Planurile Orbis Hotel Group: 27 de hoteluri noi pana in 2020

Orbis Hotel Group a raportat o cresterea de 8,6% a vanzarilor nete, de pana la 237,2 milioane EUR, respectiv o crestere de 11,1% a indicatorului EBITDAR, comparativ cu rezultatele primelor 9 luni ale anului 2015. Indicatorul EBITDA operational s-a ridicat pana la 69,4 milioane de euro, ceea ce reprezinta o crestere de 15,0% fata de anul precedent. Orbis a obtinut rezultate rfoarte bune si la nivel operational, ceea ce se reflecta in cresterea indicatorului RevPAR (venituri pe camera disponibila) cu +11,0% pana la 39,3 euro, pentru intregul grup. Acest rezultat bun a fost obtinut, datorita cresterii cu +8,1% a tarifului mediu al camerei, precum si prin cresterea gradului de ocupare, si a fost vizibil in toate tarile din regiune.

Administrarea activelor si dezvoltarea portofoliului grupului constituie un pilon important al strategiei Orbis. In al treilea trimestru, Grupul a celebrat deschiderea a doua hoteluri proprii: ibis Gdansk Stare Miasto (120 camere) si Mercure Cracovia Stare Miasto (200 camere), ambele beneficiind de certificare verde din partea BREEAM, ceea ce confera Orbis o pozitie de pionier in Polonia, pe acest segment. Investitiile de capital antrenate de aceste proiecte in intervalul 2014 – 2016 au totalizat 25 milioane de euro. Pentru a consolida pozitia de lider a Orbis, echipa de dezvoltare a companiei a semnat patru noi contracte de management sau franciza pentru hoteluri din Polonia, Romania si Estonia, ce cumuleaza peste 600 de camere.

“Aceste contracte contribuie la remodelarea structurii afacerii si cresc vizibilitatea brandurilor hoteliere. Planul de dezvoltare al Orbis ramane solid, cu 27 de hoteluri (3.100 camere) ce urmeaza sa se deschida pana in 2020. In planurile sale de expansiune, Orbis se concentreaza asupra principalelor centre de afaceri si asupra acelor orase ce constituie porti de acces catre tot restul lumii (“key gateway cities”), deschizandu-se astfel catre piete noi si promitatoare din regiune, cum ar fi Romania si Macedonia”, a declarat Gilles Clavie, Presedinte si CEO al Orbis S.A.

In Romania Grupul Orbis opereaza 7 hoteluri, cu peste 1.200 de camere, respectiv hotelul Pullman (World Trade Center), un Novotel, patru unitati trei stele ibis (doua in Bucuresti si cate unul in Constanta si Sibiu) si un hotel Mercure.

Carmen.ionescu@modernbuyer.ro

 

Cmentariile sunt închise