City Grill livrează gusturile preferate rapid și comod

Grupul City Grill a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de circa 26 milioane de euro în contextul în care restaurantele grupului și divizia Delivery au funcționat la doar 65% din potențial. Dragoș Petrescu, fondatorul Grupului, privește cu optimism viitorul și afirmă că perioada care tocmai s-a încheiat a fost menită să “călească” jucătorii Horeca și să-i stimuleze să-și depășească limite. Anunțat într-o perioadă de incertitudine – iunie 2020, Delivery City Grill și-a dublat flota și personalul în mai puțin de 2 ani, ajungând astăzi la 50 de mașini și 130 de angajați.

Într-o capitală care abundă de oferte, gusturi și aplicații, Out4Food de la City Grill te ajută să navighezi cu ușurință prin meniurile restaurantelor preferate din grup. Atenția crescută pe ușurința în utilizare, dorința de a se întâlni cu oaspeții în mediul în care aceștia se simt confortabil: aplicație, site și call center dedicat, a dus la creșteri de la o lună la alta și grad de retenție semnificativ.

Out4Food prezintă numeroase avantaje pentru clienții fideli: reduceri la comenzile în restaurant sau la livrare, acumularea de puncte și posibilitatea de a achita integral sau partial cu puncte direct din aplicație. Tot prin intermediul aplicației poți identifica cel mai apropiat restaurant City Grill și rezervi facil în datele dorite. Out4Food este asistentul virtual pentru oameni mereu în mișcare, reține preferințe și surprinde plăcut cu surprize și vouchere.

Odată cu obișnuința creată pentru serviciile de livrare, City Grill a integrat și experiența interacțiunii cu un ospătar virtual prin Gogoo. Gogoo este opțiunea de comandă low-contact disponibilă în restaurantele grupului, o aplicație prin care comanda se poate efectua fără ajutorul ospătarului prin scanarea codului QR aflat pe masă. Oaspeții au astfel control permanent al comenzii, iar plata se efectuează prin card, direct din aplicație sau cu puncte de fidelizare.

Dacă tehnologia este la îndemână și ușor de folosit, City Grill Family este soluția pentru mesele care strâng familia laolaltă în jurul unor oale aburinde. Devenită parte integrantă din portofoliul de servicii City Grill, divizia Family este soluția firească de a anima mesele în familie, evenimentele sau sărbătorile bucureștenilor. Se plasează comanda cu o zi înainte pentru că totul este gătit proaspăt, cu precădere din ingrediente locale și  se livrează în intervalul dorit; livrarea este gratuită pentru comenzi de 100 de lei în București și 150 de lei pentru Ilfov.

Cooptarea Chef-ului Dragoș Bercea a fost una dintre strategiile diviziei Delivery de a ține pasul cu așteptările oaspeților odată cu schimbarea obiceiurilor de a lua masa în oraș. Dragoș a crescut în industria Horeca, este un chef reprezentativ al unei generații care dovedește că locul meritat se câștigă zilnic.

Dragoș, cum ai primit propunerea City Grill?

Am primit-o cu bucurie, ca pe o provocare de a-mi aduce contribuția la un brand atât de iubit de bucureșteni. Practic, eram în fața unui oportunități unice de a continua povestea City Grill, cred că putem fi de acord că mâncarea bună, așa-zisa comfort-food, ne unește în cele mai ciudate vremuri.

Cu ce te-a convins în primul rând ideea de City Grill Delivery, cu ce se remarcă?

Spuneam încă de la lansarea oficială a serviciului că sunt fericit să fac parte din echipa care caută noi metode de a fi prezentă în viața de zi cu zi a oaspeților săi. Căutăm gustul care evocă amintiri, dar suntem atașați și de momentele împărtășite cu cei dragi în jurul mesei. M-au cucerit cu promisiunea de livrare în 45 de minute și acoperirea integrală pe București și parțial pe Ilfov – când ți-e poftă de ceva “bun” ai vrea să ajungă la tine cât mai repede. Totul este gândit pe ideea de fidelizare printr-un program dedicat, construim relații pe termen lung și flota proprie contribuie semnificativ la îndeplinirea promisiunilor asumate. De asemenea, ambalajele folosite de City grill sunt reciclabile, păstrează calitatea produselor și ambalarea se face în condiții controlate.

Ce ne poți spune despre meniu?

Am pornit cu peste 60 de produse în meniul City Grill Delivery, dar este un meniu dinamic care reflectă și acoperă gusturile bucureștenilor. Deși ciorbele, sarmalele și orezul cu lapte sunt printre primele comandate datorită încărcăturii tradiționale și emoționale adus de aceste feluri, treptat și burgerii își câștigă locul în preferințe. Fiecare preparat e gândit să poată fi apreciat inclusiv vizual, să pună în valoare ingrediente locale și de sezon și să-ți ofere mai degrabă o experiență.

Aflat pe un trend ascendent datorită capacității de adaptare la nou, dar și dezvoltării continue, City Grill dovedește prin diviziile Delivery și Family că întotdeauna atenția la nevoile oaspeților determină direcția de dezvoltare. Considerat cel mai mare angajator din industria Ospitalității, City Grill privește viitorul din perspectiva soluțiilor prietenoase cu mediul înconjurător, a inovației și a consolidării echipei.  

 

Cmentariile sunt închise