MERCURE desemnat “INTERNATIONAL BRAND OF THE YEAR” de către EUROPEAN FRANCHISE FEDERATION
Mercure Hotels & Resorts, brandul hotelier recunoscut la nivel global pentru ospitalitatea sa autentică inspirată din specificul local, a fost distins cu premiul International Brand of the Year în cadrul galei European Franchise Awards 2025, organizată de European Franchise Federation (EFF).
Mercure a fost recompensat pentru traiectoria sa de expansiune internațională și pentru dinamismul demonstrat în sectorul hotelier operat în regim de franciză. Încă de la înființarea sa în 1973, Mercure a promovat o filozofie axată pe conexiunea culturală și autenticitatea regională. Astăzi, brandul deține cel mai amplu portofoliu de dezvoltare din cadrul grupului Accor, cu peste 210 hoteluri care urmează să se deschidă la nivel global, consolidându-și astfel angajamentul față de experiențele inspirate din identitatea locală, care transformă fiecare sejur într-o adevărată călătorie de descoperire.
Brandul Mercure are o prezență solidă în România, cu un portofoliu de 10 hoteluri care cumulează 829 de camere și sunt amplasate în marile orașe și destinații turistice ale țării: București, Sibiu, Sighișoara, Mediaș, Timișoara, Galați, Alba Iulia și Cozieni, Ilfov.
”European Franchise Awards” sunt jurizate de un panel format din 18 asociații naționale de franciză, fiecare reprezentând câștigătorii competițiilor naționale din țara respectivă. Alături de distincția pentru Brandul Internațional al Anului, premiile anuale includ și alte categorii precum Francizatul Anului, Francizorul Anului, Brandul de Franciză Emergent, precum și Hall of Fame Award dedicat excelenței în franciză.
Mathias Lehner, președintele EFF, a declarat: „Premiile europene reprezintă o oportunitate unică de a reuni comunitatea francizelor și de a celebra excelența în acest domeniu. Este un privilegiu pentru noi să cunoaștem și să sărbătorim unele dintre cele mai bune concepte și personalități din sector.”
Vincent Moskovtchenko, Vicepreședinte Marketing pentru brandurile Midscale din Europa și Africa de Nord la Accor, a adăugat: „Această recunoaștere confirmă angajamentul Mercure de a livra experiențe relevante și autentice pentru oaspeți, prin prisma culturii locale. Partenerii noștri sunt cheia acestui succes, iar împreună continuăm să ne extindem și să oferim călătorilor noi modalități de a se conecta cu locurile pe care le descoperă, în Europa și în întreaga lume.”
European Franchise Federation (EFF) reunește membri din întreaga Europă, inclusiv din Germania, Finlanda, Spania, Regatul Unit, Belgia, Țările de Jos, Franța, Croația, Ungaria, Suedia, Norvegia, Slovacia, Portugalia, Italia, Grecia, Serbia și Macedonia de Nord. Cu acces la peste 3.000 de concepte de franciză și mai mult de 500.000 de locații, federația susține o rețea de peste 3 milioane de profesioniști care activează în afaceri operate în sistem de franciză.

Cmentariile sunt închise