Primul hotel Park Inn by Radisson de pe piata romaneasca se va deschide in Bucuresti

Grupul hotelier Carlson Rezidor va deschide in al patrulea trimestru al acestui an primul hotel Park Inn by Radisson din Romania, brand ce se adreseaza segmentului de piata mediu, spre deosebire de Radisson Blu, brand hotelier de lux din Europa. Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence va fi parte din prima proprietate cu doua branduri detinuta de Carlson Rezidor in tara si va fi situat chiar langa hotelul Radisson Blu din Capitala.

„Suntem incantati sa aducem brandul Park Inn in Romania, o tara cu mult potential pentru locuri de cazare adresate segmentului mediu de piata, atat in Bucuresti, cat si in alte cateva orase mai mici. Valorificand succesul cunoscut deja de Radisson Blu, Park Inn ne va ajuta sa ne adresam si altor segmente de piata si va face posibila abordarea comuna a activitatilor de vanzari, marketing si operatiuni”, a declarat Wolfgang M. Neumann, Presedinte si CEO al Rezidor.

Zoom Property

Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence va avea la baza planurile Creneau International, o agentie belgiana de design. Hotelul va pune la dispozitia clientilor 210 camere si apartamente, un lobby lounge si bar, un restaurant deschis non-stop, patru sali de intalniri cu o zona de servire adiacenta, dar si 80 de locuri de parcare. Park Inn se va adresa atat turistilor, cat si celor ce calatoresc in interes de serviciu, cu o atentie speciala pentru clientii ce doresc perioade de sedere mai lungi sau care vin insotiti de familii. Complexul de cladiri include si o zona extinsa de shopping si un centru de fitness cu piscina interioara si exterioara.

Noul hotel este amplasat in centrului Bucurestiului, in apropierea mai multor repere importante precum Ateneul Roman, Muzeul National de Arta si Teatrul National. Usor accesibil cu masina, complexul se afla la 16 km distanta de aeroportul international Henri Coanda, tranzitat anual de 8 milioane de pasageri.

Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence va fi operat de grupul de hoteluri Rezidor.

Carlson Rezidor Hotel Group este unul dintre cele mai mari si mai dinamice grupuri hoteliere din lume si include peste 1.350 de hoteluri operationale sau in constructie in 105 tari si teritorii, cu un total de 180.000 de camere. Portofoliul Carlson Rezidor include mai multe branduri internationale puternice: Quorvus Collection, Radisson Blu®, Radisson®, Radisson Red, Park Plaza®, Park Inn® by Radisson si Country Inns & Suites By CarlsonSM. Grupul de hoteluri Carlson Rezidor are 88.000 de angajati la nivel mondial si are sedii in Minneapolis, Minnesota (SUA) si Bruxelles, Belgia.

Autor: Carmen.ionescu@modernbuyer.ro

Cmentariile sunt închise