ReVino Bucharest Wine Fair va avea loc între 11-13 mai 2019

A patra ediție a salonului de vinuri și turism viticol „ReVino Bucharest Wine Fair” își va deschide porțile între 11 și 13 mai 2019. Evenimentul organizat de CrameRomania.ro și Revino.ro se va desfășura astfel în cadrul Hotelului Novotel, Sala Paris, Le Foyer și Terasa Mezanin, de pe Calea Victoriei 37B, București.

Salonul își continuă misiunea de a promova vinurile de calitate, cramele mici și mijlocii, consumul responsabil și turismul viticol la noi în țară. Ediția din acest an a „ReVino Bucharest Wine Fair” va găzdui 36 de expozanți, producatori și importatori de vinuri din România și de peste hotare, fiecare urmând a expune spre degustare vinuri premium. La eveniment se vor putea degusta peste 230 de vinuri liniștite și spumante, prezentate de proprietarii sau enologii cramelor în care au fost produse.

Zilele de sâmbătă și duminică sunt dedicate celor care vor să afle mai multe informații despre vinurile românești și internaționale de calitate sau vor să afle cum pot vizita cramele din România de la biroul de turismul viticol.

Programul pentru public este sâmbătă și duminică, 11 și 12 mai, între orele 12.00 – 20.00, iar bilete se pot achiziționa online aici http://winefair.revino.ro/tickets/ și la intrare.
Ziua de luni, 13 mai,  este dedicată în exclusivitate sectorului HoReCa astfel încât specialiștii din industrie să aibă posibilitatea unui atmosfere profesionale de degustare și de afaceri. Așadar îi invităm să se inregistreze pe pagina oficială pentru a beneficia de invitație https://www.winefair.revino.ro/horeca-registration/.

Salonul de vinuri este completat de masterclass-uri educative cu diferite teme prezentate de specialiști, enologi sau proprietari de crame. Printre temele abordate se numără importanța tipului de pahar din care degustăm vinul, evoluția vinului, dar și tipurile de vinuri spumante produse prin diferite metode.

CrameRomania.ro este bază de date bilingvă online a cramelor din România. Proiectul non profit, creat și dezvoltat de pasionați ai vinului, are ca obiectiv dezvoltarea turismului viticol, promovarea soiurilor locale de struguri și creșterea nivelului de curiozitate al celor care călătoresc pentru vinurile și cramele din România.

Revino.ro este un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor informații de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

Website www.winefair.revino.ro
Facebook https://www.facebook.com/events/2922765194415652/ 

Expozanți ReVino 2019

Cmentariile sunt închise