Saša Gregurić, Podravka: “Influentele internationale si stilul de viata al consumatorilor impun diversificarea portofoliilor si serviciilor”

Compania croata Podravka, prezenta pe piata de retail de peste 20 de ani prin popularul brand Vegeta, a decis sa-si consolideze businessul din Romania intrand si pe piata Horeca. Astfel, in luna octombrie 2015 a lansat cu patru dintre cele sapte branduri Podravka dezvoltate special pentru acest segment: Vegeta, Podravka, Fant si Lagris. Despre cum au fost primite aceste branduri nti, despre obiceiurile de consum si asteptarile clientilor Horeca, precum si despre planurile companiei pe termen mediu, am discutat cu Saša Gregurić, Manager General Podravka.

Ce a determinat intrarea Podravka pe piata romaneasca de Horeca, dupa multi ani de prezenta in segmentul retail?

Compania Podravka este prezenta pe segmentul Horeca de multi ani in Croatia si in tarile din fosta Iugoslavie. Potentialul oferit de diversificarea gusturilor consumatorilor odata cu preferintele culinare cu influente internationale, sau de stilul de viata tot mai alert care impune inovatii pe toate domeniile pentru a putea tine pasul, ne-au determinat sa intram si pe piata Horeca din Romania. Am facut acest pas in octombrie 2015, cu patru dintre cele sapte branduri Podravka dedicate pietei Horeca: Vegeta, Podravka, Fant si Lagris. Ne dorim ca produsele noastre sa castige increderea consumatorilor, acestea fiind adaptate la bucatariile internationale, respectand particularitatile gustului local, iar treptat ne propunem sa aducem si celelalte trei branduri.

Cum vedeti piata romaneasca de Horeca, care ar fi provocarile acestui segment?

Ultimii ani au demonstrat o dinamica in crestere pe piata Horeca din Romania in ceea ce priveste bazele pentru mancaruri, supe concentrate si sosuri, influentata mai ales de schimbarea stilului de viata al consumatorilor, care impune diversificarea serviciilor. Astfel, furnizorii trebuie sa vina cu solutii si raspunsuri prompte la aceste schimbari, dezvoltandu-si fiecare gama de produse dedicate acestui segment. Produsele din aceasta categorie sunt diverse, tocmai pentru a raspunde cerintelor clientilor Horeca, atat din punct de vedere al costurilor, care reprezinta un factor important in decizia de achizitie, cat si din punct de vedere al calitatii oferite. Prin urmare, principalii jucatori de pe aceasta piata sunt marile companii internationale, cu o putere de penetrare mult mai mare.

Luand in considerare numarul in crestere al consumatorilor care acceseaza zona Horeca, aceasta piata are un potential mare de crestere, iar Podravka este capabila sa furnizeze un raspuns rapid la schimbarile din mediul de afaceri.

Ce parere aveti despre obiceiurile de consum din Romania?

Consider ca se observa o schimbare in ceea ce priveste exigenta vizavi de calitatea serviciilor pe care se asteapta sa le fie oferite. Aceasta schimbare este determinata mai ales de influenta bucatariilor internationale, care a crescut apetitul romanilor pentru preparate mai sofisticate, ceea ce a dus la dezvoltarea categoriei de produse dedicate prepararii acestor feluri de mancare. Masura in care acest lucru influenteaza reprezentantii Horeca si obiceiul lor de cumparare tine in cele din urma de strategia pe care o adopta fiecare in parte. In ultima perioada, comportamentul de cumparare al reprezentantilor Horeca raspunde tot mai mult cerintelor din ce in ce mai ridicate si diversificate ale consumatorilor finali.

Cum au fost “primite” de catre clienti produsele nou lansate?

Ne bazam pe faptul ca produsele noastre o data testate, conving si cel mai exigent critic. Calitatea produselor, tehnologia moderna de productie, usurinta si rapiditatea cu care pot fi obtinute mancaruri delicioase cu ingredientele Podravka sunt argumentele care ne ajuta in fata clientilor si care ii determina pe acestia sa ne aleaga drept parteneri.

branduri horeca

Ce tipuri de locatii targetati si cum ati segmentat potentialii clienti?

