protejeze un element fundamental al identității culturale italiene, adânc înrădăcinat în istoria, practicile sociale și în know-how-ul comunităților sale. Bucătăria italiană reprezintă un complex cultural care îmbrățișează: diversitatea teritorială, practicile și cunoștințele tradiționale, convivialitatea și socializarea, identitatea culturală. Rezultatul evaluării va fi făcut public în decembrie 2025.
RoWine București 2025 a marcat un nou și răsunător succes, consolidând astfel rolul Italiei drept ambasador mondial al gustului, culturii și a excelenței enogastronomice. Prin rețeaua sa internațională și coordonarea activităților, ICE – Agenția Italiană pentru Comerț Exterior reprezintă un partener strategic pentru promovarea companiilor italiene, un exponent al calității, inovației și tradiției în piețele externe.


Cmentariile sunt închise