Festival de savori dobrogene la „Scrumbii de Rusalii” în Satul Pescăresc Tradițional

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”, care va avea loc în perioada 6 – 8 iunie 2025, în pitorescul Sat Pescăresc Tradițional. La ediția inaugurală a Festivalului, care a avut loc de Florii în 2024, au participat peste 4.000 de spectatori, iar ca urmare a succesului de care s-a bucurat evenimentul, numărul participanților e așteptat să se dubleze la cea de-a doua ediție.

Festivalul revine într-un format extins, cu și mai multe surprize culinare, momente artistice și experiențe autentice pentru toate vârstele. Evenimentul pune în prim-plan tradițiile și preparatele pescărești, în special scrumbia – produs emblematic al Tulcei, recunoscut la nivel european prin certificarea IGP.

Festivalul propune o experiență completă, în care gastronomia întâlnește muzica live, transformând fiecare zi într-o sărbătoare a spiritului dobrogean: liber, creativ și primitor. Timp de trei zile, scena festivalului va găzdui concerte live de jazz, etno-jazz, blues și rock, oferind o coloană sonoră în armonie cu peisajul Satului Pescăresc. Muzica va completa atmosfera, ca fundal ideal pentru savurarea preparatelor locale și a momentelor trăite împreună.

Numele artiștilor care vor urca pe scenă vor fi anunțate în curând pe site-ul oficial.

Festivalul celebrează scrumbia în toate formele ei: la grătar, afumată, marinată, dar va fi prilej de a savura și alte preparate din pește, emblematice pentru Delta Dunării și Marea Neagră. De asemenea, vizitatorii vor putea savura plăcinte dobrogene, baclavale, și alte rețete locale, într-o incursiune delicioasă în bogata și variata gastronomie dobrogeană.

Evenimentul reunește crame dobrogene de vinuri, zeci de producători artizanali de dulciuri și alte bunătăți locale, dar și expozanți din alte regiuni ale țării, aflați în premieră la această ediție.
Organizatorii au pregătit un program divers, care va adresa vizitatori de toate vârstele:

  • Demonstrații culinare și degustări ghidate;
  • Ateliere de educație senzorială pentru copii și adulți;
  • Ateliere de marangozerie (meșteșugul realizării de bărci tradiționale);
  • Lansări de carte;
  • Cursuri de echitație și plimbări cu trăsura în apropierea microdeltei Zaghen;
  • Ateliere de educație ecologică

Pentru confortul publicului, vor fi disponibile autobuze care vor circula din 30 în 30 de minute din centrul orașului Tulcea spre Satul Pescăresc. Locația se află la doar 10 minute de centrul orașului, într-un cadru natural spectaculos, lângă microdelta Zaghen.

Intrarea este liberă, iar mai multe detalii despre programul complet și line-up-ul artiștilor vor fi anunțate în curând, inclusiv pe paginile de Social Media dedicate:

www.facebook.com/scrumbiiderusalii , www.instagram.com/scrumbii_de_florii

Cu această ocazie, organizatorii anunță că Festivalul Vinuri și Bucate Dobrogene inițiat în 2024 revine în acest an cu două ediții, una în premieră la București (14-15 iunie pe terasa Ivan Pescar și Scrumbia Bar – Uranus 150) și în toamnă la Tulcea. Evenimentul aduce în fața publicului pentru degustare și vânzare produse locale din Dobrogea, dar și demonstrații culinare, dezbateri, lansări de carte și alte activări. Organizatorii vor anunța toate detaliile în curând.

Festivalului „Scrumbii de Rusalii” este o inițiativă a Organizația de Management al Destinației – OMD Tulcea – #TuȘiTulcea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și a partenerilor: Deltaica, Ivan Pescar, weareromania.com

 

Cmentariile sunt închise