Planurile Bit Soft: implementarea solutiei Breeze in circa 250 de locatii pana in 2016 si intrarea in Bulgaria si Turcia

Dupa 20 de ani de activitate in industria solutiilor software dedicate marilor business-uri din industria ospitalitatii, Bit Soft isi indreapta atentia si catre restaurantele si barurile mici si mijlocii din acest segment, prin lansarea solutiei Breeze. Despre primii ani ai Bit Soft si activitatea sa, despre motivele care au stat la baza crearii solutiei Breeze, precum si despre planurile de dezvoltare pe termen mediu am stat de vorba cu Bogdan Stanciu, general manager Bit Soft.

Pentru inceput, cine este Bit Soft si de ce ati ales sa activati in industria Horeca?

Compania Bit Soft tocmai a sarbatorit 20 de ani de functionare. Am ales sa activam in segmentul Horeca deoarece atat eu, cat si partenerul meu de la acea vreme, am lucrat in aceasta industrie, mai precis in actualul hotel Radisson. Acolo am dezvoltat, impreuna cu o echipa, un sistem de gestiune hoteliera, practic primul astfel de sistem functional din Romania. Urmatorul pas a fost infiintarea unei firme proprii si dezvoltarea unui program de gestiune hoteliera propriu. Practic, cu acest program, numit SITEL , am pornit la drum. Spre finalul anilor ’90 aveam intregul portofoliu de produse definitivat si devenisem deja lideri de piata ca numar total de hoteluri. Insa, curand, ne-am dat seama ca nu putem dezvolta acest program la un nivel la care era necesar sa performeze avand in vedere viitorul pietei romanesti, astfel ca am preluat distributia numarului unu mondial in acest segment, si anume Micros Fidelio, actualmente Oracle Hospitality.

Cati clienti aveti in prezent, care au optat sa-si implementeze Micros Fidelio?

Cand am preluat distributia programului Fidelio, in 2000, un singur hotel de pe piata romaneasca il folosea, si anume Hilton. Desi existau si alte lanturi internationale hoteliere, penetrarea sa pe piata romaneasca era foarte scazuta. Astazi, avem aproape 400 de hoteluri si peste 200 de restaurant independente care utilizeaza solutiile Micros Fidelio: hoteluri de 5 stele, lanturi hoteliere, si principalele lanturi de restaurante si cafenele, cum ar fi KFC, Pizza Hut, Starbucks, Gloria Jeans sau City Grill.

De unde a pornit ideea crearii noii solutii Breeze, ce are ca target un alt segment, respectiv restaurantele, barurile si cafenelele mici si mijlocii?

De-a lungul timpului am invatat ca orice schimbare tehnologica importanta produce si o schimbare de sisteme informatice importanta, si cu cat esti mai devreme in acest ciclu de schimbare cu atat ai mai mari sanse sa fii tu pe primul loc. Au existat trei mari schimbari in domeniul IT in ultimele decenii: trecerea de la mainframe-uri la celebrul sistem de operare DOS, aparitia Windows, iar acum aparitia sistemelor iOS de Apple si Android de la Google. Toate acestea au schimbat, la randul lor, tehnologia. Noi ne-am dat seama ca schimbarea este una semnificativa si am decis sa dezvoltam un produs plecand direct de la noile tehnologii. Si deoarece nu eram prezenti in segmentul de restaurante mici si mijlocii pentru ca nu-si permiteau solutiile Micros, am gandit acest produs avand ca focus aceasta piata. Stim din experienta ca un produs foarte complex e utilizat foarte putin, si atunci am decis sa “luam” cele mai importante notiuni dintr-un astfel de sistem si sa le dam o forma usor de utilizat si invatat. Drept urmare, am creat un sistem de marcaj pentru astfel de locatii, gandit sa functioneze pe tablete, usor de folosit si de personalizat. In urma feedback-urilor primite din piata, putem spune ca am reusit sa cream o interfata cu utilizatorul suficient de prietenoasa, astfel incat acesta sa-si doreasca sa lucreze cu ea in mod natural.

IMG_1793

Care sunt principalele atuuri si beneficii ale solutiei Breeze?

