În România, aproximativ 70% din peștele vândut pe piață este sălbatic, iar circa 8% este certificat MSC

Alfredo Seafood, una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare, estimează că 8% din cele aproximativ 70.000 tone de pește oceanic sălbatic, vândute anual pe piața autohtonă, reprezintă pește certificat MSC (Maritime Stewardship Council). Aproximativ 70% din cantitatea totală vândută în România constă în pește sălbatic, iar restul de 30% provine din acvacultură. Certificarea MSC se acordă doar peștelui sălbatic, pescuit și procesat în mod sustenabil și se atribuie atât pentru activitățile de pescuit, cât și pentru depozitare, procesare și ambalare.

“Atestarea MSC nu este ușor de obținut, pentru că trebuie îndeplinite niște standarde foarte stricte. Apele de unde provine peștele trebuie să fie curate, ambarcațiunile și echipajele trebuie să fie la rândul lor certificate. Companiile care cumpără, transportă, prelucrează și ambalează acest pește au nevoie la rândul lor de certificare MSC, iar toate acestea duc la creșterea prețului care ajunge la raft, cu circa 10 – 15%. Desigur, atestarea MSC este o garanție a calității deosebite a produsului, dar cerințele care trebuie îndeplinite sunt riguroase și cred că acesta este motivul pentru care doar 8% din peștele sălbatic care poate fi cumpărat în România, în prezent, are această certificare”, explică Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.

Alfredo Seafood are un portofoliu variat de pește și fructe de mare, atât sălbatice, cât și de acvacultură sau bio. Dintre speciile de pește sălbatic, aproximativ 15% au fost certificate MSC, printre care se numără: codul, macroul, heringul și somonul sălbatic. Compania a primit atestarea MSC pentru procesele de ambalare și prelucrare a peștelui, îndeplinind criterii riguroase de depozitare, procesare și flux logistic.

  • MSC (Maritime Stewardship Council) este una dintre cele mai importante certificări internaționale care atestă pescuitul durabil și se acordă peștelui sălbatic;
  • Circa 8% din peștele disponibil în România are certificarea MSC pentru pescuit durabil 
  • În România, aproximativ 70% din peștele vândut pe piață este sălbatic, iar circa 8% este certificat MSC;
  • Aproximativ 13% din portofoliul de produse din pește al Alfredo Seafood este certificat MSC.

“Alfredo Seafood a susținut întotdeauna conștientizarea românilor în ceea ce privește nevoia de a introduce mai mult pește în dietă, dar și consumul responsabil. De aceea, obținerea unor certificări din partea unor organizații internaționale prestigioase este foarte importantă pentru noi. Toate produsele care au atestarea MSC sunt etichetate corespunzător, iar cumpărătorul poate vedea astfel care a fost traseul produsului, de la sursă până în magazin”, a adăugat Mihai Cristian Dărmănescu.

La nivel volumetric, macroul rămâne cel mai vândut pește în România, cu aproximativ 40.000 tone din totalul pieței, care se ridică la 100.000 tone. Potrivit reprezentanților Alfredo Seafood, cererea de pește sălbatic va continua să crească, dar pe fondul unor resurse scăzute  la nivel global.

“Peștele sălbatic are cea mai bună carne, gustoasă și bogată în nutrienți, iar românii caută din ce în ce mai mult acest tip de produse. Din păcate, resursele sunt în scădere și acest fapt duce la o nouă tendință a pieței: creșterea produselor de acvacultură. Preconizez că în mai puțin de zece ani, ponderea peștelui provenit din acvacultură o va depăși pe cea a peștelui sălbatic”, a conchis Mihai Cristian Dărmănescu.

Certificarea MSC este un standard de mediu recunoscut internațional, care atestă pescuitul sustenabil, în condiții atent monitorizate. Prin pescuirea durabilă, doar o anumită cantitate de pește poate fi extrasă într-o anumită perioadă de timp, iar astfel resursele se pot reface. MSC gestionează cel mai important program de certificare ecologică din lume, pentru peștele sălbatic.

Cmentariile sunt închise