Ana Consulea a lansat gelateria Zelato în Parcul Regele Mihai I din București

Ana Consulea, cofetar și fondatoare a brandului Zexe Braserie, a lansat, săptămâna trecută, gelateria Zelato în Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrau), din București. Noul brand are în centru înghețata artizanală și un concept unic care a presupus adaptarea tehnicilor de gelaterie franceze și italiene pentru a crea o înghețată potrivită gustului românesc. Investiția a fost de aproximativ 15.000 de euro.

„Zelato s-a născut din dorința de a merge mai departe cu partea de gelaterie pe care o dezvoltam de ceva timp la Zexe Braserie. Înghețata este un produs pe care îl îndrăgesc încă de la începutul carierei și care mă inspiră enorm. Am considerat că este momentul să dăm înghețatei noastre un spațiu dedicat, un nume, o față care să corespundă 100% cu viziunea mea asupra acestui produs.  Păstrăm calitatea cu care ne-am obișnuit oaspeții și ducem înghețata exact acolo unde ne bucură cel mai mult – în parc, în aer liber, în mijlocul naturii și mai aproape de cei mai dragi clienți – copiii.

Întotdeauna mi s-a părut că brandurilor românești de înghețată le lipsește o parte foarte importantă – ludicul. Tocmai de aceea am ales și o imagine jucăușă, o voce zglobie și plină de zvâc care să ne reprezinte – Păsăroiul, expertul nostru în lucruri bune. Zelato răspunde perfect nevoii de produse sănătoase într-o zonă suprasaturată de băuturi carbogazoase, chipsuri și acadele. Pe lângă înghețata artizanală, la Zelato, părinții și copiii găsesc fresh-uri din fructe stoarse pe loc, limonadă, milkshake-uri din înghețată la alegere și alte deserturi create cu grijă față de sănătate, perfecte pentru oamenii activi și copii.

Construit într-un timp record (doar 6 săptămâni!), Zelato este un business care răspunde provocărilor pe care le traversează industria din care facem parte: produsele se consumă  în regim to-go, pot fi livrate ușor, nu depindem de închiderea/deschiderea spațiilor de servire, iar consumatorul este încurajat să petreacă timp în aer liber”, a declarat Ana Consulea, cofetar și fondator Zelato.

Panet, un desert unic pe piață, pe bază de înghețată

Pe lângă înghețată artizanală, Ana Consulea propune un produs unic pe piața din România – Panet, un desert cald la exterior și rece la interior, tot cu înghețată. În dicționarul urban, „Panet” înseamnă „absurd” în engleză, dar și „pâinică” în catalană. Se poate prepara cu orice sortiment de înghețată Zelato și este potrivit oricărui anotimp, nu doar vara.

Meniul Zelato este completat de alte deserturi ușor de transportat și de consumat în parc, printre care: brownie cu cafea, brownie cu arahide, prăjituri cu fructe – acestea din urmă se pot combina cu înghețata. Pe meniul de băuturi se regăsesc fresh-uri, limonadă, sucuri naturale, milkshake, cafea și frappe.

 

Un chioșc parizian în Herăstrău

Durata construcției a fost de 6 săptămâni și a presupus reamenajarea și recondiționarea chioșcului de 4 metri pătrați deja existent la intrarea în parc (Piața Charles de Gaulle), astfel încât să devină un reper în spațiul urban și un loc de întâlnire. Designul Zelato a fost realizat de Laura Paraschiv, arhitect și designer de interior la CIRCA 1703 – 3071.

Știam de ceva timp că înghețata creata de Ana Consulea este divină și că așteptările sunt foarte mari pentru această primă prezență publică a brandului. Mi-a plăcut foate mult provocarea de a produce o transformare majoră a chioșcului oarecum ostenit de vreme și  minuscul, cu un minim de gesturi de design, mijloace și timp.  

Obiectul de mobilier urban – un fel de producție româneasca care citează în diverse culori și materiale detalii de la mai multe tipuri de chioșcuri pariziene – deja existent la intrarea în parc – a fost acoperit într-o singura culoare delicioasă și a devenit un unit compact ce stârnește curiozitate și simpatie aproape instantaneu. Elementele contructive nou adăugate au fost gândite astfel încât să completeze discret structura existentă, respectiv obloanele și copertina metalice, precum și vitrina de servire. Cu o personalitate bine conturată și cu ajutorul branding-ului memorabil, pentru mine a fost important ca acest chioșc să recapete și sensul lui de reper în spațiul public urban, de punct de întâlnire”, a adăugat Laura Paraschiv, arhitectul și designerul din spatele Zelato.

Brandingul Zelato a fost realizat de graphic designer-ul Ioana Pârvan.

Cmentariile sunt închise