Influentele culinare internationale se bucura de un interes in crestere din partea consumatorilor romani si sunt in proces de raspandire, ceea ce va mentine pe un trend ascendent piata de baze pentru mancaruri, supe concentrate si sosuri. Noi am vazut potential in aceasta piata si de aceea am hotarat sa intram cu brandurile Podravka dedicate acestui segment. Focusul nostru se indreapta in special catre restaurante, fara, insa, a neglija hotelurile sau ceilalti reprezentanti.

Povestiti-ne despre produsele dedicate pietei Horeca. Pe ce atuuri mizati pentru a avea succes?

Dupa cum am spus, Podravka detine in total sapte branduri dedicate pietei Horeca, dintre care au fost lansate pe piata romaneasca patru dintre acestea: Vegeta, Podravka, Fant si Lagris. Oferim calitate superioara si siguranta, ca urmare a materiei prime atent selectionate, a cunostintelor si a proceselor tehnologice moderne pe care le utilizam. Totodata, produsele noastre reduc semnificativ timpul de preparare a mancarii, ca raspuns la problema lipsei timpului. In plus, ne putem lauda cu faptul ca avem angajati, in cadrul Podravka, cinci bucatari profesionisti care urmaresc in permanenta industria si tendintele la nivel international, venind ulterior cu propriul input care ne ajuta sa dezvoltam produse cat mai diversificate si adaptate cerintelor pietei.

Am adus in Romania brandul Vegeta cu pack-uri cu cantitati mai mari, dar si produse total noi cum sunt Vegeta Mediteranean si Vegeta Picant, iar brandul Podravka vine cu peste 20 de tipuri diferite de supe de la cele clasice la cele mai sofisticate, dar si cu o gama de sosuri. Brandul Fant este conceput pentru prepararea felurilor de mancare traditionale, dar intr-o forma moderna, in timp ce al patrulea brand, Lagris, vine cu o diversitate de garnituri, de la orez la fasole sau naut, toate acestea fiind produse cu valori nutritive exceptionale datorita procesului atent de selectionare.

Ce presupune strategia de abordare a pietei Horeca?

Suntem destul de increzatori, insa tinem cont de faptul ca pe piata Horeca exista o competitie acerba si poate fi uneori o provocare sa te impui. Cel mai important aspect din punctul nostru de vedere este castigarea increderii clientilor si pozitionarea brandurilor Podravka ca “top of mind” in momentul achizitiei. Abordam strategia pasilor marunti, dar siguri, propunandu-ne o crestere constanta, sanatoasa, naturala. Ne bazam pe increderea pe care o avem in diversitatea produselor si ne-am propus in primul rand sa convingem clientii de calitatea si experienta noastra in domeniu. Cu siguranta, in functie de evolutia pe care o sa o avem in urmatorii doi ani, ne vom gandi la extinderea gamei de produse pentru piata Horeca din Romania.

Ce tip de evenimente dedicate ati organizat si veti organiza pe viitor? Cum veti promova produsele?

Produsele Podravka dedicate Horeca au fost lansate pe piata locala prin intermediul unui eveniment de live cooking desfasurat in studioul de gatit Chef Parade in luna octombrie 2015, in cadrul caruia doi Chefi croati au dat savoare unor preparate speciale cu ajutorul produselor Podravka. Fiind de putin timp pe aceasta piata, suntem constienti ca avem nevoie de o promovare a produselor. Ne bazam in primul rand pe parteneriatul pe care l-am incheiat cu Marathon Distribution Group, acesta fiind distribuitorul exclusiv al Podravka pentru acest segment. Credem ca un prim pas este modul in care distribuitorul reuseste sa creeze o legatura intre brand si clientul Horeca, dupa care, prin diferite campanii dezvoltate de noi sa reusim sa convingem prin calitate si produse care sa raspunda cat mai bine preferintelor consumatorilor. Totodata, ne bazam pe imaginea Vegeta, un brand cunoscut de romani de mai bine de 25 de ani.

Ati semnat cu Liviu Balint, fost concurent la Masterchef, un contract prin care este desemnat brand ambasadorul Podravka. Veti extinde acest parteneriat si pe partea de Horeca?

