Soluții de ambalaje biodegradabile pentru industria HORECA

Soluțiile de ambalare biodegradabile își găsesc aplicabilitate în domenii variate datorită impactului redus asupra mediului, dar și atenției crescute acordate de guverne materialelor reciclabile și sustenabilității. Totodată, s-a remarcat o creștere a gradului de conștientizare și a responsabilității consumatorilor pentru mediul înconjurător. Există o preocupare crescândă pentru găsirea de alternative la ambalajele clasice din plastic, iar ambalajele biodegradabile pot fi una dintre aceste alternative.

Ambalajele biodegradabile oferă avantaje excepționale și pot fi folosite cu succes în industria alimentară, Horeca sau farmaceutică. Potrivit unui raport de anul acesta al Consumer Brands Association (informații furnizate de Mordor Intelligence), 25 dintre cei mai mari producători de bunuri de larg consum ambalate, s-au angajat să crească proporția de ambalaje reciclabile sau reutilizabile, iar 80% dintre aceste companii lucrează la ambalaje complet reciclabile pentru întreaga gamă de produse în următorii zece ani.

Cu toate acestea, odată cu izbucnirea COVID-19, multe companii din industrie au început să se îndepărteze de obiectivul sustenabilității din cauza lipsei de informații complete privind felul în care se transmite virusul. Mai mult decât atât, pandemia pare a fi unul dintre motivele pentru care a crescut cantitatea de deșeuri din plastic provenite de la echipamente de protecție sau ambalajele produselor de igienizare.

Un alt efect imediat al pandemiei a fost creșterea semnificativă a serviciilor de livrări la domiciliu. Dacă la finalul anului trecut se estima că până în 2023 comenzile de mâncare efectuate pe diverse platforme de profil, vor fi una dintre industriile fruntașe în economiile țărilor dezvoltate, perioadele de izolare au determinat schimbări majore în tot ce înseamnă trenduri în 2020 în industria Horeca.

În țara noastră, momentan, restaurantele din incinta hotelurilor sau cele care nu au terasă, își bazează întreaga activitate pe livrare și/sau room-service. În acest context, se vor remarca acei jucători din industrie care știu să se diferențieze prin diverși factori. Unul dintre acești factori, unul determinant am spune, este atenția sporită la ambalajele în care este livrată mâncarea. Un partener care să înțeleagă nevoile diferitelor business-uri din Horeca și care să livreze ambalaje adecvate, dar să și ofere consultanță celor care nu au mai făcut delivery este Snick Ambalaje.

De exemplu un hotel poate să pună accent pe ambalajele în care sunt livrate micul dejun sau cina în regim de room-service, astfel soluțiile de ambalaje cu lipire pot fi adecvate. Pentru un bar sau terasă se vor dovedi de mare ajutor: paharele, șervețelele, hârtia kraft, paharele de cafea sau paiele biodegradabile. Nu puteam să nu includem aici și evenimentele speciale din viața noastră, de exemplu felul în care sunt ambalate și livrate torturile sau alte produse de cofetărie-patiserie. Gama completă de ambalaje biodegradabile pentru Horeca poate fi consultată pe site și include de asemenea soluții personalizate pentru Street Food sau servicii de catering: de la tacâmuri și farfurii, la folie stretch, cutii termoizolante sau pungi de hârtie.

Snick Ambalaje este o companie relativ tânără, înființată în anul 2007. Oferă o gamă completă de ambalaje și consumabile pentru Horeca, dar și retail. La doar 7 ani de la înființare a ajuns lider de piață în România, investind permanent în dezvoltarea de noi game, în special produse biodegradabile și eco-friendly.

 

Cmentariile sunt închise