Într-o industrie în continuă transformare, cu fluctuații mari de personal și așteptări crescute din partea oaspeților, formarea angajaților devine o prioritate strategică. De aceea, lansarea Barscool 101, un program gratuit de inițiere în bartending și ospitalitate, vine ca un răspuns concret la nevoia pieței: un nivel minim național de pregătire profesională.

Proiectul este inițiat de Matthew Highley, specialist cu peste 20 de ani de experiență internațională în training, management de locații și nightlife. “Sunt formator în ospitalitate și Master Bartender certificat, cu peste două decenii de experiență în industrie. Am venit pentru prima dată în România în 2003 și am lansat prima academie de training pentru barmani din țară. De atunci, misiunea mea a fost clară: să elevez standarde, să inspir pasiune și să contribui la formarea unei noi generații de profesioniști în ospitalitate.
De-a lungul anilor, am instruit peste 5.000 de barmani și angajați din ospitalitate, am fost implicat în deschiderea a numeroase locații și am fost chiar proprietarul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de noapte din România. Acum, mă concentrez pe un proiect mai amplu: să transmit mai departe tot ce am învățat, către cât mai mulți oameni, și să contribuim la stabilirea unui reper național în formarea de bază și experiența oferită oaspeților,” declară Matthew.
Inițiativa nu se adresează doar barmanilor, ci și antreprenorilor, managerilor de locații și investitorilor care doresc să înțeleagă mai bine cum arată, în practică, un serviciu bine livrat. Matthew este convins că doar câteva ore petrecute alături de o echipă bine coordonată sunt suficiente pentru a schimba perspectiva asupra performanței și potențialului unui business HoReCa. El a oferit mai multe detalii despre această inițiativă în interviul exclusiv acordat Horeca Insight.
- Care a fost factorul declanșator pentru lansarea Barscool 101?
A fost, cumva, o combinație de factori de viață care m-au adus aici, să zicem neașteptat, dar exact acolo unde trebuia să fiu. 🙂 După ce am locuit în România între 2002 și 2020, eu și familia mea am decis să ne întoarcem în Marea Britanie. Am făcut acest pas în plină pandemie, nu tocmai momentul ideal, dar planul era în discuție de ceva timp.
Odată revenit în UK, am început să colaborez cu diverse locații și am remarcat rapid ceva ce m-a surprins: standardele de servire scăzuseră considerabil. În cei 18 ani cât am fost plecat, multe din elementele de bază ale ospitalității păreau să se fi pierdut. Desigur, există lanțuri care investesc în continuare serios în formarea personalului – Be@One este reprezentativ, dar majoritatea locațiilor independente pur și simplu nu au structura sau resursele pentru a oferi o educație solidă. Adevărul e că se confruntă cu aceleași provocări ca și în România.
Cred că atunci s-a conturat ideea: un curs intensiv, de o zi, care să-i învețe pe noii angajați exact ce ar trebui să știe din prima zi de lucru. O introducere reală: nu doar clasicul „urmărește și tu ce face colegul și vezi ce înțelegi”. La finalul lui 2024, o întorsătură neașteptată ne-a adus înapoi în România, iar la scurt timp a apărut și o oportunitate promițătoare. Asta m-a pus gânduri serios: de ce să nu fac totuși proiectul ăsta?! De ce să nu lansez, în sfârșit, cursul intensiv pe care îl am în minte de ani de zile?!
Privind înapoi, simt că întoarcerea era inevitabilă, ca și cum universul îmi spunea că mai am ceva de făcut aici.
- Cât durează fiecare sesiune zilnică și unde au loc?
Cursul se desfășoară de luni până vineri, începând de obicei la ora 10 sau 11, și durează aproximativ trei ore și jumătate. Avem un spațiu dedicat de training lângă Orhideea, ușor accesibil atât cu transportul în comun, cât și cu mașina personală. Este un curs cu prezență fizică, dar în paralel lucrăm la o bibliotecă video gratuită cu materiale utile de training, plus câteva module premium pentru cei care vor să aprofundeze informațiile. Vom introduce și opțiuni de streaming live dacă există participanți care nu pot ajunge la București.
