Courtyard Bucharest Floreasca a încheiat anul cu un grad de ocupare remarcabil

Cel mai nou hotel deschis în zona de business a Capitalei, Courtyard Bucharest Floreasca, a încheiat 2019 cu un grad de ocupare de aproximativ 40%, o medie impresionantă de final de an pentru un hotel nou. Sejurul mediu se apropie de două nopți de cazare, iar cei mai mulți clienți au fost din zona de business.

Courtyard Bucharest Floreasca, cea mai recentă investiție lansată de Grupul Apex Alliance în România, a încheiat primele trei luni pe piață în forță, cu un grad de ocupare ce a depășit adesea 95%, cu o scădere organică doar în perioada sărbătorilor de iarnă. Prețul mediu pentru o noapte de cazare a fost de peste 80 euro, iar media șederii s-a apropiat de două nopți. Cei mai mulți clienți ai hotelului din zona de business a Bucureștiului sunt așa numiții clienți “corporate” (80%), însă și segmentul clienților din zona leisure a început să crească de la o lună la alta.

“Am avut un început de forță, confirmând astfel semnalele pieții că era nevoie de un hotel de lanț în această zonă. Solicitările au avut constanță, în primele trei luni rezultatele fiind foarte bune mai ales că vorbim de finalul anului. Clienții noștri sunt oameni de afaceri, antreprenori și nu numai. Poziționarea ne recomandă în special ca hotel de business fapt pentru care majoritatea clienților din hotel sunt clienți care vin în București cu acest scop. Sunt însă și din ce în ce mai mulți clienți al căror scop de călătorie este să viziteze Bucureștiul și ne aleaga pentru garanția oferită de brandul Marriott, pentru locația excelentă în zona de business a orașului dar și pentru accesul facil catre toate zonele de interes turistic. Evident toate acestea la un tarif corect, competitive”, a declarat Adrian Adam, General Manager Courtyard Bucharest Floreasca.

Serviciile de cazare în cele 259 camere ale hotelului au generat anul trecut 80% din cifra de afaceri a hotelului, în timp ce restul de 20% reprezintă veniturile restaurantului cu filozofie nordică SOLT Dining și venituri din evenimente desfășurate în cele 7 săli de conferință ale hotelului.

Specificul zonei și al clienților confirmă gradul de ocupare mai ridicat din timpul săptămânii și mai redus în weekend însă și pe acest segment tendința este de creștere. Astfel, o categorie de clienți care începe să capete constanță o reprezintă și cea a celor care se cazează la Courtyard Bucharest Floreasca pentru relaxare, deși sunt rezidenți în țară sau chiar în oraș. Aceștia fie doresc să celebreze o ocazie specială printr-o escapadă urbană, fie doresc să beneficieze de avantajele capitalei la final de săptămână (cluburi, oferta variată de shopping etc).

“Putem spune că începe să fie o tendință și la noi – destul de populară în străinătate, să-ți petreci weekendul la hotel. Dacă lucrezi în zonă ești foarte aproape de birou luni dimineața și, în plus, te bucuri de răsfățul serviciilor hotelului fără a fi foarte departe de casă. Fie că sărbătoresc ceva special sau doresc un weekend relaxant, experiența este din ce în ce mai savurată de cupluri”, a mai precizat Adrian Adam.

Pentru anul în curs, reprezentanții Courtyard Bucharest Floreasca estimează un grad de ocupare de cel puțin 65%, cu vârfuri în mijlocul săptămânii când hotelul se ocupă la capacitate maximă.

“Concurența este de luat în seamă astfel încât înainte de cifre ne propunem să fim competitivi în ceea ce privește serviciile pe care le oferim și să personalizăm cât mai mult oferta. Piața hotelieră din România este într-o continuă dinamică, iar noi ne bazăm pe faptul că recomandările clienților generează deja un număr important de noi rezervări”, a mai precizat Adrian Adam.

Apex Alliance Hotel Management a deschis primul hotel Marriott din România sub brandul Courtyard în octombrie 2019. Prin prezența în districtul de business al Capitalei, Apex Alliance Hotel Management își consolidează poziția pe piață.

Construcția hotelului a durat 3 ani, inclusiv partea de proiectare, iar investiția s-a ridicat la aproape 22,5 milioane de euro. Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca pune la dispoziția oaspeților 259 de camere, dispuse pe 13 etaje, ce îmbină confortul și funcționalitatea într-o ambianță moderna. Camerele sunt dotate cu birouri, sisteme de iluminat suplimentare și scaune ergonomice, ceea ce le transformă într-un spațiu de lucru ideal. Hotelul dispune de asemenea de 7 săli de conferință, ce pot găzdui în total 538 de persoane.

 

Cmentariile sunt închise