Poezia „Strunga” de Vasile Alecsandri inspiră o colecție spectaculoasă de vinuri Strunga Winery

Strunga Winery, producător local de vinuri din Iași, lansează o nouă gamă de produse. Aceasta este inspirată din poezia „Strunga”, scrisă de Vasile Alecsandri. Noile vinuri fac parte din gama de bază a cramei, denumită după numele producătorului și sunt semnătura acestuia pentru vinurile pe care le scoate pe piață. 

Noua gamă Strunga include o sortimentație de vinuri albe, rosé și roșii, într-o varietate de soiuri. Acestea sunt deja disponibile atât în magazinul online strunga.com, cât și în magazinele partenerilor. Etichetele noilor produse includ versurile poeziei „Strunga”, scrisă de Vasile Alecsandri, sursa de inspirație pentru această gamă. Mai mult, plantațiile de viță de vie Strunga Winery se află în apropierea pădurii Strunga, cea descrisă de poetul Vasile Alecsandri.

„Pentru noi a fost un pas natural să includem și versurile poeziei lui Vasile Alecsandri pe noile etichete. Încă de la deschiderea cramei a fost o reală inspirație opera poetului în care a inclus excepțional poveștile meleagurilor unde ne desfășurăm activitatea. Aceste locuri de legendă ne sunt în prezent casă, iar istoria și încărcătura lor simbolică ne dau tăria să le ducem povestea mai departe. Suntem mândri că putem face acest lucru și ne considerăm un liant excelent între nostalgia poveștilor cu haiduci și gustul sofisticat al timpului. Ne dorim ca prin intermediul acestei noi game să venim și mai aproape de consumatorii noștri și să le oferim un gust aparte, prin care să evocăm spiritul legendelor cu haiduci – libertate, voie bună și trăirea momentului”, a declarat Florin Stegariu, fondator Strunga Winery.

Prin intermediul acestor vinuri, Crama Strunga și-a propus să fie mai aproape de consumatorii săi. Unul dintre obiectivele stabilite pentru 2021 a fost extinderea portofoliului de produse, deoarece acest an este bun pentru vinurile românești. În egală măsură, compania își propune și extinderea prezenței la nivel național, dar și local, prin creșterea numărului de parteneriate.

În prezent, jumătate din vinurile produse de Strunga sunt vinuri albe, urmate de circa 30% vinuri rosé și 20% vinuri roșii. Sortimentația Strunga este formată din trei vinuri albe – Muscat Ottonel, Chardonnay și Fetească Albă, două vinuri rosé – Busuioacă de Bohotin și un cupaj rosé Merlot și Cabernet, dar și un vin roșu. În egală măsură, Strunga se mândrește și cu Reveria, un rosé de excepție, dar și cu o serie de vinuri în ediție limitată lansate de-a lungul timpului.

Strunga – vinuri de excepție din Moldova istorică

Strunga asigură o calitate ridicată a produselor prin adoptarea unui procedeu special. Astfel, plantarea viei se face în urma studiilor amănunțite prin care sunt identificate necesitățile potrivite fiecărui soi. Recoltarea este făcută manual, în lăzi, iar poziționarea plantațiilor de vie foarte aproape de cramă ajută la păstrarea calității strugurilor. De asemenea, maturarea și îmbutelierea se realizează după o metodă atent monitorizată, care oferă posibilitatea menținerii calității vinului la nivelul dorit.

În 2020, Strunga Winery s-a orientat puternic către online și și-a adaptat strategia de business după noile cerințe.

Cmentariile sunt închise