Pentru ca ne dorim sa promovam o imagine proaspata, tanara, libera de constrangeri, am cautat sa ne asociem cu o figura publica noua, cu pasiune pentru bucatarie, pentru condimente, care sa isi doreasca sa iasa din tiparele clasice ale gatitului si sa promoveze inovatia in bucatarie. Alegerea lui Liviu Balint, unul dintre cei doi finalisti Masterchef 2015, ca ambassador Podravka Romania, pentru brandurile Vegeta si conservele de peste Eva, se datoreaza talentului sau culinar si carismei. Este probabil primul concurent Masterchef care a facut acest pas important in cariera, iar noi suntem foarte multumiti de alegerea noastra. Ne place mancarea cu gust si prezentarea de nota zece, dar apreciem totodata creativitatea si inovatia, iar Liviu este persoana cea mai potrivita care sa ne sustina ideile. Avem incredere ca va fi o colaborare de succes si suntem nerabdatori sa demaram impreuna seria de proiecte indraznete planificate in acest an! Printre proiectele la care ne-am gandit este si parteneriatul pe partea de Horeca.

Ce ne puteti spune despre primele rezultate inregistrate de divizia de Horeca?

Am intrat pe piata Horeca de foarte putin timp pentru a trage concluzii relevante statistic. Au trecut aproximativ sase luni in care am incercat sa atragem si sa convingem cat mai multi clienti de calitatea produselor noastre. Suntem constienti ca mai avem mult de munca, dar avem incredere in traditia companiei si ne bazam pe experienta colegilor din Croatia. Avem incredere in cele patru branduri si suntem convinsi ca la finalul anului rezultatele vor confirma decizia de a ne adresa unei noi piete de consumatori.

In ce consta, pe termen scurt si mediu, strategia de dezvoltare a companiei pe piata Horeca?

Pe termen scurt, pana la sfarsitul acestui an, ne dorim sa abordam si sa convingem top clienti la nivel national, avand ca focus restaurantele. Ne-am propus sa venim cu o abordare orientata cat mai mult inspre client si nevoile sale. Pe termen mediu si lung, intentionam sa devenim unul din principalii jucatori pe aceasta piata.

Veti aduce si alte branduri? Daca da, ce branduri si ce tip de produse?

Cu siguranta ne dorim si ne gandim sa extindem gama de produse pentru acest segment. Vrem, insa, ca acest lucru sa se faca treptat, natural, asa cum s-a intamplat in cazul brandului Vegeta, o data cu castigarea increderii clientilor. Deocamdata am intrat de curand pe aceasta piata si incercam sa exploatam si sa exploram potentialul nostru de crestere. Avem, ca si proiecte pe termen mediu, introducerea unor noi categorii pe care, insa, le vom comunica la momentul oportun.

Ce obiective de crestere v-ati propus pentru 2016?

O data cu intrarea pe segmentul HoReCa, ne propunem sa crestem treptat si sa castigam din cota de piata pentru aceasta categorie. Ne bazam pe obiceiul in crestere al romanilor de a servi o parte tot mai insemnata din mesele zilnice in oras, iar o data cu dezvoltarea industriei anticipam o crestere organica a cererii de produse pe care noi le comercializam.

Astfel, pentru 2016 ne dorim sa dublam numarul de locatii in care vom fi prezenti. De asemenea, in functie de felul in care vor fi primite pe piata noile produse, ne dorim sa extindem gama de produse Podravka cu alte branduri dintre cele sapte dezvoltate la nivel international.

Ce ne puteti spune despre rezultatele companiei inregistrate anul trecut?

Am incheiat anul 2015 s-a incheiat cu rezultate bune, atat la nivel de companie cat si la nivel de brand, pentru Vegeta (baze pentru mancare) si Eva (conserve de peste), inregistrand cresteri peste cele ale pietei. Cresterea puterii de cumparare a romanilor si revigorarea economiei dupa criza prelungita s-a resimtit si in vanzarile noastre. Tocmai de aceea, avem mare incredere si asteptari de la 2016 in ceea ce priveste cresterea vanzarilor si a cifrei de afaceri.

Text: carmen.ionescu@modernbuyer.ro

 

Cmentariile sunt închise