Timișoreana lansează cutiile de bere inscripționate cu cele mai populare nume de familie din România

Campania Timișoreana „Pentru Fotbal Adevărat” continuă în acest an prin lansarea unei ediții limitate de cutii de bere personalizate cu cele mai frecvente 120 de nume de familie din România, care urmează să ajungă la consumatori în perioada imediat următoare.  

“Timișoreana a înțeles întotdeauna valoarea sportului cu tradiție îndelungată – fotbalul – care a unit românii de orice vârstă, din orice colț al țării, dar și al lumii și a decis să fie parte din poveștile scrise și în viitor de fotbalul românesc. Acestor români care au trăit cu emoție, cu pasiune, fiecare moment din fotbal, celor care au transformat interesul pentru fotbal în pasiune, le dedicăm această ediție limitată de cutii de bere”, a declarat  Iulia Dobre, Senior Brand Manager Timișoreana.

Pentru a își consolida imaginea în lumea sportului, Timișoreana colaborează cu foștii mari fotbaliști Cristian Chivu, Adrian Ilie și Bogdan Lobonț, care vor apărea în noul spot TV al campaniei Timișoreana.

Timișoreana își continuă parteneriatul cu Federația Română de Fotbal, în calitate de Sponsor Oficial al Cupei României.

Pe lângă lansarea ediției speciale de cutii de bere Timișoreana a lansat de curând și o promoție (https://promotie.beretimisoreana.ro/alege-campanie) cu premii pentru fanii fotbalului adevărat. Campania se desfășoară până la data de 31 mai 2019 și oferă iubitorilor de fotbal echipamentul necesar pentru a deveni eroi ai fotbalului adevărat.

Cmentariile sunt închise