De asemenea, susțin cursuri practice de flair bartending pentru începători.
- Ne poți spune cam care va fi structură generală a cursului?
Cursul intensiv este gândit pentru a oferi viitorilor barmani o bază solidă, concentrată pe elementele esențiale. Sesiunea include:
- Cocktailuri clasice & tehnici standard de preparare;
- Free pouring & pouring măsurat: diferențe, tehnici și aplicabilitate;
- Ce înseamnă, de fapt, să fii barman: responsabilități, atitudine și profesionalism;
- Standardele internaționale și bune practici în domeniu;
- Noțiuni de bază: cafea, vinuri, bere, spirtoase și produse specifice barului;
- Customer service vs. guest experience: diferențierea și rafinarea interacțiunii;
- Comunicare & standarde de echipă – cum să lucrezi eficient într-un bar.
Nu este un curs care te „transformă în barman într-o zi”, ci o fundație construită pe experiență reală. Participanții pleacă cu o viziune corectă, tehnici aplicabile și încrederea de a-și începe cariera în bartending.
- La câți participanți vă așteptați pentru prima ediție?
Lucrăm cu grupuri restrânse, de câte 12 participanți pe zi. Obiectivul meu pentru primul an este să formăm peste 3.000 de persoane – o cifră care poate avea un impact real asupra industriei.
- Aveți în plan extinderea în alte orașe din România?
Absolut. Visul meu este să obținem finanțare: fie europeană, guvernamentală sau privată, pentru a angaja mai mulți traineri full-time la București și a deschide filiale în orașele mari. Așa vom putea extinde formarea de bază la nivel național.
- Ce feedback ați primit până acum de la antreprenori sau manageri?
Feedback-ul a fost foarte pozitiv. Multe locații se confruntă cu lipsa personalului pregătit, iar cursul este văzut ca o soluție concretă pentru a lărgi baza de selecție cu angajați deja familiarizați cu noțiunile de bază.
- Există parteneri sau sponsori care sprijină momentan inițiativa Barscool 101?
Nu avem parteneri sau sponsori oficiali pentru că suntem abia la început. Suntem însă deschiși la colaborări, sponsorizări sau orice inițiativă care poate contribui la promovarea acestui proiect. Ne dorim de asemenea, să intrăm în dialog cu instituții publice, cum ar fi Ministerul Muncii. Credem că Barscool 101 poate avea un impact durabil și pozitiv asupra sectorului.
- Ce înseamnă, în practică, un „standard minim național”? Este și recunoașterea oficială un țel pe termen lung?
Standardul minim înseamnă ca fiecare nou-venit în industrie să parcurgă acest crash course pentru că nimeni nu ar trebui să înceapă lucrul într-un bar fără o minimă formare. Scopul este să construim o cultură profesională unitară, cu standarde clare, aplicabile peste tot.
Colaborarea cu autoritățile sau asociațiile din industrie este un obiectiv pentru că recunoașterea oficială ar însemna un pas important către o industrie mai solidă și mai profesionistă.
- Cum vedeți contribuția Barscool la profesionalizarea industriei ospitalității în România?
Dacă reușim să oferim gratuit acest curs de bază la nivel național, contribuția directă vor fi oamenii bine formați din prima zi, care vor livra servicii mai bune, vor rămâne mai mult în domeniu și vor seta standardele în fiecare locație unde ajung să lucreze.
Barscool 101 va începe pe 10 august și va include sesiuni zilnice, concentrate pe fundamentele serviciului profesionist: igienă, comunicare cu clientul, lucru în echipă, rapiditate și acuratețe. Cursurile sunt gratuite, deschise publicului larg, și se adresează în special angajaților noi, însă și personalul cu experiență poate beneficia de o recalibrare a standardelor.
Barscool oferă și programe avansate, cursuri de flair și pachete personalizate pentru locații, însă trainingul de bază va rămâne mereu gratuit. Înscrierile se pot face pe site-ul oficial www.barscool.ro, unde cei interesați pot lăsa datele de contact pentru a fi notificați despre program și viitoarele sesiuni.

Cmentariile sunt închise