In primul rand, costurile de implementare sunt foarte avantajoase, datorita structurii pachetului pe care noi il punem la dispozitie, si anume: utilizarea de tablete comerciale, ceea ce scade foarte mult costurile de investitie in echipamente si posibilitatea ca toate echipamentele sa se conecteze ori prin retea, ori prin bluetooth, nefiind necesar un calculator in setup-ul acestui sistem. Practic, conform calculelor noastre, investitia in echipamente este cam o treime, maximum o jumatate din investitia intr-un sistem clasic. In al doilea rand, solutia ajuta la imbunatatirea timpului de servire, deoarece in acest caz o comanda pleaca direct de la masa, si in plus, elimina erorile de comunicare sau de inregistrare. Un alt beneficiu este ca se poate integra cu sisteme de management al programelor de fidelitate si poate sustine diverse activitati de marketing. Solutia este destul de bine primita in piata, desi noi inca suntem intr-un proces de dezvoltare a solutiei si nu am accelarat inca vanzarile. Avem deja 20 sau 25 de locatii de referinta care au implementat solutia, cum ar fi Interbelic Victoriei, Shoteria, M60, Origo, Pain Plaisir, Steam Coffee Shop, Carturești Verona și Lipscani, Vintage Pub, Club etc.

Ce planuri de dezvoltare aveti in ceea ce priveste solutia Breeze?

Ne concentram sa punem la punct si celelalte module din pachet, incercam sa cream un alt tip de experienta, nu numai pentru chelneri, ci si pentru manageri. De exemplu, acum exista unmodul special, in care datele importante din sistemul de marcaj pot fi accesate usor, de oriunde din lume, in diverse forme – de la a vedea un set de rapoarte in prezent pana la a primi notificari pe telefon, in viitor. De asemenea, definitivam partea de rezarvari online pentru restaurante – lucram la un algoritm care sa indice din timp cand se va elibera o masa, luand in considerare anumiti parametri. Mai avem si alte dezvoltari pe care vrem sa le adaugam produsului, astfel incat sa devina un produs inchegat pentru aceasta piata.

In plus, sistemul Breeze a fost dezvoltat avand in vedere si piata externa, deja a fost tradus in limbile engleza si bulgara, si va fi tradus si in turca. Avem deja un distribuitor in Bulgaria, cu un restaurant pilot, iar in ce priveste Turcia acum definitivam contractul cu distribuitorul si speram sa avem o locatie pilot pana la finalul anului. O alta piata care ni se pare interesanta este Polonia, care este o piata aflata in plina dezvoltare.

Cum vedeti piata romaneasca de Horeca in acest moment?

Piata romaneasca de Horeca este forte mica, insa din punct de vedere al solutiilor dedicate pot sa spun ca exista toata paleta de produse, de la cele ieftine la cele scumpe si performante. Insa, piata e foarte mica, iar operatorii nu au bugete sa investeasca in solutii performante, moderne.

Ma astept ca lucrurile sa se schimbe, iar atunci cand operatorii isi vor obtine profitabilitatea si prin analizarea indicatorilor de performanta si a vanzarilor, cererea de sisteme informatice va creste. Mai ales cererea pentru acele sisteme capabile sa-ti arate aceste lucruri, deoarece momentan multe din sistemele informatice din piata sunt doar pentru a da nota de plata si a incasa. Cred ca lucrurile se vor indrepta si piata isi va reveni.

Ce planuri si obiective financiare aveti pentru 2015?

In primul rand, lucram intens sa punem la punct programul cat mai repede. In al doilea rand, ne-am propus anumite tinte de vanzari, si vrem sa ni le indeplinim – am vrea ca pana la la finalul lui 2016 sa avem cel putin 250 de restaurante din Romania care sa utilizeze acest program, si credem ca acest obiectiv este realizabil. In ceea ce priveste rezultatele financiare, anul trecut cifra oastra de afaceri a crescut cu 20% fata de anul anterior, iar pentru anul acesta estimam o crestere de 12-15%.

[box style=”0″]

Breeze, noua solutie de POS in cloud de la Bit Soft

  • Reduce investiția in echipamente speciale- este gândit pentru tablete
  • Sprijină cash-flow-ul – accesul este pe baza de abonament lunar
  • Control sporit, prin accesarea rapoartelor de management oricând, de oriunde
  • Suport tehnic 24/7 și acces permanent la platforma de administrare și configurare

Pentru detalii sau o intalnire de prezentare, contactati echipa Bit Soft la telefon 0372 27 39 77 sau completati acest formular: http://www.bit-soft.ro/contact/vanzari/breeze

[/box]

 

Cmentariile sunt închise