5 to go devine partener strategic al aplicației Valori Nutritionale

valori nutritionale

5 to go anunță startul unui parteneriat strategic cu aplicația valorinutritionale.ro prin susținerea companiei Dream Coffee To Go care a decis să vină în ajutorul celorlalte restaurante sau cafenele cu aplicația Valori Nutriționale. Aplicația se adresează antreprenorilor din HoReCa care au în meniu preparate fără etichetă nutriționale, facilitând introducerea ingredientelor și cantităților pentru fiecare rețetă, calculează declarația nutrițională, afișează aditivii și alergenii din fiecare rețetă și ține cont de ingredientele congelate.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a publicat pe 19 aprilie 2022 un Ordin prin care obligă unitățile care comercializează produse alimentare care nu sunt preambalate, să calculeze și să afișeze consumatorului declarația nutrițională pentru fiecare preparat. Ordinul fost publicat în Monitorul Oficial la data de 21 septembrie 2022.

Inițial Ordinul trebuia să intre în vigoare începând cu 20 decembrie 2022, dar după consultarea tuturor părților implicate, ANPC a decis să amâne intrarea în vigoare a obligațiilor până pe 15 martie 2023.

Aplicația Valori Nutriționale respectă toate cerințele ordinului:

  • Afișarea tuturor ingredientelor care depășesc 20 de grame pentru fiecare preparat din meniu;
  • Calcularea declarației nutriționale pentru fiecare preparat din meniu;
  • Adăugarea aditivilor folosiți în rețete;
  • Adăugarea alergenilor și potențialilor alergeni pentru fiecare ingredient din rețete;
  • Marcarea ingredientelor care au fost sau sunt congelate;
  • Aplicația are o bază de date de 50.000 de ingrediente, posibilitatea adăugării de ingrediente care nu există în baza de date și posibilitatea creării de rețete compuse, adică acelea care refolosesc produse din alte rețete.

Antreprenorii HORECA au mai multe planuri pe care le pot achiziționa: de 10 credite sau 99 de credite și rețetele adăugate se pot exporta în format PDF pentru a putea fi folosite pe site-ul propriu, în aplicațiile de livrare sau printate pe produsele livrate sau în meniu. Planul de 10 credite înseamnă 10 rețete și costă 100 de lei pe an, iar planul de 99 de rețete costă 450 de lei pe an.

 “Am creat această aplicație având ca obiectiv ca tot procesul de înscriere în aplicație și adăugare a rețetelor să fie simplu, rapid și intuitiv pentru ca antreprenorii să nu aibă bătăi de cap, să se poată concentra pe business-ul lor. Ne-am asigurat și vom continua să ne asigurăm că respectăm toate cerințele ANPC, iar în cazul în care acestea se schimbă, vom modifica rapid aplicația pentru a respecta noile cerințe.” a declarant Valentin Krancevik, co-fondator al aplicației.

 

“Mă bucur ca am identificat o aplicație care răspunde tuturor nevoilor noastre, având în vedere noile reglementari in vigoare. Ne-a ajutat mult simplitatea și eficiența acestui soft. În plus, acest pas face parte din strategia noastră de dezvoltare, respectiv o companie 100% transparentă și orientată către nevoile oaspeților noștri” a declarat Lucian Bădila, co-fondator 5 to go.

 5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent se apropie de pragul de 500 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.

Cmentariile sunt închise