Diana Pavelescu – secretar general ADAR – propune o soluție de creștere a contribuției Horeca la PIB

Zilele acestea, președintele HORA, Radu Savopol, vorbește despre un vis generos: industria ospitalității să ajungă să contribuie cu 10 % la PIB dacă „barurile, restaurantele și hotelurile lucrează împreună cu producătorii și furnizorii” – economedia.ro. Dar cooperarea se împotmolește chiar la masă, în fața unui adaos care transformă vinul autohton, poate cel mai vechi ambasador culinar al României, într-un aparent lux inutil.

Vinul are memorie: Pe etichetă găsești satul, panta și anul, în pahar: vântul de iulie și ploaia din septembrie. Niciun alt aliment nu comprimă atâta identitate într-un singur gest. Totuși, când o sticlă se vinde cu un plus de 350–400 %, clienții preferă berea, prosecco sau – în cel mai bun caz – un pahar scump împărțit la patru. Bucătăria pierde și ea: un vin deschis înainte de aperitiv împinge de obicei o masă completă, de la starter la desert.

HORA știe pe propria piele ce înseamnă o politică neinspirată: Savopol amintește că între 2015–2023, când TVA-ul și taxele au fost stabile, ospitalitatea „a generat mai mult la buget decât în ultimii doi ani de controale și presiuni”. Logica e identică la vin: volum mic, adaos uriaș, încasări modeste; volum mare, adaos rezonabil, flux de numerar sănătos.

Pentru producători, ecuația e și mai dură. Aproape o jumătate de milion de români lucrează direct sau indirect în vie și pivniță, mai ales în zone rurale unde alternativele de job nu abundă. Pe lângă taxele și accizele deja plătite la ieșirea fiecărei sticle din cramă, restaurantelor li se cere adesea și o taxă de listare – cost pe care îl putem accepta ca instrument de marketing, dar care nu ar trebui să fie o condiție obligatorie, ci o opțiune atunci când există buget dedicat promovării. Iar când aceeași sticlă ajunge în meniu în jurul a 200 de lei, vinul nu mai este promotor de țară, ci un test de anduranță pentru portofel.

De doi ani, mulți producători au înghețat prețurile de livrare, preferând să absoarbă scumpiri la sticlă, energie și transport. În același interval, unele restaurante au majorat aceleași vinuri de până la trei ori. Diferența se vede pe bon și se simte ca o dublă taxare a consumatorului, pe care îl tratezi ca pe un spectator credul la un spectacol de prețuri artificiale.

Paharul nepotrivit – sabotaj aromat

Chiar și atunci când oaspetele acceptă nota de plată, vinul ajunge uneori într-un pahar nepotrivit, fără buză fină, care sugrumă aromele. Ironia atinge apogeul la evenimente declarate „wine tasting” în locații de top, unde se folosește același gen de pahar de apă. Prima impresie e compromisă iremediabil, iar experiența promisă dispare într-un abur de alcool și frustrări.

PACTUL VINULUI – o invitație la dialog, nu un ultimatum

Imaginați-vă un acord simplu, semnat de HORA și asociațiile reprezentative din industrie. Importatorii sunt și ei bineveniți – se confruntă cu aceleași adaosuri incontrolabile și aceleași pahare greșite, așa că pot contribui cu exemple și soluții. Totuși, centrul discuției rămâne vinul românesc și modul în care îl servim acasă.

1. Adaos corect și transparent. Pentru vinurile autohtone cu preț ex-cramă sub 100 lei, adaosul nu depășește 200 %, scăzând pe măsură ce prețul crește – astfel, rotația stocului devine avantaj, nu povară.
2. Listare fără taxă obligatorie. Contribuția de marketing rămâne opțiune, nu barieră, iar cramele mici pot intra pe meniu fără să-și ipotecheze viitorul.
3. Pahar adecvat obligatoriu. Dacă vinul e pe meniu, trebuie servit într-un pahar care să-i pună aromele în valoare; altfel, descrierea poetică devine promisiune mincinoasă.
4. Întâlnire de lucru. Propunem o masă rotundă până la 15 octombrie 2025, cu cifre pe masă și pahare potrivite în față, unde să semnăm public Pactul și să stabilim indicatori de progres.

Un adaos moderat și un pahar potrivit nu sunt acte de caritate, ci investiții reciproce: restaurantul câștigă rulaj, producătorul scapă de stocul mort, importatorul vinde fără piedici inutile, consumatorul revine la vinul românesc, iar visul de 10 % din PIB capătă substanță.

Dacă România vrea vinul ca ambasador cultural și HoReCa vrea 10 % din PIB, cele două ținte se suprapun perfect. Vinul vinde mâncare, mâncarea vinde destinație, iar destinația vinde – în ultimă instanță – țară. Totul începe însă cu un gest simplu: ridică paharul, dar lasă prețul să coboare. În clipa aceea, turistul curajos, cuplul de pe Calea Victoriei și viticultorul din Dealu Mare vor rosti același cuvânt: Noroc!

Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) este o comunitate de profesioniști care promovează excelența în cultura și știința vinului. Asociația reunește degustători autorizați, oenologi, producători și specialiști din industrie. ADAR facilitează schimbul de cunoștințe și bune practici prin organizarea de degustări tehnice și sesiuni de formare și susține educația continuă și dialogul între actorii implicați în lanțul valoric al vinului, de la vie la pahar.