Un nou brand hotelier in Capitala: Primul ibis Styles se va deschide in 2018

Orbis Hotel Group, partener strategic in Europa de Est al AccorHotels, continua sa se extinda in regiune prin semnarea unui nou contract, cu compania locala Constructii Erbasu S.A., prin care va aduce pe piata capitalei brandul ibis Styles.

Fostul hotel Erbas din sectorul 1, din imediata vecinatate a cartierului de afaceri din Bucuresti, va fi renovta complet si se va alatura retelei ibis Styles la mijlocul anului 2018. Hotelul va dispune de 96 camere, un restaurant, un bar, precum si o sala de conferinte.

„Orbis este cel mai mare grup hotelier din Europa de Est si tintim pozitia de lider si in Romania, una dintre cele mai dinamice piete din regiune. Romania ofera o perspectiva excelenta pentru hoteluri cu branduri internationale atat in capitala, cat si in tara, cu un sprijin regional puternic din partea Orbis. Sosirea ibis Styles la Bucuresti, o marca internationala cunoscuta si recunoscuta, care ofera inovatie si o noua experienta hoteliera, confirma dinamismul strategiei noastre de dezvoltare in Romania”, a declarat Gilles Clavie, presedinte si CEO al Orbis Hotel Group.

 „Suntem incantati sa punem, impreuna cu Orbis/AccorHotels, bazele primului proiect ibis Styles din Bucuresti si speram ca va avea un mare succes„, a spus Cristian Romeo Erbasu, director general al Constructii Erbasu S.A.

Primul Hotel ibis Styles din Romania urmeaza sa se deschida in luna octombrie a.c. la Arad, lucrarile de constructie fiind incepute in iunie 2016. Hotelul va fi operat in franciza de catre compania aradeana FAB Industry.

Ibis Styles este marca economica a AccorHotels, hotelurile au un design si o atmosfera unice, un serviciu relaxat, prietenos si primitor, iar in prezent exista o retea de aproape 400 de proprietati in intreaga lume.

Constructii Erbasu S.A. are o vechime de peste 27 de ani pe piata din Romania si se afla in topul companiilor de constructii inca de la infiintare, avand finalizate pana in prezent un numar de peste 300 de proiecte atat in domeniul de stat, cat si in cel privat.

Grupul hotelier Orbis detine 117 hoteluri si este singurul licentiator pentru toate brandurile Accor in 16 tari: Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia si Slovenia. Grupul are in total 20.000 camere. Hotelurile opereaza sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles si ibis budget. (Foto: ibis Styles Paris / Accor Hotels)

Cmentariile sunt închise