Raicilla – băutura secretă a Mexicului

Statul Jalisco, situat în vestul Mexicului, este considerat inima culturală a țării, locul unde s-au născut mariachi, tequila și o mare parte din simbolurile care definesc identitatea mexicană. În acest context, orașul Guadalajara a găzduit o nouă ediție a competiției internaționale Spirits Selection by Concours Mondial de Bruxelles (CMB), un eveniment de referință pentru industria globală a băuturilor spirtoase.

Participarea la competiție a oferit ocazia de a explora Mexicul dintr-o altă perspectivă, cea a tradițiilor, terroir-ului și inovației din spatele distilatelor care definesc această regiune. Vizita a inclus o oprire la Tequila Lab, un spațiu dedicat cercetării și promovării patrimoniului lichid al Mexicului, continuând apoi cu trenul Tequila Express, având ca destinație orașul Tequila – locul de origine al celei mai cunoscute băuturi mexicane.

Odată cu vizita delegației internaționale, biroul de turism al statului Jalisco a lansat două noi rute turistice cu hoteluri coloniale, gastronomie rafinată și mariachi la tot pasul, sau mai pitoresc traversând culturi de agava și sate fermecătoare. Adevărata revelație a incursiunii a fost însă descoperirea unei băuturi care nu se bucură de faima cuvenită: Raicilla.

Raicilla este un distilat de agave tradițional mexican, produs încă din secolul al XVII-lea în regiunile vestice ale statului Jalisco. A apărut ca un mod ingenios de a evita taxele coloniale impuse asupra băuturilor spirtoase, iar producătorii au numit-o “rădăcină mică”raicilla –, susținând că nu este obținută din agavă, ci din rădăcini.

Izolarea geografică a zonelor de producție a permis conservarea unor metode artizanale unice, care au dat băuturii o identitate puternic regională. În 2019, Raicilla a primit denominația de origine și a fost recunoscută oficial ca o categorie distinctă de Tequila și Mezcal. Astăzi, Raicilla reflectă o combinație fascinantă între biodiversitatea agavelor locale, metodele ancestrale de producție și tradițiile comunităților rurale care o păstrează vie.

Raicilla se obține exclusiv din agave cultivate sau sălbatice, recoltate manual când planta ajunge la maturitate. Rizomul, numit piña, cântărește adesea între 40 și 60 de kilograme. Acesta este copt pentru a transforma inulina în zaharuri fermentescibile, de obicei în cuptoare de cărămidă sau de lut, a căror temperatură și durată de coacere influențează semnificativ profilul aromatic al băuturii.

După coacere, piñas sunt zdrobite pentru a extrage sucul dulce (aguamiel), prin metode care variază de la zdrobirea manuală până la utilizarea roților de piatră trase de animale sau morilor de apă. Alegerea metodei determină caracterul final – rustic, vegetal sau floral.

Drojdiile sălbatice, prezente în aer și pe suprafața vaselor, imprimă un caracter autentic, dar imprevizibil, în timp ce producătorii moderni pot folosi drojdii selecționate din zonă pentru controlul procesului.

Distilarea are loc în alambicuri de cupru sau, în cazul metodelor tradiționale, în alambicuri de argilă încălzite direct cu foc: o moștenire a vechilor rute comerciale dintre Mexic și Filipine, care au adus aceste tehnici în secolul al XVI-lea.

Maturarea poate dura de la câteva luni la mai mulți ani, iar producția poate fi împărțită în trei mari categorii:

  • Raicilla – produsă prin metode moderne, cu autoclave de inox.
  • Raicilla Artesanal – obținută prin metode tradiționale (cuptoare de lut, distilare în alambic de cupru).
  • Raicilla Ancestral – integral manuală, fără intervenții mecanice, distilată în alambic de argilă.

Iar clasificarea finală, în funcție de maturare, variază între:

  • Joven / Blanco / Plata – nematurată, expresia pură a agavei.
  • Madurada en Vidrio – maturată în sticlă cel puțin 12 luni.
  • Reposada / Oro – maturată în lemn 2–12 luni.
  • Añejada – peste 12 luni, cu note complexe și persistente.

Raicilla se produce în principal în Jalisco și parțial în Nayarit, în două mari zone:

  • Raicilla de la Sierra – provenită din regiuni montane (1000 – 2000 metri altitudine), unde climatul răcoros și solurile vulcanice dau distilate cu arome florale, minerale și note de plante aromatice.
  • Raicilla de la Costa – obținută din zonele de coastă, calde și umede, cu profil aromatic mai fructat și textură mai rotundă.

Fiecare tip de agavă, fiecare microclimat și fiecare metodă de distilare definesc o identitate proprie – motiv pentru care Raicilla este astăzi considerată o expresie autentică a terroir-ului mexican. O băutură care și-a ascuns originile pentru a supraviețui și care astăzi își revendică locul printre spirtoasele lumii.

Cmentariile sunt închise